DESPĂGUBIRI după miile de plângeri de la concertul lui Robbie Williams

În urma plângerilor depuse la ANPC, firma care a distribuit berea la concertul lui Robbie Williams a anunţat că îi va despăgubi pe nemulţumiţi, informează România TV.
Iulian Tudor
19 iul. 2015, 11:29
DESPĂGUBIRI după miile de plângeri de la concertul lui Robbie Williams

Firma care s-a ocupat cu distribuţia berii la concertul de vineri al lui Robbie Williams din Piaţa Constituţiei a postat un mesaj pe Facebook prin care şi-a cerut scuze pentru toate neplăcerile create şi le-a promis celor nemulţumiţi că vor primi şase cutii de bere, la 500 de ml.

Citeşte şi Simona Gherghe, CRITICI DURE la adresa organizatorilor concertului Robbie Williams: „Un dezastru…”

Fiecare însă trebuie să demonstreze că a fost la concertul lui Robbie Williams. Cel mai probabil li se va cere biletul cu care au intrat la concert, apoi în maximum cinci zile vor fi verificate datele, iar în următoarele 30 de zile, „cadoul” va fi trimis către cei nemulţumiţi.

Citeşte şi Robbie Williams, show INCENDIAR pe scenă cu o româncă. Cine este bruneta care a cântat alături de artist

Mii de spectatori s-au arătat revoltaţi de modul în care a fost organizat evenimentul. Ei s-au plâns că nu au putut să îşi cumpere apă, iar din cauza căldurii multora li s-a făcut rău şi au avut nevoie de îngrijiri medicale. O femeie a leşinat în mijlocul mulţimii şi a fost dusă de urgenţă la spital, iar o alta a suferit o criză de diabet. Mulţi au povestit că au stat mai mult la cozile cu băuturi, decât la spectacol.

Citeşte şi Concert Robbie Williams: Spectacol de excepţie, organizare proastă: „Să vă fie ruşine!”

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Bianca Nuțu, astroloaga de la Neața, a născut. Spune că primele săptămâni ca mamă au fost foarte grele: „Am plâns”
Fanatik.ro
Supercomputerul a decis! Câte puncte face Universitatea Craiova în Conference League și pe ce loc termină faza grupelor
Capital.ro
Alertă de călătorie pentru românii din Spania. MAE: Risc ridicat de incendii în Comunitatea Valenciană
Playtech.ro
Aparatele care încep să „mănânce” mai mult curent din septembrie. Cât poate crește factura unei familii
Adevarul
Radu Miruță, despre apărarea României: „Nu vrem modernizarea Armatei? Atunci să vorbim în limba rusă”. Ce urmează după miliardele din SAFE
wowbiz.ro
Iubita lui Andrei Bordeianu, mesaj sfâșietor în mediul online! Influencerul a fost implicat într-un grav accident: „O să aprind o lumânare pentru tine…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Jurnalista Brîndușa Armanca s-a stins din viață la 72 de ani. A format generații de ziariști
iamsport.ro
A anunțat în direct că Becali i-a găsit înlocuitor lui Baciu la FCSB: ”Trage de el să vină!”
MediaFlux
Nicușor Dan, pregătit de o nouă desemnare de premier! Răsturnare de situație privind numele
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat