Oltean: După alegerile din toamnă, PDL va avea altfel de discuţii cu PNL

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că după alegerile din toamnă PDL va avea "altfel de discuţii cu PNL" decât cele pe care le are în prezent.
Romania TV
07 apr. 2012, 14:19
Oltean: După alegerile din toamnă, PDL va avea altfel de discuţii cu PNL

Ioan Oltean a fost întrebat cum comentează rezoluţia USL potrivit căreia partidele care alcătuiesc Uniunea nu vor colabora cu PDL după alegerile parlamentare.

„Nu este o noutate. Eu mă aşteptam ca astăzi (sâmbătă – n.r.) USL să îşi prezinte cu mult fast candidaţii, aşa cum a anunţat de două săptămâni încoace. Se dovedeşte că acest fast pe care l-au propovăduit este doar o gogoaşă care s-a dezumflat, că USL nu are, în acest moment, candidaţii finalizaţi pentru unităţile administrativ-teritoriale, că procentele care se diminuează de la o săptămână la alta îi pun în mare dificultate. Aceasta este realitatea pe care trebuie să o vedem. Eu vă asigur că, după alegerile din toamnă, vom avea altfel de discuţii cu PNL decât le avem azi”, a declarat Oltean.

Congresul PC a votat, sâmbătă, în unanimitate, trei rezoluţii referitoare la necolaborarea sub nicio formă cu Traian Băsescu şi cu PDL şi la susţinerea la funcţiile de preşedinte al României şi de prim-ministru a liderului PNL Crin Antonescu şi, respectiv, a liderului PSD Victor Ponta.

Tot sâmbătă, Congresul PNL a votat, cu unanimitate de voturi, rezoluţiile privind necolaborarea cu PDL şi cu Traian Băsescu şi desemnarea candidaţilor USL pentru funcţia de preşedinte al României – Crin Antonescu şi pentru cea de premier – Victor Ponta.

De asemenea, Congresul PSD a adoptat cele trei rezoluţii privind interdicţia colaborării cu PDL şi Traian Băsescu, desemnarea de candidaţi comuni ai USL pentru alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale, desemnarea lui Victor Ponta şi Crin Antonescu drept candidaţi pentru funcţiile de premier şi preşedinte.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Oficial: Robert Niță, șef la Rapid! Fostul fotbalist decide transferurile si bugetul giuleștenilor alături de Şucu şi Angelescu
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT