EXCLUSIV: Salariile bugetarilor vor creşte cu până la 70% în următorii trei ani

Informaţii în exclusivitate despre legea salarizării unice. Lefurile bugetarilor vor fi majorate cu procente cuprinse între 20 şi 70 la sută, în următorii doi-trei ani. Procentele mari vor fi acordate celor cu salarii mici.

RomaniaTV.net
09 iul. 2015, 08:46
EXCLUSIV: Salariile bugetarilor vor creşte cu până la 70% în următorii trei ani

NOUA LEGE A SALARIZĂRII vine cu modificări importante pentru bugetari. În sistemul bugetar, vor fi majorări salariale de până la 70 % în doi-trei ani, potrivit România TV. Aplicarea va începe la începutul acestui an, urmând ca restul majorărilor să fie aplicate în 2016 şi 2017. Sectoarele care vor beneficia în primul rând de aceste creşteri salariale vor fi cele care în acest moment au cele mai mici lefuri din sistemul bugetar, spre  exemplu administraţia locală de învăţământ şi sănătate.

Dacă în învăţământ se va aplica o majorarede 70% se va ajunge la un câştig mediu net de circa 2.200- 2.300 de lei, peste trei ani, în condiţiile în care salariul este de 1.400 de lei. În schimb, sectoarele care au deja salarii mai mari vor avea majorări de până la 20 %, tot în timp de trei ani.

Această nouă lege de salarizarese va aplica însă de la 1 august pentru înalţii demnitari din statul român, care vor primi salarii mai mari de trei ori. 

Noua lege a salarizării unitare, convenită deja cu FMI şi cu Banca Mondială, se află pe masa Ministerului Muncii, care va iniţia dezbateri pe această temă.

Ministrul muncii, Rovana Plumb, a precizat recent la România TV că, au început consultările cu partenerii sociali pe noua lege a salarizării.

„Am convenit împreună cu instituţiile financiare internaţionale care sunt principiile şi criteriile care stau la baza acestei legi. Ca şi noutate, am introdus criteriul de persormanţă, iar în rest, principiile sunt relaţionate cu echitatea şi coerenţa, cu o salarizare care să fie aşezată în funcţie de studiile fiecărei persoane care lucrează în sistemul bugetar.

Am convenit să avem un raport între salariul minimim şi salariul maxim de 1 la 18, iar în ceea ce priveşte clasele de salatizare acestea sunt 5.

Vom vedea pentru fiecare categorie în parte – cei care lucrează în educaţie, în sănătate, în administraţia publică locală şi centrală – cum aşezăm salariile pe ecaeste trepte.

CITEŞTE ŞI Rovana Plumb: PSD lucrează la Programul „Prima Vacanţă” pentru copiii defavorizaţi

Salariul minim cu care vom intra pe sistemul bugetar este de 1.200 de lei, iar salariul maxim va fi egal cu cel care acum este în plată la nivelul preşedintelui ICCJ şi va fi egal cu cel al preşedintelui României, cu salariul preşedintilor celor două Camere ale Parlamentului şi cu cel al premierului. Salariul brut al preşedintelui ICCJ este 21,500 de lei.

Pe perioada verii, vrem să finalizăm consultările cu partenerii sociali astfel încât în toamnă să putem transmite legea la Parlament. Dacă spaţiul fiscal ne va permite, vom putea să introducem legea gradual chiar din 2015, dar nu mai devreme de decembrie„, a mai precizat Rovana Plumb. 

Demnitarii vor primi mai mulţi bani

Premierul interimar Gabriel Oprea a anunţat, miercuri, că Executivul a adoptat o ordonanţă prin care indemnizatiile pentru cele mai înalte funcţii de demnitate publică se majorează începând cu luna august din acest an. Măsura vizează 48 de funcţii: preşedintele României, premierul, miniştrii, preşedintii celor două Camere ale Parlamentului şi directorii SIE, SPP, STS.

Guvernul a adoptat astăzi o ordonanţă prin care indemnizatiile lunare pentru cele mai înalte funcţii de demnitate publică se majorează începând cu luna august din acest an. Concret, este vorba despre următoarele funcţii: preşedintele României, premierul, miniştrii, preşedintii celor două Camere ale Parlamentului, directorii SIE, SPP, STS. În total sunt 48 de funcţii vizate de aceasta ordonanţă”, a declarat premierul interimar Gabriel Oprea. 

„Vreau sa fac cunoscut in mod oficial faptul ca, până la finalul acestui an, vom avea cresteri de salarii in tot sistemul public. Există un proiect pregătit de Ministerul Muncii care va deveni lege, în cel mai scurt timp, astfel încât fiecare angajat la stat să primească un salariu corect, în raport cu munca şi responsabilităţile sale”, a adăugat Oprea.

CITEŞTE ŞI KLAUS IOHANNIS, despre majorarea salariilor demnitarilor: O intenţie înţeleaptă şi cu bătaie lungă

În ceea ce priveşte majorarea indemnizaţiilor demnitarilor, Oprea a spus că îşi asumă „atat corectitudinea, cat si oportunitatea masurii”.

Consider ca salarizarea din sistemul public nu e un act populist, ci o exigenţă în conformitate cu statutul actual al României. Nu ne putem preface ca este normal ca un presedinte de tara europeană sa primeasca la final de luna aproximativ 1.500 de euro. Ani de zile, salariul preşedintelui României a fost mai mic decât salariile unor funţionari de rang secund din alte instituţii.

Mai mult, am avut multi ministri cu remuneratii mai mici decat subalternii lor. Aceasta anomalie trebuie sa ia sfarsit. (…) Am incercat ca echilibrul puterilor in stat sa se reflecte inclusiv la nivelul de salarizare. Cele mai mari salarii le vor avea presedintele României, presedintele ICCJ, premierul si presedintii celor 2 camere ale Parlamentului”, a explicat Oprea. 

Premierul interimar s-a declarat „convins ca o crestere a salariilor va atrage competenta, va genera o profesionalizare a actului administratriv si implicit servicii publice mai bune si mai eficiente”.

„Este fireasca si posibila o masura de crestere a salariilor atâta timp cât este corelata cu cresterea econonomică. Vreau sa corelez cresterea indemnizatiilor cu lupta impotriva coruptiei. (…) Nu cred ca exista un functionar public sau demnitar care sa nu fie constient ca orice incalcare a legii se pedepseste aspru. Prin urmare, primul pas a fost făcut: a fost taiat apetitul celor care muncesc în sistem de a-şi completa veniturile cu bani obţinuţi în mod ilegal. Acum, trebuie să facem şi al doilea pas: să acordăm salarii pe măsura muncii fiecărui demnitar şi fiecărui funcţionar public. Peste tot in lume salariile mici in sistemul public genereaza coruptie si incompetenta”, a spus Oprea. 

Întrebat de jurnalisti cu cat vor creste salariile demnitarilor, Oprea a afirmat ca este „doar o declaratie”.

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, declara, cu o zi în urmă, că „salariul minim cu care vom intra pe sistemul bugetar este de 1.200 de lei, iar salariul maxim va fi egal cu cel care acum este în plată la nivelul preşedintelui ICCJ şi va fi egal cu cel al preşedintelui României, cu salariul preşedintilor celor două Camere ale Parlamentului şi cu cel al premierului. Salariul brut al preşedintelui ICCJ este 21,500 de lei.”

La şedinţa de Guvern în care s-a aprobat decizia a participat şi Victor Ponta, informează România TV. Premierul a părăsit Palatul Victoria în jurul orei 14.00, la patru ore de la sosire. 

CÂT VOR CÂŞTIGA DEMNITARII DIN LUNA AUGUST

Preşedintele, premierul şi şefii celor doua Camere din Parlament vor avea salariu brut de 21.540 lei, iar net de 15.108 lei, incepand cu 1 august 2015, potrivit unor surse guvernamentale, citate de hotnews.

Salariul brut al vicepremierului va fi de 20.000 lei, iar cel net de 14.024 lei. Ceilalti inalti demnitari, ministri si sefi de servicii secrete, vor fi platiti cu cate de 19.055 lei brut, salariul net urmand sa fie de 13.365 lei. În această ultimă categorie au fost incluşi şi consilierii prezidenţiali, care au rang de ministru.

În prezent, preşedintele ţării este remunerat lunar cu aproximativ 6.500 lei net, preşedinţii celor două Camere parlamentare şi prim-ministrul – cu 6.184 lei net, vicepremierul – cu circa 5.800 lei net, iar ministrul – cu 5.350 lei net.

CITEŞTE ŞI NOUA LEGE A SALARIZĂRII. Care va fi salariul MINIM şi salariul MAXIM în sistemul bugetar

Președintele Klaus Iohannis consideră că intenția Executivului de a crește salariile miniştrilor este ”înțeleaptă și cu bătaie lungă”, care se poate încadra la categoria ”prevenirea corupției”.  „Cred că din raţiuni pur populiste nu s-a rezovat până acum această chestiune”, a arătat şeful statului.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Palatul Cotroceni, că remuneraţia unui demnitar trebuie să reflecte într-o măsură rezonabilă poziţia în stat.

„Am înțeles că există o intenție a Guvernului de a crește salariile miniștrilor. Mi se pare o intenţie înţeleaptă şi cu bătaie lungă. Eu cred că putem să încadrăm această intenţie la categoria prevenirea corupţiei. Este un lucru destul de evident că remuneraţia unui demnitar trebuie să reflecte într-o măsură rezonabilă poziţia în stat.

Ştiu că miniştrii, de foarte multe ori, sunt în situaţia ca, în propriul minister, un număr mare de funcţionari  să aibă o remuneraţie considerabil mai mare decât ministrul. Lucru care nu poate fi o soluţie. Cred că din raţiuni pur populiste nu s-a rezovat până acum această chestiune„, a spus Klaus Iohannis.

Citeşte şi: Salariile din România au crescut cu peste 7% în ultimul an

Salariile din România au crescut peste aşteptări. Astfel, salariile au crescut cu peste 7% în ultimul an.

În luna mai, câştigul mediu net a ajuns la 1.806 lei, echivalentul a 406 euro, în creştere cu peste 7 procente faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Este cel mai mare avans al salariilor din 2008 încoace, iar evoluţia a depăşit aşteptările analiştilor, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).

Citeşte şi SALARIILE grefierilor arhivari ar putea fi dublate

Cele mai mari salarii sunt în industria petrolieră, unde câştigul mediu a depăşit în luna mai 6.500 de lei, adică aproape 1.500 de euro. Şi angajaţii din sectorul IT şi din bănci câştigă în jur de 1.000 de euro net lunar. La polul opus, salariaţii din hoteluri şi restaurante câştigă în jur de 1.000 de lei lunar.

Citeşte şi Salariile angajaţilor consiliilor locale, majorate până la 12%. La fel şi leafa personalului nedidactic