Vasul care reface traseul Titanicului s-a întors din drum după câteva ore

Nava de croazieră MS Balmoral, care are la bord rude ale victimelor de pe Titanic printre 1.309 de pasageri, acelaşi număr ca şi pe nava scufundată în urmă cu un secol, a fost nevoită să se întoarcă din drum la doar câteva ore după ce plecase într-un voiaj memorial.
Romania TV
10 apr. 2012, 20:37
Vasul care reface traseul Titanicului s-a întors din drum după câteva ore

Balmoral a revenit în apropierea unui port irlandez pentru a permite unui elicopter medical să aterizeze la bord şi să preia un pasager căruia i s-a făcut rău după ce, în Marea Irlandei, imediat după plecarea din portul Cobh, vasul a fost lovit de valuri înalte de 10 metri.

„Siguranţa şi buna dispoziţie a pasagerilor şi echipajului sunt extrem de importante, iar decizia revenirii a fost luată după consultări cu Paza de Coastă irlandeyă. Imediat ce vom siguri pasagerul primeşte  îngrijire medicală adecvată, voiajul Balmoral va continua, conform programului”, a sunat comunicatul oficial al companiei organizatoare a voiajului, scrie jurnalul.ro.

Nava Balmoral va reface călătoria Titanicului, iar pe 15 aprilie urmează să ajungă exact în locul unde acesta s-a scufundat. Printre pasageri se află rude, scriitori, istorici, dar şi persoane fascinate de povestea Titanicului.

La bordul vasului se află şi doi români, milionarul Cornel Tăbăcaru şi soţia sa, Alina. Cei doi au plătit 50.000 de dolari pentru călătoria care va dura 12 zile.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT