Zăcământ petrolier estimat la 1 miliard de euro intră în exploatare în acest an

Un zăcământ petrolier estimat la un miliard de euro şi situat în zona oraşului arădean Pâncota va intra în exploatare peste câteva luni, după ce prospecţiunile geologice efectuate în ultimii ani au confirmat existenţa unor resurse petroliere şi de gaze natural, informează Mediafax.
Romania TV
28 mart. 2012, 15:13
Zăcământ petrolier estimat la 1 miliard de euro intră în exploatare în acest an

Prospecţiunile geologice au fost făcute de compania Universal Premium, cu o finanţare asigurată de Universal Premium Fund, care are ca investitori companii petroliere din România, Belgia, Olanda, Luxemburg şi Elveţia.

Prezent miercuri la Arad, preşedintele Universal Premium Fund, Ioan Teodor Voştinaru, a declarat că în zona oraşului Pâncota au fost instalate, în ultimii ani, şapte sonde, iar cercetările geologice au confirmat existenţa unui important zăcământ de petrol şi gaze naturale, care se află la adâncime cuprinsă între 450 şi 2.100 de metri.

„Suntem în faza finală a prospecţiilor geologice, iar în jumătatea a doua a acestui an începem extracţia. Estimăm că producţia petrolieră a României poate creşte cu şapte până la nouă procente prin exploatarea acestui zăcământ”, a declarat Voştinaru.

Compania estimează că valoarea zăcămintelor petroliere şi de gaze de la Pâncota este de cel puţin un miliard de euro.

„Interesul nostru este pentru toată Câmpia de Vest, neglijată în ultimele trei decenii din punctul de vedere al cercetării şi exploatării acestor resurse naturale. În această zonă, zăcămintele se află la o adâncime mult mai mică decât în celelalte zone ale ţării, ceea ce reduce considerabil investiţia în exploatare”, a declarat preşedintele Universal Premium Fund.

Voştinaru a spus că operaţiunile companiei vor fi extinse în judeţul Arad, estimându-se că în zona localităţii Păuliş, pe Valea Mureşului, există alte resurse importante.

„Am câştigat licitaţia organizată de Agenţia Naţională de Resurse Minerale pentru cercetarea posibilelor zăcăminte de la Păuliş. Credem că aici există resurse şi mai importante decât la Pâncota, dar aici suntem în fază encipientă cu prospecţiunile”, a spus Voştinaru.

Reprezentanţii companiei afirmă că zăcământul descoperit la Pâncota „este cel mai important confirmat până acum în Câmpia de Vest”.

Investiţia realizată până în prezent în cercetare a fost de zece milioane de euro şi va ajunge la 15 milioane de euro în momentul începerii extracţiei, când vor fi create, într-o primă etapă, 250 de locuri de muncă.

Ţiţeiul va fi transportat printr-o conductă către un terminal care va fi construit în Gara Pâncota, iar perioada de exploatare a resurselor este estimată la 20 de ani.

Sondele de extracţie vor acoperi o arie de 250 de kilometri pătraţi în jurul oraşului Pâncota, cuprinzând mai multe primării.

„Avem contracte cu toţi proprietarii de terenuri pe care am amplasat sonde în această arie de acoperire, fie persoane fizice, fie autorităţi publice locale”, a spus Voştinaru.

El a adăugat că există toate avizele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale pentru actuala etapă a proiectului.

„Ultimul aviz va fi eliberat în momentul începerii extracţiei, dar este o formalitate, investiţiile fiind deja în derulare”, a adăugat Voştinaru.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Gigi Becali a vorbit 30 de minute la telefon cu Radu Miruță! Veste devastatoare pentru fanii Stelei: „L-am întrebat, nu știa”
Capital.ro
Elena Udrea a răbufnit. România are o mare problemă: O recunoaște Premierul Bolojan și o arată realitatea din sistem!
Playtech.ro
Guvernul reduce acciza la motorină cu 30 de bani. Benzinăriile, obligate să limiteze modificările de preț
Adevarul
Șeful Forțelor Navale Române: „Există motive care mă țin noaptea treaz”. Adevărul despre pericolul minelor marine și amenințarea Rusiei
wowbiz.ro
Rezultate autopsie Cristian Staicu. Ce au descoperit legiștii despre moartea medicului din București
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Anchetatorii iau in calcul 3 ipoteze în cazul medicului incendiat în propriul apartament. Apropiații fac dezvăluiri despre ultimele clipe din viața lui
iamsport.ro
BOMBĂ! Gigi Becali a vorbit cu ministrul Radu Miruță despre Steaua: ”A zis că așteaptă o ofertă”
MediaFlux
Candidat surpriză pentru mandatul de președinte al SUA. Cine se pregătește ca să preia Casa Albă
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj