REFERENDUM GRECIA. Cei din diaspora revin în ţară pentru a vota

Extrem de numeroasa diasporă elenă le oferă sfaturi prietenilor și rudelor din țară despre cum să voteze la referendumul de duminică, iar unii sunt atât de implicați, încât și-au cumpărat bilete de avion scumpe pentru a se întoarce acasă și a-și putea exprima opțiunea.
Romania TV
03 iul. 2015, 16:57
REFERENDUM GRECIA. Cei din diaspora revin în ţară pentru a vota

O companie aeriană a introdus zboruri suplimentare, iar prețurile biletelor au crescut pentru expatriații care vor să aibă un cuvânt de spus la referendumul la care grecii vor fi întrebați dacă sunt sau nu de acord cu propunerile creditorilor internaționali, o decizie de care ar putea depinde viitorul Greciei în zona euro.

Konstantinos Dimitriou, un consultant în management care locuiește în Singapore, va lua avionul sâmbătă dimineață și va face o călătorie de 19 ore până la Atena pentru a vota în favoarea propunerilor creditorilor internaționali.

„Oportunitățile de a mă dezvolta pe care le-am avut în viață au venit, în parte, datorită relației Greciei cu Europa, nu doar datorită pașaportului meu elen”, a spus el. Konstantinos Dimitriou a afirmat că și un apropiat se va întoarce de la New York în Grecia pentru a vota, la fel și doi prieteni din Dublin și un fost partener de afaceri din Suedia.

Născut în New Jersey, John Sitilides, specialist în relații internaționale care oferă consultanță Departamentului de Stat american privind chestiunile legate de Grecia, a spus că numeroși greci și greci americanizați din SUA fac lobby pentru ca apropiații și cunoscuții din țară să meargă la vot. „Ei trimit e-mail-uri, transmit mesaje pe Facebook și Twitter, dau telefoane”, a spus el.

Cei mai mulți îndeamnă pentru „DA” la referendum, a spus Sitilides, un rezultat pe care susținătorii săi îl asociază cu menținerea Greciei în zona euro și cu o posibilă cădere a guvernului condus de premierul de stânga Alexis Tsipras.

Dimitriou a mai spus că aproape toți grecii pe care îi știe se întorc cu avionul acasă pentru a vota „DA”.

Costurile piperate ale unui drum din America în Grecia i-ar putea descuraja însă pe unii, în contextul în care un bilet dus-întors de ultim moment New York-Atena poate ajunge la 1.400 de dolari, iar din alte zone — la 5.000 de dolari.

Grecia urmează să organizeze duminică un referendum privind acordul cu creditorii internaționali, un scrutin care ar putea decide viitorul său în cadrul zonei euro după ce nu a putut achita o rată de împrumut către Fondul Monetar Internațional (FMI) în valoare de 1,6 miliarde de dolari până la 30 iunie.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Darius de la Mireasa a spus adevărul despre împăcarea cu Alexandru. Ce s-a întâmplat, de fapt, între cei doi 
Fanatik.ro
David Popovici, calificări și semifinale la 200 m liber, LIVE la CE de natație Paris 2026. Program serii, ora la care intră în bazin și cine transmite la TV
Capital.ro
Regulă pentru românii care solicită buletin electronic. Când se predă vechiul act de identitate și până când poate fi folosit
Playtech.ro
Cum va fi vremea la mare de Sfânta Maria 2026. Câte grade vor fi pe litoral și cât de caldă ar putea fi apa
Adevarul
Cafeaua s-ar putea scumpi cu 332%, iar citricele cu 82%. Noile reguli pregătite de Bruxelles
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Schimbare pentru șoferii care folosesc Waze. Alertele și filtrele de poliție ar putea dispărea din aplicație
iamsport.ro
Jucătorul pentru care ”ar fi bine să plece” de la FCSB: ”O să o zic direct”
MediaFlux
Executare silită de la ANAF. Românii află cum pot evita poprirea și sechestrul pe bunuri
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat