Anda Adam, pregătită şi pentru al doilea copil: „Am de gând să fac şi un băieţel”

Anda Adam mai are puţin şi se pregăteşte să îşi strângă la piept primul copil, iar asta o face să fie în al nouălea cer. Vedeta se gândeşte şi la un frăţior pentru fiica sa.
Romania TV
02 sept. 2015, 08:32
Anda Adam, pregătită şi pentru al doilea copil:

Anda Adam a mărturisit recent că are o sarcină ușoară și că este gata să mai facă un copil imediat după ce micuţa sa va creşte puţin. Decizia artistei se datorează faptului că aceasta a crescut singură la părinţi.

Invitată recent în cadrul unei emisiuni TV, Anda Adam a făcut şi public numele pe care fetiţa sa îl va purta după ce va fi creştinată. Astfel, fetiţa Andei Adam se va numi Evelin, care în ebraică înseamnă „viață”, informează Click!.ro.

„Pe la cinci luni am simțit primele mișcări, mi-a plăcut foarte mult. Mă îngrijorez dacă nu o simt. Nu am de gând să mă opresc aici, îmi mai doresc un copil. Am de gând să fac și un băiețel. Burtica nu a luat încă proporții, de acum înainte urmază. Nu am anunțat de la început pentru că am vrut să fiu sigură”, a declarat Anda Adam.

Citeşte şi  Anda Adam s-ar putea să nască PREMATUR. Explicaţia MEDICILOR

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Penalty și roșu pentru Rapid? Cristi Balaj, verdict ferm: „A fost mai mult decât atât!”. De ce VAR nu a greșit că nu l-a chemat pe arbitru să revadă faza. Exclusiv
Capital.ro
Cum verifici dacă ai datorii la Primărie? Metoda prin care afli online dacă ai restanțe la taxe și impozite
Playtech.ro
Ai garaj, anexă sau terasă nedeclarată? Amenzile și taxele care îi sperie pe proprietari în 2026
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era interzis, iar un localnic i-a smuls plăcuța de înmatriculare
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Dan Șucu își vinde fotbalistul în Bundesliga pentru 1.000.000 de euro
MediaFlux
Acte urgente care trebuie depuse la ANAF. Românii au termen până săptămâna viitoare
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat