Ultimul drum spre fiul condamnat la moarte. Tatăl lui Ionuţ, sfâşiat de durere: O să fiu dezbrăcat complet

Tatăl lui Ionuț Gologan, românul care a fost condamnat la moarte în Malaezia după ce a fost prins cu droguri pe un aeroportul, a plecat miercuri să își vadă fiul.
Romania TV
03 iun. 2015, 20:52
Ultimul drum spre fiul condamnat la moarte. Tatăl lui Ionuţ, sfâşiat de durere: O să fiu dezbrăcat complet

Dumitru Gologan este un om în pragul disperării. Fiul său este condamnat la moarte pentru trafic de droguri în Malaezia. Cu ajutorul unor oameni cu suflet mare, miercuri, bărbatul a plecat să-şi vadă pentru ultima dată copilul.Dumitru Gologan are dreptul de a petrece numai 40 de minute cu Ionut, si nu poate sa-i duca nimic de mancare sau orice altceva din partea familiei, pentru ca regulile din penitenciar sunt foarte stricte. Ionut tocmai a fost transferat intr-o inchisoare de maxima siguranta, de unde a aflat ca „nu mai iese nimeni viu”. 

„E greu! Poate o să-ţi vezi pentru ultima dată copilul. M-a sunat de dimineaţa şi mi-a spus că abia aşteaptă să mă vadă. Când o să intru în puşcărie o să fiu dezbrăcat complet. De acolo mi s-a spus ca nu a plecat nimeni. Am incredere in autoritati ca poate se va face ceva sa-l scape. Daca se poate, as vrea sa raman eu in locul lui. Ma gandesc sa ajung cu bine la el si nu stiu cum voi reactiona cand voi pleca de acolo”, a spus Dumitru Gologan la plecarea de pe aeroportul Otopeni.

Citeşte şi: Familia lui Ionuţ Gologan, condamnat la moarte în Malaezia, apel disperat către preşedintele Klaus Iohannis

Bunica românului condamnat la moarte în Malaysia se roagă necontenit şi nu mai ştie ce să facă pentru ca nepotul său Ionuţ să scape de pedeapsa capitală. I-a scris ministrului de externe. I-a scris preşedintelui republicii. I-a scris Maiestăţii Sale Regele Mihai. Acum s-a hotârât să-i scrie şi sultanului din Malaysia, care l-ar putea graţia pe nepotul său, Ionuţ Gologan.

„Înălţimea Voastră, subsemnata, Gologan Eugenia, domiciliată în comuna Telega, str. Buştenari nr. 125, jud. Prahova, România, cu multă stimă şi respect vin în faţa dvs. cu acest memoriu, cu rugămintea de a rezolva în mod favorabil situaţia dramatică în speţă. (sic!). Precizez că eu am un nepot pe nume Gologan Ionuţ Alexandru, pe care l-am crescut de la vârsta de doi ani, deoarece mama lui l-a refuzat în instanţa de judecată a tribunalului din oraşul Câmpina, judeţul Prahova, România, cu menţiunea ca nepotul meu, cu numele de mai sus, să fie încredinţat tatălui său, Gologan Dumitru Alexandru, pentru creştere. Precizez că atât nepotul meu, Gologan Ionuţ Alexandru, cât şi fiul meu, Gologan Dumitru Alexandru, au domiciliul împreună cu mine în casa mea, la adresa menţionată mai sus. În prezent, de trei ani de zile, nepotul meu, Ionuţ Alexandru Gologan, este arestat în Malaysia pentru droguri, fapt ce mi-a fost confirmat de doamna consul din Malaysia, pe nume Tudose Camelia. Şi mi-a confirmat şi faptul că nepotul meu este condamnat la moarte. De atunci, atât eu, ca bunică în vârstă de 80 de ani, cât şi tatăl lui nu mai avem linişte sufletească gândindu-ne la tragedia prin care trece nepotul meu, care era cunoscut ca un copil cuviincios, respectat de toată lumea din sat şi de toţi care-l cunoşteau.

Am detaliat pe scurt situaţia nepotului meu, pentru ca Înălţimea Voastră, prin calitatea pe care o aveţi ca suveran în Malaysia, să înţelegeţi durerea din sufletul nostru de părinţi şi să ne ajutaţi ca nepotului/fiului nostru, Ionuţ Alexandru Gologan, să i se suspende pedeapsa cu moartea şi să fie repatriat în România, chiar dacă mai are de executat o pedeapsă, oricât de mare, dar fără să fie omorât. Să-şi ispăşească pedeapsa în închisorile din România. Ca să putem să ne ducem şi noi la el să-l vedem, copleşiţi de durerea lui sufletească, el având numai vârsta de 23 de ani, tânăr care este şi el un copil nevinovat, pentru că, poate, a fost sedus. Domnule suveran care sunteţi în conducerea din Malaysia, vă rog, dumnezeeşte şi cu lacrimi în ochi, eu, ca bunică a lui Ionuţ Alexandru Gologan, să acceptaţi ca, prin judecată, să i se suspende pedeapsa cu moartea şi să fie repatriat în România unde să-şi continue pedeapsa. Dar fără să fie omorât. Vă mulţumesc”, scrie în scrisoare bunica lui Ionuţ, Jeni, potrivit ziarulring.ro.

Citeşte şi Detalii şocante despre românul condamnat la moarte în Malaezia. Este pregătit pentru execuţie

Tânărul de 22 de ani a fost prins pe un aeroport din Malaezia cu o cantitate mare de droguri, a fost judecat şi condamnat la moarte prin spânzurare, informează România TV. Între timp a fost mutat la un alt penitenciar, unde condiţiile sunt foarte greu de suportat, după cum susţine familia tânărului. 

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Topul antrenorilor români din Turcia. Nu Mircea Lucescu este pe primul loc, nici Gheorghe Hagi
Capital.ro
Decizie pentru Călin Georgescu. Judecătorii i-au făcut cadou de ziua de naștere
Playtech.ro
Cine poate primi ajutorul pentru carburant de 600 de lei în Sectorul 4. Prima tranșă se acordă de la 1 aprilie
Adevarul
Aurul ascuns în Carpați: peste 2.000 de tone scoase în ultimele două milenii. Unde s-au aflat cele mai mari zăcăminte
wowbiz.ro
Codruța Filip, „săgeată” pentru Valentin Sanfira? Mesajul cu subînțeles postat de artistă după ce a confirmat divorțul: „Nimeni nu joacă mai bine rolul de victimă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
iamsport.ro
Planul lui Gică Hagi ca selecționer: 2 jucători crescuți în Italia care n-au evoluat niciodată pentru România, la seniori
MediaFlux
Iranul analizează un plan american de încetare a focului, dar nu are în vedere negocieri! Trump spune că liderii de la Teheran doresc un acord
stirilekanald.ro
VIDEO România - Turcia, meciul calificării la Cupa Mondială 2026, azi la ora 19.00. Schimbare de ultim moment, anunțată de Mircea Lucescu. Analiza FIFA
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj