Şapte inculpaţi din dosarul Boldea, arestaţi. Avocata Mihaela Bolboceanu, cercetată în libertate

Cei şase arestaţi în cazul deputatului Mihail Boldea rămân încarceraţi, alături de aceştia fiind arestată şi Aurica Luchiniuc, fostul arbitru la Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Galaţi. Singura persoană care va fi cercetată în libertate este avocata Mihaela Bolboceanu, potrivit deciziei luate marţi noapte de instanţa supremă.
Romania TV
28 mart. 2012, 07:12
Şapte inculpaţi din dosarul Boldea, arestaţi. Avocata Mihaela Bolboceanu, cercetată în libertate

Instanţa supremă a respins recursurile celor şase arestaţi în dosarul de înşelăciune şi constituire a unui grup infracţional care a produs un prejudiciu de peste un milion de euro şi în care este acuzat şi deputatul Mihail Boldea, informează Mediafax.

Totodată, judecătorii au admis în parte recursul procurorilor DIICOT Galaţi şi au decis arestarea preventivă doar a fostului arbitru la Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Galaţi, Aurica Maria Luchiniuc. Instanţa a dispus ca avocata Mihaela Bolboceanu să fie cercetată în stare de libertate, aşa cum a dispus Curtea de Apel Galaţi. Decizia instanţei supreme este definitivă.

În 16 martie, judecătorii Curţii de Apel Galaţi au admis propunerea DIICOT şi au emis mandate de arestare preventivă pe numele a şase persoane, respectiv Elena Petrea, secretara cabinetului de avocatură al lui Mihail Boldea, Alexandru Bogdan Boza, fost membru PDL, Tudorel Vrânceanu, Sava Lucian Mirică, Carmen Mirică şi Ştefan Lazăr. De asemenea, fostul subprefect de Galaţi Aura Luchiniuc şi avocata Mihaela Bolboceanu au primit interdicţie de a părăsi localitatea. Decizia a fost contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În acest dosar, instanţa supremă a confirmat, marţi, mandatul de arestare preventivă emis în 22 martie pe numele deputatului Mihail Boldea, după ce acesta a fost adus în ţară.

Potrivit procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), sunt date şi indicii rezonabile în legătură cu participaţia penală a deputatului Mihail Boldea, în perioada 2006 – 2011, în obţinerea unor importante foloase materiale, injuste, prin inducerea în eroare a unor persoane, cu ocazia încheierii unor contracte de vânzare-cumpărare ale unor imobile, ascunzând situaţia juridică reală a acestora ori existenţei unor convenţii comerciale în ceea ce priveşte bunurile.

Pentru obţinerea foloaselor materiale injuste, în perioada 2006 – 2008, deputatul Boldea ar fi constituit un grup infracţional organizat împreună cu Mihaela Cristina Bolboceanu – avocat în cadrul Baroului Galaţi, Aurica Maria Luchiniuc – membru în cadrul Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Galaţi şi fost subprefect al judeţului Galaţi, Elena Petrea – secretar în cadrul Cabinetului Individual de Avocatură „Boldea Mihail” şi Tănase Petrică.

Potrivit DIICOT, în acest caz Mihail Boldea este cercetat pentru că ar fi determinat alte persoane să falsifice o serie de documente oficiale, respectiv patru hotărâri, patru expertize judiciare, adrese ca fiind emise de Primăria municipiului Galaţi, de la Arhivele Naţionale – Direcţia Judeţeană Galaţi sau de la Trezoreria municipiului Galaţi. Ulterior, aceste documente au fost folosite în faţa instanţelor de judecată ori a altor instituţii şi autorităţi în vederea obţinerii, în mod fraudulos, a dreptului de proprietate asupra unui număr de nouă imobile din municipiul Galaţi.

Astfel, ar fi fost atestate fapte sau împrejurări necorespunzătoare cu adevărul, respectiv s-au pronunţat hotărâri judecătoreşti ori s-au efectuat menţiuni în registrele Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Galaţi.

Totodată, procurorii DIICOT au început urmărirea penală împotriva lui George Ştefan Boldea, fratele mai mic al deputatului Mihail Boldea, şi a tatălui acestuia, Gheorghe Boldea, pentru spălare de bani. Anchetatorii spun că Mihail Boldea, în urmă cu o lună, şi-a vândut casa în care locuia tatălui său. Totodată deputatul şi-a donat trei apartamente fratelui său, Ştefan Boldea.

În 16 martie, Boldea a fost la DIICOT, unde s-a prevalat de dreptul la tăcere, a doua zi el plecând din România cu maşina până în Turcia, de unde a luat un avion către Kenya.

În 20 martie, Camera Deputaţilor a decis ridicarea imunităţii lui Boldea, fiind emis apoi un mandat de arestare şi percheziţie în cazul deputatului, după care a fost dat în urmărire internaţională.

Boldea anunţa presa în 23 martie că va veni el în România, nefiind cazul să meargă Poliţia după el.

Deputatul Mihail Boldea a fost adus marţi în ţară, cu o cursă KLM de la Amsterdam. Boldea a fost preluat de o escortă a Poliţiei de la Aeroportul Otopeni şi dus direct la instanţa supremă, pentru confirmarea mandatului de arestare preventivă.

DailyBusiness
Ianis Hagi, în culmea fericirii. Soția sa, Elena, a născut un băiețel. Gică Hagi, pentru prima dată bunic
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Testul sigur al femeii de 55 de ani pentru a descoperi dacă un bărbat e bun la pat. La ce îi supune modelul de fitness
Fanatik.ro
Victor Angelescu, accidentare șocantă! „I-a ieșit cotul prin mână!”. Acționarul de la Rapid a confirmat dezvăluirile FANATIK. Update
Capital.ro
Fumatul devine interzis! Al doilea oraș din România care impune restricții pentru cetățeni
Playtech.ro
Veşti rele pentru românii de pe litoral. Se răcește apa mării, apare din nou fenomenul de upwelling
Adevarul
Momentul în care un turc trage 6 focuri de armă în Centrul Vechi din București. Bărbatul a fost reținut
wowbiz.ro
FOTO | El este băiatul care s-a aruncat alături de iubita lui în fața TIR-ului, pe A1!
Evz.ro
Horoscopul lui Dom’ Profesor, 21 august 2025. Sfatul bunului doctor Mercola 
Prosport.ro
Imaginile verii cu Diana Munteanu în costum de baie
kanald.ro
Mircea este tânărul de 25 de ani care a murit în accidentul din Constanța. Era pasager în mașina care i-a devenit sicriu
Cancan.ro
Mama lui Cătălin, adolescentul care s-a aruncat în fața TIR-ului cu iubita lui, face dezvăluiri tulburătoare: 'Mă amenința!' 😲
iamsport.ro
Transferul realizat de Gigi Becali ar putea fi anulat de TAS: ”Nu mi se pare normal”
MediaFlux
Tichete de 50 de lei pentru energie electrică. Casa de Pensii anunță cum se pot solicita online
stirilekanald.ro
Mihai și-a dat ultima suflare sub ochii soției sale, în timp ce încerca să salveze de la înec un bărbat. Femeia a văzut totul: „Omul acela l-a tras de picior și l-a băgat la fundul apei”
Cursul valutar BNR miercuri, 20 august 2025: Prețul gramului de aur se află în scădere