Ponta: Dacă nu se închide dosarul DNA, nu candidez la nicio funcţie la conducerea PSD

Victor Ponta a declarat, miercuri, că, dacă nu se închide dosarul de la DNA, nu va candida pentru nicio funcţie la congresul PSD. În acest sens, el a arătat totodată că, în măsura în care îşi va rezolva problemele cu acest dosar, nu vrea să spună "nu, niciodată, imposibil" unei eventuale candidaturi.  
Ionela Marcu
16 iul. 2015, 06:07
Ponta: Dacă nu se închide dosarul DNA, nu candidez la nicio funcţie la conducerea PSD

Ponta a precizat că, miercuri, în faţa BPN al PSD, şi-a rugat colegii să ia act de decizia sa, irevocabilă, de a se retrage de la conducerea partidului.

Citeşte şi: Ponta: Nu mă aşteptam ca Iohannis să-l respingă pe Fifor. Consilierii preşedintelui îi spun să fie ca Băsescu

„Şi mi-am cerut şi scuze pentru faptul că duminică seară au aflat aşa, într-un mod mai puţin formal, de această intenţie, dar le-am spus foarte direct: ştiam sigur că vor încerca să mă convingă să nu-mi depun demisia, aşa încât, într-un fel, i-am pus în faţa faptului împlinit.

Le-am mulţumit … cinci ani şi jumătate, am cel mai lung mandat, mai lung decât Ion Iliescu sau Adrian Năstase (…), nu pot să zic că am un moment de mare bucurie, pentru că mi-am dorit să fiu preşedinte al PSD, am încercat să fiu un preşedinte bun, dar am o satisfacţie că PSD, azi, faţă de PSD din 20 februarie 2010, în mod aproape imposibil de negat este într-o poziţie mult mai bună”, a spus el, într-o emisiune a postului B1 TV.

Ponta a arătat, răspunzând unei întrebări, că această etapă din viaţa sa s-a terminat.

„Nu înseamnă neapărat că s-a încheiat viaţa mea politică”, a precizat el.

Despre o eventuală candidatură viitoare pentru conducerea partidului, Ponta a spus: „În măsura în care, evident, îmi voi rezolva problemele cu dosarul de la DNA, nu vreau să spun «nu, niciodată, imposibil», dar eu cred sincer că în 2016 PSD are resursele de a pune în faţă în bătălia pentru locale şi parlamentare şi alţi lideri”.

„În măsura în care se închide acest dosar şi în măsura în care am eu impresia că pot în continuare să fiu în această echipă în poziţia de căpitan (…) Ştiu un singur lucru: nu se închide dosarul acesta, evident că mă ţin de cuvânt şi nu candidez la nicio funcţie” la congres, a mai spus Ponta.

Citeşte şi: Iohannis a RESPINS numirea lui Mihai Fifor la Transporturi. Ponta: Şi Băsescu respingea, să-şi facă ambiţia

El a menţionat că un congres al PSD poate avea loc „oricând”, până cel mai târziu în 2017.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
„Legea Novak”, blocată de Nicuşor Dan! Preşedintele contestă proiectul de lege la Curtea Constituţională. Exclusiv
Capital.ro
Avertisment pentru cei cu bani pe card. Trebuie să aveți numerar în casă. Băncile nu au rezerve nelimitate. Situația în care cardul nu mai este funcțional
Playtech.ro
Ce pensie iei dacă ai lucrat 17 ani: modul simplu de calcul
Adevarul
Șoc dintr-o bază aeriană rusă. Pilotul şi copilotul unui avion Su-34 au murit după ce sistemul de catapultare s-a declanșat într-un hangar
wowbiz.ro
Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce s-a aflat că se confuntă cu probleme de sănătate! Daniel Pancu, dezvăluiri neașteptate după revederea cu antrenorul: „Am fost surprins…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Haos la Gara de Nord! Un bărbat a urcat pe acoperiș și a aruncat cu cărămizi și tencuială în trecători și mașini
iamsport.ro
Președintele Sloboziei și-a ieșit din minți și l-a acuzat direct pe arbitru: ”E fault și roșu la Tănase! Nu ai dat ca să nu îl elimini”
MediaFlux
Carduri sociale de alimente pentru români. Anunț important de la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Marco? Primele date despre moartea suspectă a tânărului de 18, găsit fără suflare de mama sa după ce a fost la o petrecere
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde