Atentatul din Bangkok: Poliţia caută un suspect identificat

Poliția thailandeză caută un suspect identificat cu ajutorul camerelor de supraveghere în apropierea locului atentatului cu bombă produs luni în centrul capitalei Bangkok, în care au fost ucise cel puțin 21 de persoane, conform ultimului bilanț, relatează agenţiile de presă străine.
Filip Stan
18 aug. 2015, 07:33
Atentatul din Bangkok: Poliţia caută un suspect identificat

Atentatul a avut loc în plin centrul capitalei, într-un loc foarte frecventat, sanctuarul Erawan dedicat zeului Brahma, care atrage zilnic mii de credincioși budiști. Conform premierului și șef al juntei aflate la putere, Prayut Chan-O-Cha, suspectul ce apare în imagini este „originar din nord-estul țării și membru al unui grup opus juntei”.

Nord-estul Thailandei, regiunea Issan, este bastionul „cămășilor roșii”, care susțin fostul guvern alungat de la putere după luni de manifestații urmate de o lovitură de stat militară în mai 2014, notează Agerpres.

Citeşte şi Un cuplu de români a scăpat în ultimul moment de carnagiul din Bangkok. Declaraţii înfiorătoare VIDEO

„Bomba viza să ucidă cât mai multe persoane posibil, pentru că sanctuarul este foarte aglomerat în jurul orelor 06.00 și 07.00 seara”, a subliniat purtătorul de cuvânt al poliției, Prawut Thavornsiri.

„Bilanțul este acum de 21 de morți și 123 de răniți”, a indicat el, precizând că 14 persoane au murit pe loc.

Dispozitivul exploziv a fost fabricat prin umplerea unei țevi metalice cu explozivi și cântărea probabil 3 kg, potrivit poliției. Efectele exploziei s-au resimțit pe o rază de 100 metri. Autoritățile au descoperit o bombă nedetonată în apropiere și au dezamorsat-o.

Deși responsabilitatea atacului nu a fost revendicată, autoritățile consideră că acesta, ‘cel mai grav comis vreodată’ în Thailanda, după cum a afirmat premierul, a avut ca țintă străinii pentru ‘a distruge’ astfel turismul, sector vital al economiei țării. ‘Începând de acum, economia noastră se va degrada’, a declarat Prayut.

Citeşte şi Explozie la Bangkok. Cel puţin 19 morţi şi 120 de răniţi într-o zonă frecventată de turişti VIDEO

Printre victime se află mai mulți străini, printre care cel puțin doi malaezieni, un singaporez, un chinez, un filipinez. Potrivit departamentului pentru imigrație din Hong Kong, doi rezidenți ai acestei regiuni autonome cu statut special a Chinei au decedat în explozie și șase sunt răniți.

Din mai 214, Thailanda este guvernată de o juntă militară, care a preluat puterea pentru a pune capăt lunilor de manifestații sângeroase împotriva fostului guvern ales.

Țara rămâne tensionată și profund divizată după aproape un deceniu de tulburări politice și două lovituri de stat. Fostul prim-ministru Thaksin Shinawatra, deși în exil în Dubai pentru a evita urmărirea judiciară, se află în centrul acestor fracturi politice.

Marți, după o scurtă ședință de guvern, prim-ministrul Prayuth Chan-ocha a anunțat remanierea cabinetului, precizând că așteaptă aprobarea regelui pentru lista noilor miniștri.

După atac, numeroase state și-au exprimat compasiunea, iar secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, s-a declarat șocat. SUA și Franța le-au recomandat cetățenilor lor să evite această zonă și să manifeste prudență în capitala thailandeză.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Gigi Becali a aruncat „bomba”: „Mircea Lucescu a vrut să vină la FCSB”. De ce picat mutarea
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT