Laura Codruţa Kovesi, primele declaraţii după ARESTAREA lui Oprescu. De ce nu s-a aplicat procedura FLAGRANTĂ

Şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a explicat, marţi, de ce procurorii nu au efectuat un flagrant în cazul lui Sorin Oprescu, în timp ce edilul primea banii la locuinţa sa, spunând că este vorba de "considerente de tactică" ale anchetei, dar şi de faptul că nu se pot face percheziţii domiciliare după ora 20.00.
Ionela Marcu
08 sept. 2015, 07:18
Laura Codruţa Kovesi, primele declaraţii după ARESTAREA lui Oprescu. De ce nu s-a aplicat procedura FLAGRANTĂ

„Faţă de suspectul Sorin Oprescu nu s-a aplicat procedura flagrantă conform Codului de procedură penală. El a fost citat de procurori, imediat după comiterea infracţiunii care este presupusă că s-a comis. A fost citat cu mandat de aducere”, a precizat Laura Codruţa Kovesi.

„Din considerente de tactică ale anchetei, nu a fost oprit în momentul săvârsirii faptei, ci imediat după a fost citat cu mandat de aducere.  Potrivit Codului de procedură penală, nu se pot efectua percheziţii domiciliare, după ora 20.00, deci percheziţiile pe timp de noapte. Având în vedere că, în această cauză sunt suspectate şi alte persoane, din considerente de anchetă, acesta a fost citat cu mandat de aducere la scurt timp după comiterea presupei fapte „, a adăugat Kovesi.

Şefa DNA a adăugat că o parte din bani au fost găsiți „cu ocazia percheziţiei corporale asupra suspectului, o parte din bani au fost găsiţi la domiciliu, o parte din bani au fost găsiti  la un martor acre a fost aufiat în acea seară.

Dosarul a fost deschis ca urmare a plângerii a două persoane fizice, altele decât cea care a oferit în seara de 5 septembrie banii primarului. Persoana care a oferit aceasta sumă de bani nu are calitatea de denunţător, are calitatea de suspect, el a fost propus cu măsura arestului la domicliu, măsură care a şi fost aprobată de instanţa de judecată.

Dosarul a fost deschis în primăvara acestui an, ca urmare a unor plângeri formulate de persoane fizice, nu a fost o sesizare venită de la serviciile de informaţii, nu a fost o sesizare din oficiu”, a mai spus Kovesi.

Întrebată dacă este posibil ca Oprescu să fie dus la detectorul de minciuni, Kovesi a spus că testul cu detectorul de minciuni nu este o probă în sistemul judiciar românesc.

„Se vor verifica toate probele pe care suspecţii le vor propune in cauză. La finalul anchetei, se va stabili, cu exactitate ce fapte s-au comis”, a arătat şefa DNA.

Kovesi a mai precizat că ordonanţa de reţinere a fost emisă incepând cu ora 12.33, iar perchezitia corporală s-a făcut în sediul DNA.

Persoanele fizice care l-au denunţat pe Sorin Oprescu nu au calitatea în vreun partid politic, a mai spus Kovesi. 

Întrebată dacă Sorin Oprescu este vizat în alte dosare ale DNA, Kovesi a răspuns că nu poate confirma. Totodată, şefa DNA a spus că fiul lui Sorin Oprescu nu are nicio calitate în dosar sau în altele până în acest moment.

CITEŞTE ŞI: Avocatul edilului Capitalei: Există martori când Sorin Oprescu a cerut bani ÎMPRUMUT în spaţiul public

Sorin Oprescu a fost reţinut de procurorii DNA sâmbătă noapte, iar duminică noapte, cu puţin înainte de miezul nopţii, magistraţii Tribunalului Bucureşti au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele edilului, care a fost dus în arestul Poliţiei Capitalei. Decizia nu este definitivă şi a fost contestată de Sorin Oprescu la Curtea de Apel Bucureşti.

Procurorii arată că, în perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi Sorin Oprescu, a înfiinţat în administraţia locală din Bucureşti un sistem prin care firmele care doreau să primească contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea primarului trebuia să remită o parte din profitul brut realizat din execuţia acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului primarului. Astfel, firma executantă păstra pentru sine între 30 şi 33% din profitul brut, iar diferenţa era remisă funcţionarilor din aparatului primarului municipiului Bucureşti, cu titlul de mită. O parte de 10% din valoarea contractului era cerută pentru Sorin Oprescu, potrivit DNA.

Potrivit anchetatorilor, primarul general al Capitalei a primit sâmbătă seară, de la şeful unei instituţii din subordine, 25.000 de euro, bani ce proveneau de la cei patru denunţători. Conform unor surse judiciare, persoana care i-a adus banii ar fi şeful Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, Cornel Bogdan Popa.

Sorin Oprescu a fost ulterior oprit în trafic, sâmbătă noapte, iar asupra sa ar fi fost găsită suma de 5.000 de euro din banii primiţi ca mită, în timp ce restul banilor ar fi fost găsiţi apoi la locuinţa acestuia, au mai spus sursele citate.

CITEŞTE ŞI: Sorin Oprescu, mesaj pentru bucureşteni din spatele gratiilor. Ce spune despre DEMISIE

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Un fotbalist de la Naționala României a devenit tată a doua oară! S-a căsătorit vara trecută cu soția lui
Fanatik.ro
Fostul jucător de la Dinamo şi Rapid anunţă revenirea FCSB-ului: “Dacă prinde play-off-ul, mi-e teamă că va câştiga titlul”
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. S-a stins una dintre figurile marcante ale României. Lasă în urmă o mare moștenire artistică
Playtech.ro
Punctele de stabilitate în 2026. Cum îţi cresc pensia şi cine beneficiază de ele
Adevarul
STENOGRAME Angajații CFR acuzați de mită s-au consultat cu ChatGPT înainte de audieri. „Vrei să îți spun cum să răspunzi?”
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 66 de ani a ajuns la spital după ce a fost despicat cu... Vezi mai mult
iamsport.ro
Legenda Craiovei susține că Mititelu ”nu a câștigat” nimic, de fapt, după verdictul Curții de Apel: ”Știu mai bine decât oricine! Asta a hotărât instanța definitiv și irevocabil”
MediaFlux
Guvernul schimbă iar plățile pentru TVA. Noi măsuri intră în vigoare la 1 martie
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil