Junglă în Liga 1. Un fotbalist de la Petrolul a fost bătut în faţa stadionului

Unul dintre străinii care evoluează în Liga 1 a avut parte de o experienţă traumatizantă, fiind lovit de mai mulţi indivizi în faţa stadionului Ilie Oană, din Ploieşti
Daniel Spătaru
23 sept. 2015, 09:40
Junglă în Liga 1. Un fotbalist de la Petrolul a fost bătut în faţa stadionului

Mijlocaşul spaniol Fernando Velasco Salazar, de la Petrolul Ploieşti, ar fi fost agresat de mai mulţi indivizi la finalul întâlnirii de campionat cu CS Universitate Craiova, disputată duminică, şi pierdut de prahoveni cu scorul de 1-0.

Potrivit gsp.ro, incidentul s-a petrecut chiar în faţa stadionului, fotbalistul a fost lovit de mai multe ori şi a scăpat refugiindu-se înapoi la vestiare. De remarcat că Salazar este cel mai recent transfer al Petrolului, el ajungând la Ploieşti săptămâna trecută.

Potrivit oficialilor Petrolului, fotbalistul ar fi fost confundat de către agresori. „Din informațiile pe care le avem este vorba despre o neînțelegere verbală între respectivul jucător, care nu era îmbrăcat în echipament, și mai mulți ploieșteni, despre care nu știm dacă sunt sau nu suporteri. Aceștia l-ar fi confundat pe fotbalist cu un jucător al Craiovei.Incidentul nu a avut loc în incinta stadionului Ilie Oană„, a spus Ionuț Pană, ofiţerul de presă al FC Petrolul Ploieşti, pentru phon.ro.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mesajul emoționant transmis de mama Rebecăi, fetița din Bacău care și-a pierdut viața: „Îngerașul meu…”
Fanatik.ro
Victor Pițurcă știe cine va lua titlul în SuperLiga. Ei vor fi campioni în sezonul 2026-2027
Capital.ro
Prețurile carburanților joi, 6 august 2026. Lista stațiilor cu cele mai mici tarife
Playtech.ro
Locurile de muncă devin tot mai greu de găsit. Ce spun românii despre interviuri, concedieri și salarii: „Ce șanse mai avem?”
Adevarul
Inteligența artificială transformă departamentele de resurse umane. Milioane de locuri de muncă ar putea fi afectate
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Viorel Sibiceanu, patronul celebrilor mici de la Dedulești, a încetat din viață la 70 de ani
iamsport.ro
Zi decisivă pentru Rapid. Sunt șanse ca giuleștenii să facă transferul mult așteptat
MediaFlux
Horoscop 6 august. Ziua în care adevărul iese la suprafață. Zodiile care iau decizii importante și cele care primesc o surpriză neașteptată
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România