Barca implicată în ACCIDENTUL MORTAL de pe Lacul Snagov, dusă la expertiză

Barca pe care se afla milionarul Alexandru Popescu, care a produs tragedia de pe Lacul Snagov, a fost ridicată şi dusă la expertiză. Anchetatorii vor să afle dacă ambarcaţiunea avea vreo defecţiune tehnică.
Marius Neagu
17 iun. 2015, 07:40
Barca implicată în ACCIDENTUL MORTAL de pe Lacul Snagov, dusă la expertiză

Potrivit datelor IML, Alexandru Popescu, tânărul care a provocat tragedia de pe Lacul Snagov, în care patru persoane au fost rănite, iar una şi-a pierdut viaţa, avea o alccolemie de 0,85 miligrame alcool în sânge.

Un teribil accident între două ambarcaţiuni s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe Lacul Snagov. Cinci persoane au suferit răni grave, dar doar patru dintre ele au fost internate în spital. În urma impactului extrem de violent, o persoană a căzut în apă şi a fost scoasă după câteva ore de scafandri. Bărbatul era decedat.

Tânărul care a provocat accidentul este fiul celui care a fost patronul Petrolimportexport, Ovidiu Popescu.

Ambarcaţiunile implicate în accident sunt o barcă particulară şi una aparţinând unui restaurant de pe malul lacului. Vinovat pentru producerea teribilului accident este Alexandru Popescu, proprietarul bărcii particulare, care ar fi navigat pe lac cu viteză excesivă, în condiţii de întuneric.

CITEŞTE ŞI Tânărul care a provocat ACCIDENTUL MORTAL de pe Lacul Snagov avea o ALCOOLEMIE URIAŞĂ

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Răzvan Kovacs de la Insula Iubirii s-a împăcat cu fosta! Avem dovada
Fanatik.ro
Situaţia explozivă a lui George Puşcaş la Dinamo! Motivul pentru care oficialii „câinilor” iau în calcul să rezilieze contractul
Capital.ro
Salariile din România ascund diferențe uriașe. Domeniile în care veniturile depășesc 15.000 de lei și cele care rămân sub 3.000 de lei
Playtech.ro
În ce monedă este mai bine să plătești în Turcia. Detaliul care îți poate salva bani
Adevarul
Peste 90 de oameni au cumpărat împreună un sat din Toscana. Cum funcționează proiectul care încearcă să reinventeze viața în comunitate
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un bărbat și-a pierdut viața după ce autoturismul pe care îl conducea a fost acroșat de un tren, în județul Suceava
iamsport.ro
”Idee genială!”. Valentin Ceaușescu, în spatele uneia dintre cele mai inspirate mutări din istoria fotbalului românesc
MediaFlux
Românii trebuie să își înregistreze casele. Succesiunile sunt gratuite
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?