Nico Rosberg, prima victorie în Formula 1, după 111 curse

Germanul Nico Rosberg a reuşit, duminică, la Shanghai, la cea de-a 111-a apariţie a sa în Formula 1, să câştige primul Grand Prix din carieră, rezultat care reprezintă, totodată, primul trofeu în vitrina Mercedes de la Marele Premiu al Italiei din 1955, cursă în care s-a impus Juan Manuel Fangio.
Romania TV
15 apr. 2012, 13:34
Nico Rosberg, prima victorie în Formula 1, după 111 curse

Trebuie subliniat că producătorul german de automobile nu a deţinut ca acţionar majoritar o echipă de Formula 1 între anii 1956 şi 2009, mulţumindu-se să fie, începând din 1994, furnizor de motoare şi apoi partener la team-ul McLaren-Mercedes.

În China, piloţii Mercedes au anunţat evoluţii consistente încă din antrenamentele desfăşurate vineri. Forma lor bună a fost confirmată sâmbătă, în calificări, când numai Lewis Hamilton s-a strecurat între Nico Rosberg (pole-position) şi Michael Schumacher. Dar britanicul a fost retrogradat cinci poziţii după ce mecanicii au fost nevoiţi să schimbe cutia de viteze a monopostului McLaren-Mercedes, astfel că Schumacher s-a alăturat colegului său în fruntea grilei.

„Linia” Mercedes a luat un start foarte bun, cu Rosberg distanţându-se uşor de Schumacher în primele tururi. Button a urcat de pe 5 pe 3 şi a talonat duoul german. Turul 13 a fost unul cu ghinion pentru Schumacher. Septuplul campion mondial a trecut pe la boxele echipei sale, însă mecanicii nu au reuşit să-i fixeze suficient o roată, astfel că el a tras pe dreapta la scurt timp după ce ieşit de la boxe.

Piloţii au abordat Marele Premiu al Chinei cu strategii diferite, ceea ce a făcut ca ierarhiile să se schimbe rapid în timpul cursei, în funcţie de cât de uzate erau pneurile fiecărui monopost şi de momentele în care se intra a boxe. Cu puţine excepţii, Rosberg a condus până în turul 35, apoi a mers la standuri şi i-a „predat” poziţia de lider lui Button. Britanicul era o ameninţare reală pentru Mercedes. Modul în care el îşi „conservă” cauciucurile în timpul curselor îl făcea favorit pentru ultima parte a Grand Prix-ului chinez.

În turul 40, Button a intrat la rândul său la standuri. Mecanici au reuşit cu greutate să-i monteze roata stânga-spate, iar întârzierea de aproape zece secunde i-a năruit pilotului McLaren şansele la victorie. În aceste condiţii, Rosberg a preluat din nou conducerea şi s-a îndreptat fără greşeală către victorie.

Jenson Button, care a mizat pe o strategie cu trei opriri, faţă de una cu două în cazul lui Rosberg, a reuşit să ocupe locul doi în final. El a fost urmat de colegul său Lewis Hamilton, care şi-a îmbunătăţit consistent locul 7 ocupat la start.

Folosirea pneurilor până la limita maximă de viaţă a avut efecte dezastruase pentru unii piloţi. Kimi Raikkonen (Lotus-Reanult) era pe locul doi în turul 40, dar în câţiva kilometri a ieşit din zona punctelor şi a terminat cursa pe locul 14.

În schimb, Sebastian Vettel (Red Bull), campionul mondial en-titre, a avut mai mult noroc. Germanul a dezamăgit sâmbătă, când nu a reuşit să intre în Q3. Plecat slab de pe poziţia a 11-a, Vettel a ajuns după primul tur pe locul 14. Uşor-uşor, el a început să urce în ierarhia cursei. Bazându-se tot pe o strategie cu două opriri, Vettel se afla pe locul doi cu patru tururi înaintea finalului. Button, Hamilton şi al doilea pilot Red Bull, Mark Webber, toţi trei cu trei opriri, au profitat de uzura gumelor germanului şi l-au depăşit pe rând. Webber a ocupat locul patru la final, iar Vettel a trebuit să se mulţumească cu locul 5, ceea ce reprezintă totuşi un bun rezultat ţinând cont de poziţia avută pe grila de start.

După ce a câştigat surprinzător etapa precedentă, din Malaysia, Fernando Alonso (Ferrai) nu a putut să termine mai sus de locul 9 la Shanghai, exact poziţia de pe care a plecat în cursă. Alonso a avut o bună evoluţie, fiind tot timpul în preajma podiumului. Dar strategia sa cu trei opriri nu a dat rezultate şi, după o eraore comisă în partea a doua a cursei, a ieşit din lupta pentru poziţiile fruntaşe. Colegul său, Felipe Massa, a bifat un nou Mare Premiu fără puncte.

Piloţii Sauber nu au mai repetat evoluţiile din primele două etape, deşi s-au aflat pe locuri bune la start. Kamui Kobayashi, locul trei pe grilă, a încheiat pe 10, iar Sergio Perez, locul doi în Malaysia, a trecut linia de sosire la Shanghai al 11-lea, după ce a ocupat locul 8 în calificări.

Puncte importante au acumulat Romain Grosjean (Lotus-Reanult) – locul 6 şi piloţii Williams, Bruno Senna – locul 7 şi Pastror Maldonado – locul 8.

În urma rezultatelor de duminică, Fernando Alonso a pierdut poziţia de lider în clasamentul constructorilor, în faţa lui Lewis Hamilton, care cu „trei locuri trei în trei etape” a acumulat 45 de puncte. El este urmat de Button, cu 43 de puncte, şi de Alonso, cu 37 de puncte.

La constructori, McLaren-Mercedes este lider cu 88 de puncte. Pe doi se situează Red Bull cu 64 de puncte, iar Ferrari este pe trei, graţie punctelor acumulate de Alonso.

Următoarea etapă, Marele Premiu al Bahrainului, va avea loc în 22 aprilie, pe circuitul de la Sakhir.

DailyBusiness
Grindeanu îl acuză pe Boloș pentru cheltuielile din Fondul de Rezervă: „Mecanismul a fost propus de ministrul Finanțelor”
Spynews
Vremea se schimbă radical în aproape jumătate de țară. Furtuni violente lovesc România | HARTA
Bzi.ro
Imagini rare cu fiul lui Mircea Badea și Carmen Brumă. Vlad, în vârstă de 11 ani, surprins în vacanța din Tenerife
Fanatik.ro
Trei zodii trec printr-o schimbare de destin de pe 10 septembrie de la ora 10.00. Noroc, prosperitate și oportunități pentru ele în această toamnă
Capital.ro
Poți deveni proprietar pe un teren. Prima condiție, să îl utilizezi acest număr de ani. Ce spune legea din România
Playtech.ro
Ajutor pentru facturi la energie: cum completezi corect cererea pentru tichete
Adevarul
Scene bizare la o grădiniță din Satu Mare: Copiii, îmbrăcați în uniforme de Șoimi ai Patriei și Pionieri. Cum răspunde instituția
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Un bărbat a tras cu arma pe terasa unui restaurant! Peste 6 victime până în acest moment! Atacatorul nu a fost prins! Primele detalii despre ucigaș și incident
Economica.net
O nouă eră pentru Dacia electrică
Prosport.ro
FOTO. Maria Sharapova şi-a înnebunit fanii cu apariția în costum de baie
kanald.ro
Criză politică în Franța, după ce Guvernul Francez a căzut
Cancan.ro
Elena Udrea se angajează! Unde va activa fosta blondă de la Cotroceni, la 2 luni după ce a fost eliberată din penitenciar
iamsport.ro
Anunț-ȘOC în direct: 'El va fi următorul selecționer al României! Și asta cât de curând'
MediaFlux
Bani mai puțini pentru pensionari în septembrie. Cine va primi ajutor
stirilekanald.ro
VIDEO Criză politică în Franța, după ce Guvernul a rămas fără susținere în Parlament. Emmanuel Macron va numi un nou prim-ministru "în următoarele zile”
substantial.ro
În sfârșit! O tehnică unică, capabilă să te ajute pentru totdeauna cu durerile de spate și chinuitorul nerv sciatic. Asta chiar nu stiam!