Grecia a început rambursarea celor 6,25 miliarde de euro datorate BCE şi FMI

Grecia a demarat procesul prin care urmează să plătească o sumă totală de 6,25 miliarde de euro către Banca Centrală Europeană (BCE) și Fondul Monetar Internațional (FMI), au declarat luni pentru Reuters o serie de oficiali din Ministerul de Finanțe grec.
Romania TV
20 iul. 2015, 10:14
Grecia a început rambursarea celor 6,25 miliarde de euro datorate BCE şi FMI

Potrivit acestor oficiali, Grecia urmează să plătească luni o sumă de 4,2 miliarde de euro, reprezentând principalul și dobânzile dintr-un împrumut acordat anterior de BCE, precum și o serie de arierate în valoare totală de 2,05 miliarde de euro către FMI, potrivit Agerpres.

La acestea se adaugă rambursarea unui credit de 500 milioane de euro către Banca centrală a Greciei.

Săptămâna trecută, Grecia a obținut un credit punte de 7,16 miliarde de euro de la Mecanismului European de Stabilitate Financiară (EFSM), bani suficienți pentru a asigura finanțarea Greciei până la finalizarea negocierilor cu creditorii internaționali pentru un nou program de ajutor, al treilea program de acest fel după 2010. Negocierile pentru acest al treilea program de ajutor, a cărui valoare este estimată undeva între 82 și 86 de miliarde de euro, ar urma să dureze mai multe săptămâni.

Citeşte şi Grecia implementează măsurile cerute de creditori. Se redeschid băncile, însă TVA-ul aproape s-a DUBLAT VIDEO

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT