Mai mulţi deputaţi cu ABSENŢE NEMOTIVATE au fost SANCŢIONAŢI

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, marţi, ca deputaţii care au avut absenţele nemotivate în precedenta sesiune să fie sancţionaţi, conform regulamentului, cu reţinerea a 1% din indemnizaţia lunară brută.
Romania TV
01 sept. 2015, 15:18
Mai mulţi deputaţi cu ABSENŢE NEMOTIVATE au fost SANCŢIONAŢI

Printre deputaţii cu absenţe nemotivate se numără Sebastian Ghiţă, Claudiu Manda şi Remus Cernea.

Citeşte şi: Trei mandate de deputaţi vor fi vacantate. Mai mulţi aleşi şi-au schimbat partidul

Secretarul Camerei Niculae Mircovici a precizat, după şedinţa conducerii Camerei, că Biroul Permanent a discutat situaţia absenţelor nemotivate ale unor deputaţi, la lucrările parlamentare din lunile martie şi aprilie, stabilind aplicarea regulamentului.

În memorandumul prezentat în şedinţa Biroului Permanent se menţionează că regulamentul prevede că neparticiparea la cel puţin o activitate parlamentară desfăşurată în cadrul programului de lucru are drept consecinţă reţinerea a 1% din indemnizaţia lunară brută a deputatului, cu excepţia absenţelor motivate de drept sau la cerere, scrie Mediafax.

Potrivit documentului, deputaţii cu absenţe nemotivate sunt Remus Cernea – o absenţă, Sebastian Ghiță cu 13 absenţe nemotivate, Claudiu Manda -3 absenţe, Eduard Martin – 7 absenţe, Ion Mihăilescu -3 absenţe , Ion Ochi-5 absenţe, Radu popa- 24 absenţe, Marius Manolache -16 absenţe, Victor Roman – o absenţă, Andrei Sava – 5 absenţe,Constantin Enea – 2 absenţe şi Valeriu Steriu – 3 absenţe nemotivate.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Ce i-au transmis turcii lui Marius Șumudică: “Dacă-i bate Mircea Lucescu, să-i facem statuie și s-o poleim și-n aur!”
Capital.ro
Călin Georgescu anunță marea schimbare în România: Am câștigat. Lucrurile nu vor rămâne așa!
Playtech.ro
Ce faci dacă un sistem fotovoltaic nu produce suficient. Ce poți face ca să nu pierzi bani
Adevarul
Aurul ascuns în Carpați: peste 2.000 de tone scoase în ultimele două milenii. Unde s-au aflat cele mai mari zăcăminte
wowbiz.ro
Codruța Filip, „săgeată” pentru Valentin Sanfira? Mesajul cu subînțeles postat de artistă după ce a confirmat divorțul: „Nimeni nu joacă mai bine rolul de victimă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
iamsport.ro
Planul lui Gică Hagi ca selecționer: 2 jucători crescuți în Italia care n-au evoluat niciodată pentru România, la seniori
MediaFlux
Iranul analizează un plan american de încetare a focului, dar nu are în vedere negocieri! Trump spune că liderii de la Teheran doresc un acord
stirilekanald.ro
VIDEO România - Turcia, meciul calificării la Cupa Mondială 2026, azi la ora 19.00. Schimbare de ultim moment, anunțată de Mircea Lucescu. Analiza FIFA
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj