Radu Câmpeanu: Antonescu se lasă mânat de resentimente

Radu Câmpeanu a declarat, la RFI România, că a vorbit cu primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, pentru a-l convinge să nu plece din PNL. Seniorul liberal îi impută situaţia tensionată din organizaţia PNL Bucureşti preşedintelui partidului, Crin Antonescu, despre care spune că se lasă mânat de resentimente. "Îmi pare rău că domnul Antonescu se pretează la aşa ceva", a spus Câmpeanu.
Romania TV
12 apr. 2012, 09:01
Radu Câmpeanu: Antonescu se lasă mânat de resentimente

Seniorul liberal a precizat că a avut deja o convorbire cu Chiliman pentru a detensiona situaţia. „Am vorbit ieri cu dânsul şi i-am spus punctul meu de vedere. Sfatul pe care eu îmi permit să i-l dau este să nu demisioneze. Probabil că o să vorbesc şi cu Crin Antonescu, ca să înţeleagă odată că el dacă e preşedinte de partid trebuie să aibă un echilibru în judecată şi în hotărâri şi nu să se repeadă cu tot felul de sancţiuni sau semne, manifestări ale unei supărări pe care a avut-o faţă de unul sau de altul”, a declarat preşedintele fondator al PNL.

Câmpeanu susţine că o eventuală plecare a lui Chiliman ar dăuna nu numai primarului, cât şi partidului în ansamblul său. „Şi unul şi altul ar pierde. Sigur că partidul pierde prin asemenea incidente nefericite şi îmi pare rău că domnul Crin Antonescu se pretează la aşa ceva, mai ales acum, atât de aproape de alegeri. Este o greşeală şi de tact şi de viziune politică!”, a spus Radu Câmpeanu.

Acesta susţine că este încă posibilă o rezolvare amiabilă a situaţiei. „Sigur, Crin Antonescu e poate pornit pe aceste aspecte de resentimente personale, dar cred că va trebui să facă un efort, să înţeleagă că un şef de partid, un adevărat om politic nu ia hotărâri după ieşirile lui instinctuale sau mai ştiu eu, temperamentale! Un om politic, mai ales într-o funcţie de conducere, trebuie să se gândească bine, să fie calm, înţelept şi să înţeleagă că nu trebuie să-şi creeze asemenea slăbiciuni, mai ales înaintea unui examen electoral”, a conchis Radu Câmpeanu.

Pe 9 aprilie, Chiliman a anunţat că se gândeşte să plece din PNL, după ce a fost înlăturat de la şefia organizaţiei de Bucureşti. „Oamenii s-au săturat de politicianism, de vorbe frumoase şi multe, dar goale. Oamenii ne cer profesionalism. Azi PNL este pe primul loc cu peste 33 % din intenţiile de vot în Capitală. Propunerea de astăzi a domnului preşedinte Crin Antonescu de demiterea a mea face parte din categoria deciziilor politicianiste. Şi nu pentru că este schimbat Chiliman dintr-o funcţie politică, ci pentru că acum cu două luni înainte de alegeri oamenii aşteaptă de la noi să ne unim forţele, să le propunem candidaţii cei mai buni pentru a învinge actuala putere. Noi le oferim scandal politic, cuţite înfipte pe la spate. Decizia de azi e una comică pentru unii care se uită la noi, dar poate fi tragică pentru PNL”, a spus Chiliman.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Victor Angelescu, reacție oficială: „Nu s-a discutat cu Dan Șucu despre trecutul, prezentul sau viitorul lui Daniel Pancu la Rapid!”. S-a hotărât soarta lui Andrei Șucu. Update Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT