Spania, favorabilă negocierii unui „al treilea plan de salvare” pentru Grecia

Spania este favorabilă unor negocieri pentru un "al treilea plan de salvare" pentru Grecia, care trebuie să rămână în zona euro, a afirmat luni ministrul spaniol al economiei, Luis de Guindos, în prima reacție a unui membru al guvernului de la Madrid după referendumul de duminică, potrivit AFP.
Iulian Tudor
06 iul. 2015, 12:05
Spania, favorabilă negocierii unui

Atena „are tot dreptul de a cere un al treilea plan de salvare”, a mai oficialul spaniol ministrul, la o zi după victoria taberei „Nu” la referendumul din Grecia cu privire la propunerile de acord ale creditorilor internaționali.

Grecii spun „NU” Europei: Ministrul grec de finanţe, Yanis Varoufakis, demisionează

„Este absolut necesar ținând cont de circumstanțe și de punctul de vedere al piețelor”, a subliniat Luis de Guindos, precizând că Madridul „nu are în vedere absolut deloc o ieșire a Greciei din zona euro”.

El a recunoscut „erori” comise de troică (Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană și Fondul Monetar Internațional) în gestionarea crizei, dar a insistat asupra necesității „reformelor” în Grecia. „Consider că au existat erori din partea troicăi, dar este inevitabil ca Grecia să facă reforme, pentru că există țări care au făcut acest lucru și care sunt pe cale să iasă din criză”, a subliniat ministrul spaniol, citat de France Presse.

REZULTATE REFERENDUM GRECIA: Vot majoritar împotriva propunerii creditorilor 61,3%-NU, 38,7%-DA

DailyBusiness
Un profesor a făcut, anul trecut, 1,5 milioane de lei din meditații! Câți bani au declarat la ANAF, în total, cei care pregătesc elevii în particular
Spynews
Cutremur de 6,7 în Japonia! Un tsunami a lovit coasta nordică a țării apoi
Fanatik.ro
Șeful lui Dinamo dă de pământ cu maghiarii de la Csikszereda după acuzele de „arbitraj ca pe vremea Miliției”: „Fudulia e contagioasă în zona aia”
Capital.ro
Călin Georgescu dorea să fugă din România. Noi dezvăluiri despre firmele și oamenii din jurul lui Constantin Dănuț Hanț, cel care l-ar fi angajat fictiv
Playtech.ro
Europa, în pericol! O spune unul dintre marii rivali ai lui Putin: Pregătiţi-vă de război!
Adevarul
Anii în care românii au trăit iluzia libertății și a democrației. Cum a fost salvat comunismul după Revoluție
wowbiz.ro
El știe unde e Dani Mocanu! Ce se întâmplă acum cu artistul și evenimentele la care urma să cânte, în timp ce poliția îl caută în toată România
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Nenorocire fără margini în Dolj! Doi șoferi, de 20 și 36 de ani, și-au pierdut viața într-un grav incident rutier. O a treia persoană a rămas încarcerată
iamsport.ro
Mihai Stoichiță, gest lipsit de respect la înmormântarea lui Emeric Ienei
MediaFlux
Cele mai mari pensii din România și persoanele care le primesc. Cine primește net peste 88.000 de lei pe lună după ce a cotizat ani de zile
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru românii care vor credite!
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume