Nicolae de România, primul mesaj după ce a fost „dezmoştenit” de Regele Mihai

La scurt timp după ce Casa Regală a anunţat oficial că îi retrage titlul de "Principe al României" lui Nicoale, dar și calificativul de "Alteță Regală", acesta a făcut precizări într-un comunicat oficial. 
Filip Stan
11 aug. 2015, 11:17
Nicolae de România, primul mesaj după ce a fost

„Duminică, 1 august 2015, Majestatea Sa Regele Mihai I, bunicul meu, a luat decizia de a-mi retrage titlul de Principe al României şi locul în Linia de Succesiune la Coroana României. Această decizie, pe care mi-o asum, vine în urma unei perioade în care am reflectat la viitorul ţării şi Casei noastre, precum şi la rolul pe care eu îl pot avea în propăşirea lor. Poziţia de Principe al României şi prezenţa în Linia de Succesiune la Coroana României impun un mod de a-mi conduce viaţa pe care găsesc dificil să îl accept. De aceea, cu multă durere în suflet, consider că decizia Majestăţii Sale Regelui este binevenită pentru mine. Voi căuta, în viitor, să-mi servesc idealurile şi principiile în alt mod”, se arată în comunicatul transmis de Casa Regală. 

CITEŞTE ŞI Regele Mihai i-a retras lui Nicolae titlul de „Principe al României” şi calificativul de „Alteţă Regală”

Acesta le-a mulţumit celor care i-au fost alături. „În noile mele circumstanţe, voi căuta să mă dedic în continuare activităţilor ecologice, de tineret şi caritabile, despre care am învăţat atâtea lucruri cât timp m-am aflat în România. Doresc, de asemenea, să le mulţumesc autorităţilor publice centrale şi locale pentru deschiderea cu care şi-au acordat sprijinul proiectelor comune şi, mai ales, familiei mele, pentru dragostea şi înţelegerea cu care m-au înconjurat aici. Nădăjduiesc ca Dumnezeu să protejeze şi în viitor naţiunea şi Coroana Română”, se mai arată în comunicat. 

MOTIVELE pentru care Nicolae a rămas fără titlul de „Principe al României”. Ce va face acum

Nicholas Medforth-Mills („principele Nicolae al României”) este fiul principesei Elena a României şi a primit titlul princiar la 1 aprilie 2010, find al treilea în ordinea de succesiune dinastică.

Fostul principe a participat, în luna mai , la evenimentele organizate cu ocazia Zilei Regalităţii.

În luna martie, fostul principe a participat la un tur ciclist caritabil, în beneficiul proiectelor iniţiate de Asociaţia Curtea Veche pentru promovarea lecturii la nivel naţional.

De asemnea, în luna decembrie a anului trecut, Nicoale a fost primit la palatul Buckingham de către regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii, în cadrul unei vizite oficiale intreprinse de principesa Margareta la Londra.

 

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT