Ştefan Minea, autorul eratei care l-a salvat pe Băsescu de la suspendare, audiat la Parchet

Autorul eratei care l-a salvat pe Traian Băsescu de la suspendare a fost audiat vineri la Parchet. Judecătorul CCR Ştefan Minea a fost chemat să dea explicaţii despre erata transmisă chiar de el către Monitorul Oficial, fără consultarea plenului CCR. Deja procurorii au început urmărirea penală în acest caz pentru abuz în serviciu şi fals în înscrisuri, dar doar pentru faptă, nu şi împotriva unor persoane.
Romania TV
19 iun. 2015, 09:07
Ştefan Minea, autorul eratei care l-a salvat pe Băsescu de la suspendare, audiat la Parchet

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie continuă audierile în dosarul „Erata”, în legătură cu documentul emis de Curtea Constituţională în 2012 şi în baza căruia a fost invalidat referendumul pentru demiterea preşedintelui Băsescu.

Citeşte şi: Augustin Zegrean, audiat de procurori în dosarul „Erata” VIDEO

Vineri, la Pachetul General a fost audiat judecătorul CCR Ştefan Minea. Acesta este judecătorul de serviciu din momentul redactării eratei, cel care a semnat documentul. La sosirea la Parchetul General, Minea a spus că nu are nimic de declarat şi nici la ieşire nu are de gând să facă vrei declaraţie.

În acest dosar au fost audiaţi până acum Horaţius Dumbravă (membru al CSM), Toni Neacşu (fost judecător CSM) şi judecătorii constituţionali Augustin Zegrean, Tudorel Toader, Acsinte Gaspar şi Ion Predescu.

Pe 2 august 2012, CCR a adoptat o hotărâre cu privire la organizarea referendumului, însă au constatat că din acea hotărâre lipsea temeiul legal în baza căruia urma să fie stabilit numărul total al alegătorilor care trebuiau să-și exprime opțiunea la referendumul organizat deja pe 29 iulie 2012.

După publicarea hotărârii, a fost adăugată o erată prin care se menționa faptul că vor fi luate în calcul toate persoanele cu drept de vot, și anume, peste 18 milioane de români.

Citeşte şi: Judecătorul CCR Tudorel Toader, audiat la Parchet în dosarul „Erata”

Prin această erată a fost blocată inițiativa Guvernului de a efectua un minirecensământ pentru a-i scoate de pe listele electorale permanente pe românii plecați din țară de mai mult timp.

Erata respectivă a fost întocmită și semnată de judecătorul Ștefan Minea, cel care a trimis adresa de publicare către Guvern și Monitorul Oficial.

Pe baza acestei erate, referendumul a fost invalidat, deoarece din totalul de 18.292.464 de persoane înscrise în listele electorale permanente au participat la vot 8.459.053 de persoane (46,24 %), astfel că nu a fost atins pragul de participare, de cel puțin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

Ulterior, trei dintre judecătorii CCR, Ion Predescu, Acsinte Gaspar și Tudorel Toader, au declarat că nu au fost consultați cu privire la întocmirea acelei erate, ei susținând că referendumul trebuia validat, întrucât cele 18.292.464 persoane înscrise în listele electorale permanente, număr luat în considerare la adoptarea hotărârii de validare, nu reflectă structura și dimensiunea corpului electoral actual.

În opinia lor, din listele electorale permanente trebuiau scăzute persoanele de cetățenie română cu domiciliul în străinătate, precum și cele cu actele de identitate expirate.

Citeşte şi: PSD contestă numirea unui judecător CCR la 5 ani de la votul în Parlament

PSD l-a acuzat recent pe Ştefan Minea că ar fi fost ales ilegal de Parlament în funcţia de judectător constituţional.

 

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cristi Borcea, declarație uimitoare despre femeia care i-a adus echilibru. Ce a scos la iveală despre Valentina Pelinel
Capital.ro
Se schimbă calculele pentru pensii. Decizia intră în vigoare de la 1 iulie. Cum va fi influențat stagiul de cotizare
Playtech.ro
Cele mai frumoase plaje din Croaţia. Turiştii din România merg în număr din ce în ce mai mare aici
Adevarul
Cele mai înfiorătoare castele din Transilvania. Locuri desprinse parcă din „Dosarele X”, cu secrete întunecate
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
De ce nu și-ar fi atins legenda Stelei ”cu tehnica extraordinară” potențialul: ”Putea să fie la un nivel foarte ridicat!”
MediaFlux
Cine este Adrian Veștea, noul premier desemnat de Nicușor Dan
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți