ILIE SÂRBU, socrul lui Victor Ponta, numit vicepreşedinte la Curtea de Conturi

Ilie Sârbu, socrul premierului Victor Ponta, a fost numit, miercuri, prin vot al Parlamentului, în funcţia de consilier de conturi și vicepreşedinte al Autorităţii de Audit din cadrul Curţii de Conturi.
Ionela Marcu
16 sept. 2015, 10:12
ILIE SÂRBU, socrul lui Victor Ponta, numit vicepreşedinte la Curtea de Conturi

Senatorii și deputații au aprobat, în plenul comun al celor două Camere, cu 290 de voturi „pentru” și 108 „împotrivă” Hotărârea Parlamentului prin care Ilie Sârbu este numit consilier al Curții de Conturi — vicepreședinte al Autorității de Audit, ca urmare a vacantării funcției deținute de Ioan Anton.

Ilie Sârbu a fost numit în funcția de consilier de conturi pentru durata rămasă a mandatului de nouă ani început la data de 15 octombrie 2011, potrivit Hotărârii Parlamentului nr. 17/2011.

Odată cu preluarea noii funcţii, Ilie Sârbu va trebui să demisioneze din Parlament.

Comisiile de buget-finanţe au avizat pozitiv, marţi, propunerea ca senatorul PSD Ilie Sârbu să ocupe funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii de Audit la Curtea de Conturi.

Membrii comisiilor au luat această decizie cu 16 voturi „pentru” şi 10 „împotrivă”. Au votat favorabil reprezentanţii PSD şi UDMR, iar contra au fost cei de la PNL.

CITEŞTE ŞI PNL cere PSD să nu îl propună pe Ilie Sârbu la Curtea de Conturi: „E urmărit penal” VIDEO

Plenul Parlamentului urmează să se pronunţe la asupra raportului Comisiei de buget privind numirea lui Ilie Sârbu la Curtea de Conturi.

Sârbu s-a retras, la începutul sesiunii parlamentare, din funcţia de lider al grupului senatorilor social-democraţi, iar preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a spus că acesta are susţinerea partidului pentru numirea la Curtea de Conturi.

STIRE IN CURS DE ACTUALIZARE.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
„Dorința te ține în meci, calitatea îl câștigă”. Daniel Șendre dezvăluie ce i-a lipsit României în fața Suediei
Capital.ro
Horoscop 26 septembrie. Luna Plină schimbă totul pentru aceste zodii. Decizii importante în dragoste, bani și carieră
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Patriarhia Română îi răspunde lui Siegfried Mureșan în scandalul ofițerilor acoperiți: „Trebuie aduse dovezi solide”
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Antrenorul din grupa României riscă să fie demis. Cine ar putea să îl înlocuiască
MediaFlux
Alegeri anticipate în România. Autoritatea Electorală a început deja pregătirile
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte