Proprietarii caselor confiscate de comunişti vor primi doar 15% din valoarea imobilului

Despăgubirile pentru imobilele naţionalizate vor fi plătite de stat foştilor proprietari în limita a doar 15% din valoarea reală a bunului, pe o perioadă eşalonată între 10-12 ani, termenul de depunere a dosarului fiind unul de decădere şi stabilit la maximum 90 zile.
Romania TV
11 apr. 2012, 12:41
Proprietarii caselor confiscate de comunişti vor primi doar 15% din valoarea imobilului

Modificările sunt avansate de Guvern într-un proiect de lege, care urmează să fie lansat în dezbatere publică şi, ulterior, transmis Parlamentului.

„Atât îşi permite statul să aloce”, a declarat, la Guvern, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRM), Dorina Danielescu.

Proiectul mai prevede că vor fi eliminate măsurile reparatorii prin acordarea în natură a proprietăţii sau compensarea cu alte bunuri, fiind acceptată doar plata despăgubirilor în condiţiile acestui proiect de lege.

Pentru depunerea dosarului de despăgubire va fi stabilit un termen de decădere de 60 zile, care va putea fi prelungit doar o singură dată, cu maximum 30 zile.

Modificările sunt avansate de Guvern după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a cerut României ca în termen de 18 luni să adopte o nouă lege pentru despăgubirile legate de imobilele naţionalizate în comunism, termen care expiră în luna iulie a acestui an.

Guvernul a decis, la mijlocul lunii martie, să suspende pentru şase luni emiterea titlurilor de despăgubire pentru proprietăţile naţionalizate de regimul comunist.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, spunea atunci că măsura este necesară pentru „consolidarea” cadrului normativ necesar aplicării legislaţiei în domeniu şi reprezintă rezultatul unui audit intern, al hotărârii CEDO de rezolvare a problemei restituirilor în maximum 18 luni, termen care expiră în luna iulie, şi al faptului că statul mai deţine puţine acţiuni la Fondul Proprietatea.

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a sesizat Parchetul cu privire la neregulile constatate în cadrul auditului realizat la Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor, unde peste 80% din dosarele soluţionate pe fond funciar nu aveau ataşate certificatele de moştenitor, conform unei verificări efectuate de Ministerul Finanţelor.

Titlurile de despăgubire sunt certificate emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în numele statului, care încorporează drepturile de creanţă ale deţinătorilor asupra statului român corespunzător despăgubirilor acordate. Acestea pot fi valorificate prin conversie în acţiuni emise de Fondul Proprietatea sau prin preschimbarea în titluri de plată.

În prezent, statul mai deţine, prin Ministerul Finanţelor, doar 2,66% din acţiunile Fondului Proprietatea, însă mai poate acorda despăgubiri doar 0,04% din titlurile FP. Un pachet reprezentând 2,62% din acţiunile Fondului este blocat la Depozitatul Central deoarece statul a subscris titlurile, dar nu a participat cu aport în acţiuni la alte companii.

Fondul Proprietatea este o societate de investiţii de tip închis, înfiinţată în 2005 pentru despăgubirea persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de statul comunist şi sunt imposibil de retrocedat în natură. Din martie 2008 a fost permisă vânzarea acţiunilor Fondului Proprietatea, iar în ianuarie 2011 societatea a fost listată la Bursa de Valori Bucureşti.

În prezent, persoanele fizice române mai deţin doar 30,6% din acţiunile Fondului Proprietatea, în timp ce firmele din România au 9,56%. Investitorii străini au ajuns cei mai mai acţionari prin achiziţiile realizate începând din martie 2008 şi mai vizibil după listarea la Bursă. Investitorii instituţionali străini deţin 46,87% din titluri, iar acţionarii persoane fizice nerezidente au 8,57%.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitură pentru cluburile din SuperLiga! CFR Cluj, Petrolul și UTA în pericol: „Modificăm legea insolvenței”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
Răsturnare în război! Se reiau negocierile de pace între Rusia și Ucraina săptămâna viitoare. Anunțul lui Steve Witkoff
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT