CAZUL copilului ucis din Iaşi. De ce CRIMINALUL se află în libertate. Explicaţii halucinante ale procurorilor

Detalii uluitoare despre modul în care principalul suspect în cazul uciderii şi torturării copilului din Iaşi a fost lăsat liber. Bărbatul din Iaşi a scăpat din puşcărie mai devreme după ce a ucis o adolescentă. Procurorii de la Botoşani nu au mai contestat decizia judecătorilor de eliberare şi au o explicaţie halucinantă pentru acest lucru: în cursul anului 2014, judecătorii le-au respins alte şapte astfel de contestaţii şi au considerat că nu vor avea succes.
Filip Stan
05 oct. 2015, 07:53
CAZUL copilului ucis din Iaşi. De ce CRIMINALUL se află în libertate. Explicaţii halucinante ale procurorilor

Vasile Miron este suspect că a ucis cu bestialitate un copil din Iaşi, în urmă cu patru luni. Bărbatul, care a mai fost condamnat pentru crimă, după ce a ucis şi tranşat o fată de 17 ani din Ilfov, se află în libertate de mai puţin de un an, când a fost eliberat condiţionat, după 11 ani de închisoare.

Procurorii spun că nu au contestat decizia de eliberare condiţionată a bărbatului deoarece mai contestaseră şapte asemenea decizii de eliberare condiţionată.

De fiecare dată, însă, cererea a fost respinsă, astfel încât, procurorii au considerat că şi de data aceasta demersul lor va fi inutil.

In cursul anului 2014, procurorii au atacat 7 decizii de liberare conditionata, toate respinse la Tribunalul Botosani. Procurorii s-au raliat practicii judiciare si nu au mai formulat contestatii pentru deciziile de liberare conditionata admise in prima instanta. Contestatiile formulate de procurori si respinse de instanta constituie punctaj negativ la evaluare. Astfel că, bărbatul a fost eliberat cu trei luni mai devreme deşi fusese condamnat pentru că a ucis cu sânge rece o adolescentă în vârstă de 17 ani”, este punctul de vedere oficial al Parchetului Botosani, potrivit România TV.

CITEŞTE ŞI Criminal periculos, LIBER prin Bucureşti. Bărbatul care ar fi ucis un băieţel în Iaşi, văzut la Gara de Nord

Bărbatul este, în prezent, în libertate, iar psihologii care l-au examinat în timp ce se afla la închisoare au stabilit că acesta are probleme cu agresivitatea.

Anchetatorii aşteaptă acum rezultatele testului ADN. Dacă se va dovedi că el l-a omorât pe băieţelul de doar 10 ani, atunci poliţiştii îl vor da în urmărire.

Citeşte şi CRIMĂ ÎNFIORĂTOARE în Iaşi. Un copil de 10 ani, TORTURAT până la moarte: Era legat cu sârmă ghimpată

Un copil de 10 ani din judeţul Iaşi a fost torturat până la moarte şi aruncat într-o râpă. Trupul micuţului era înfăşurat într-o pătură, legat cu sârmă ghimpată, iar capul îi era acoperit cu o pungă. Vasile Miron este cel suspectat că a ucis cu bestialitate copilul din Iaşi, în urmă cu patru luni.