Alertă în Europa. UE pregăteşte declanşarea stării de URGENŢĂ

Grecia ar putea intra în incapacitate de plată de la 1 iulie, din cauza eşecului negocierilor cu FMI, Banca Centrală Europeană şi Comisia Europeană, astfel că oficialii Uniunii Europene se tem că va fi declarată stare de urgenţă.
Romania TV
15 iun. 2015, 17:19
Alertă în Europa. UE pregăteşte declanşarea stării de URGENŢĂ

Uniunea Europeană are nevoie de „un plan de urgenţă”, este de părere comisarul european pentru Economie şi Societate Digitală Günther Öttinger

„Trebuie să elaborăm un plan de urgenţă pentru că Grecia ar urma să ajungă într-o stare de urgenţă”, a atras atenţia Guenther Oettinger.

„Sursele energetice, salariile şefilor poliţiei, resursele medicale şi produsele farmaceutice trebuie asigurate”, a adăugat reprezentantul Germaniei în Comisia Europeană.

În schimb, premierul grec Alexis Tsipras îndeamnă la realism. „Nu avem dreptul de a îngropa democraţia europeană în locul unde s-a născut”, a adăugat Tsipras.

Dacă va intra în incapacitate de plată, Grecia riscă să fie exclusă din zona euro şi să fie nevoită să organizeze alegeri parlamentare anticipate.

Grecia are o datorie totală de 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE).

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Cristi Chivu, căzut după Milan – Inter 3-1. „De ce aceste atacuri? Parcă asta așteaptă toți!”. Culisele derby-ului
Capital.ro
Porcul de Crăciun se rezervă din toamnă! Cât a ajuns să coste în 2026? Românii îl cumpără în rate
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Reacția familiei unui tânăr crescut în Japonia care s-a mutat în București: „Acolo sunt vampiri? E sigur pe stradă? Trenurile întârzie trei ore”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Pintilii bănuiește că un jucător de 37 de ani va semna cu FCSB în această iarnă: ”Face diferența!”
MediaFlux
Au fost anunțate primele ninsori în București. Data la care Capitala va fi acoperită de zăpadă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT