Victor Ponta anunţă că sunt fonduri pentru plata alocaţiilor majorate

Premierul Victor Ponta a salutat luni, într-un mesaj publicat pe Twitter, promulgarea legii care dublează alocațiile copiilor, adăugând că sunt fonduri pentru plata acestora.
Iulian Tudor
01 iun. 2015, 13:18
Victor Ponta anunţă că sunt fonduri pentru plata alocaţiilor majorate

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea prin care sunt dublate alocațiile de stat pentru copii.

„Salut promulgarea legii care dublează alocațiile. Avem fonduri pentru a începe plata lor! Azi — zi importantă: TVA redus și alocații duble!„, a scris premierul Victor Ponta pe Twitter.

Legea privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 65/2014 pentru modificarea și completarea unor acte normative, prin care este dublată alocația pentru copii, de la 42 de lei la 84 de lei, a fost promulgată, luni, de şeul statului.

Proiectul de lege privind, cu un amendament al PNL care prevede ca alocația de stat pentru copii să crească de la 42 la 84 de lei, a fost votat în luna mai de 332 de deputați, niciunul nu a votat împotrivă, iar doi s-au abținut.

Dublarea alocațiilor nu era prevăzută inițial în ordonanță, acest lucru fiind stabilit printr-un amendament propus de PNL, care a fost respins anterior de Comisia pentru muncă a Camerei, dar aprobat în plen.

CITEŞTE ŞI ALOCAŢIILE se vor dubla. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Mihai Pintilii, la mare căutare după despărțirea de FCSB! Ce club îl dorește pe fostul secund al roș-albaștrilor
Capital.ro
Harta luxului imobiliar: orașele europene unde prețurile sfidează logica
Playtech.ro
Cât primești pe un gram de aur vechi în Istanbul. Unde ieși mai bine la bani, ce spun cei care au încercat în România şi în Turcia
Adevarul
De ce un apartament din 1975 poate fi mai valoros decât unul nou
wowbiz.ro
Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Susține că unul dintre marile partide politice din România ar urma să se desființeze: ”Asta o să se întâmple!”
MediaFlux
Eugen Tomac confirmă lista de miniștri. Cum ar putea arăta guvernul cu trei vicepremieri
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți