Demnitarii români, cu cele mai mari lefuri din Europa raportate la salariul mediu

În România, aproape nouă salarii medii pe economie intră lunar în conturile celor 48 de demnitari privilegiaţi. În alte ţări precum Spania, Norvegia, Slovenia sau Suedia, raportul dintre salariul mediu şi cel al demnitarilor este mult mai mic, în unele cazuri chiar de patru ori.
Demnitarii români, cu cele mai mari lefuri din Europa raportate la salariul mediu

Potrivit unei analize realizate de Adevărul, cu noile salarii aprobate pentru o serie de demnitari, România se plasează de departe pe primul loc în ceea ce priveşte discrepanţa dintre veniturile elitei şi ale cetăţeanului de rând.

Citeşte şi: Ponta, despre lefurile demnitarilor: Cred că e oportun ca să se facă în acelaşi timp cu ceilalţi bugetari

Triplarea lefurilor pentru înalţii demnitari duce România în topul statelor europene cu cea mai mare diferenţă salarială dintre oamenii de prim-rang şi cetăţeanul de rând.

Aproape nouă salarii medii pe economie intră lunar în conturile preşedintelui Klaus Iohannis şi ale premierului Victor Ponta, scrie Adevărul.

Pentru 48 de demnitari – printre care preşedintele, premierul, miniştri, şefii Parlamentului sau şefi de servicii secrete – salariile s-au majorat semnificativ începând de la 1 august, prin Ordonanţa de Guvern 14 din 2015.

Astfel, Klaus Iohannis, Victor Ponta şi preşedinţii camerelor Parlamentului, bugetarii cu cele mai mari salarii, au ajuns să câştige într-o lună 21.540 de lei, adică 4.895 de euro. În apărarea lor, demnitarii au invocat faptul că fostul nivel al salarizării pentru cei mai importanţi oameni în stat, de aproximativ 1.500 de euro, era unul dintre cele mai mici din Europa.

„Este nevoie ca decidenţii din Guvern să fie plătiţi la nivelul Uniunii Europene, că aici ne raportăm, să avem oameni competenţi şi să luptăm şi să nu avem oameni corupţi„, a spus vicepremierul Gabriel Oprea, iar argumentul său a fost preluat şi de ceilalţi beneficiari ai ordonanţei.

Citeşte şi: EXCLUSIV: Salariile bugetarilor vor creşte cu până la 70% în următorii trei ani

Însă acesta nu este singurul argument care poate fi luat în calcul. Un altul, poate mai echitabil, este măsura în care salariile demnitarilor sunt corelate cu capacitatea economică a ţării pe care o conduc de a genera prosperitate pentru toţi cetăţenii, nu doar pentru elite.

Iar unul dintre indicatorii care măsoară această capacitate este salariul mediu pe economie, o cifră generată statistic şi care reflectă salariile reale din toate domeniile economice, atât din mediul privat, cât şi cel public.

Salariul mediu brut pe economie brut în România este acum de 2.500 de lei, adică de 563 de euro, raportat de Institutul Naţional de Statistică (INS) pentru luna mai. Până la 1 august, salariile preşedintelui şi premierului erau cam de trei ori mai mari decât salariul mediu brut pe economie.

După majorarea indemnizaţiilor, primii oameni din stat vor câştiga într-o lună aproape nouă salarii medii pe economie. Raportul faţă de salariul mediu pe economie este, mai exact, de 8,7, de departe cel mai mare din Uniunea Europeană.

Bulgaria, o ţară sensibil egală României la capitolul sărăcie, se plasează pe locul secund: preşedintele bulgar câştigă lunar 2.950 de euro, iar premierul 2.280 euro, însemnând 6,8 şi respective 5,2 salarii medii pe economie.

Podiumul este încheiat de Ungaria, unde premierul Viktor Orban câştigă 4.910 euro, echivalentul a 6,2 salarii medii pe economie. Nici Grecia, o ţară aflată în colaps financiar, nu stă rău din punctual de vedere al demnitarilor.

Premierul Tsipras are un venit lunar de 7.123 de euro, adică 5,6 salarii medii pe economie. Statele dezvoltate, departe de România Nici state dezvoltate, precum Germania, Franţa sau Marea Britanie nu reuşesc să atingă „performanţa” înregistrată de România.

În Franţa, preşedintele şi premierul au, din 2012, salariile reduse cu 30%. Astfel, în loc de 21.194 de euro brut, ei câştigă acum 14.836 de euro pe lună, echivalentul a 5,9 salarii medii pe economie.

În Germania, cancelarul Angela Merkel câştigă 18.000 de euro pe lună, raportul dintre înalţii demnitari şi cetăţenii germani fiind de 5,1. În Marea Britanie, premierul David Cameron încasează lunar 16.870 de euro, ce reprezintă 5,6 salarii medii.

Preşedinţii sau premierii altor state din regiune obţin venituri mai mari în comparaţie cu cetăţenii săi, însă raportul nu este mai mare de 1 la 5 în nicio altă ţară din Europa Centrală şi de Sud-Est.

La coada clasamentului se află Spania şi Norvegia, state europene cu cea mai mică diferenţă salarială dintre înalţii demnitari şi cetăţenii săi. Premierul Spaniei şi al Norvegiei câştigă într-o lună echivalentul a aproximativ trei salarii medii.

Prezentăm în tabelul alăturat situaţia din 16 ţări membre UE, atât din Vestul Europei, cât şi din Europa Centrală şi de Est.

DailyBusiness
Și-au făcut cruce când au văzut nota de plată. Incredibil pentru ce au fost taxați patru turiști la o terasă din Italia!
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Cum arată părinții lui Andrei Lemnaru de la Insula Iubirii 2025. Imaginea care a devenit virală
Fanatik.ro
O tânără de 24 ani a aflat că are cancer la sân triplu pozitiv. Boala era deja în stadiul 2 când medicii i-au confirmat diagnosticul
Capital.ro
Adevărul despre taxa pe nuntă. Fiscul nu va taxa darul de nuntă! Ce va verifica ANAF
Playtech.ro
Obligaţia pe care o au românii care circulă cu căruţa prin aceste localităţi. Amenzile sunt de 1.000 de lei pentru căruţaşi
Adevarul
Cifrele care arată că Rusia este departe de a fi câștigătoare pe câmpul de luptă. Partea ucraineană a hărții
wowbiz.ro
Tily Niculae a anunțat oficial divorțul de soțul ei! Actrița și Dragoș Popescu au avut o relație timp de 19 ani
Evz.ro
Moda toamnei 2025: ce piese vestimentare domină sezonul
Prosport.ro
FOTO. Femeia care ia bani pentru pozele cu ea și pentru a ieși la întâlniri cu bărbați
kanald.ro
Guvernul a aprobat noi modificări la pilonului II de pensii. Cum vor putea retrage românii banii
Cancan.ro
Soțul criminal al Silvanei Dăogaru tocmai aflase că suferă de o boală teribilă. Ce s-a întâmplat cu el înainte să se sinucidă
iamsport.ro
Marea controversă din jurul Serenei Williams! Adevărul despre compania care produce "medicamentul-minune" care a ajutat-o să slăbească
MediaFlux
NATO construiește în România cea mai mare bază militară din Europa pentru a descuraja Rusia (The Times)
stirilekanald.ro
VIDEO Mesajul de adio postat de tânărul spulberat de camion, pe A1, împreună cu iubita sa: „La ora 5 eu o să mor” Mama acestuia nu își revine din șoc: "Vai de sufletul lui"
Motivul pentru care ar trebui să lași întotdeauna un pahar cu gura-n jos pe o bucată de hârtie în chiuvetă înainte de a pleca de acasă