LEGE ANTI-FUMAT, discutată în Parlament. În ce locuri va fi INTERZIS fumatul. E vizat inclusiv locul de muncă

Un proiect de lege care intezice fumatul în spaţiile instituţiilor publice centrale şi locale, ale unităţilor de învăţământ, precum şi în unităţile sanitare se află în dezbaterea Camerei Deputaţilor. Proiectul a fost adoptat de Senat şi se află, în prezent, la comisiile din Cameră, unde a primit undă verde cu mai multe amendamente. Printre acestea şi prevederea că fumatul este interzis "în spaţiile închise de la locurile de muncă". 
Ionela Marcu
13 oct. 2015, 07:58
LEGE ANTI-FUMAT, discutată în Parlament. În ce locuri va fi INTERZIS fumatul. E vizat inclusiv locul de muncă

Proiectul de lege, iniţiat de 21 de deputaţi şi senatori PSD, a fost adoptat de Senat în martie 2015. Guvernul a avizat de  favorabil propunerea legislativă, iar acum aceasta  se află  pe agenda Camerei Deputaţilor. 

În forma adoptată de Senat, se prevede că se intezice fumatul în spaţiile autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, ale instituţiilor şi unităţilor de invătământ, precum şi în unităţile sanitare de stat şi private:

 

 

Trimisă la Camera Deputaţilor, iniţiativa legislativă a primit avize faborabile de la trei comisii de specialitate – Comisia Juridică, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi Comisia pentru industrii si servicii. 

Ultima comisie a adoptat mai multe amendamente, prin care se interzice complet fumatul în orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, în spaţiile închise de la locurile de muncă, în spaţiile amenajate pentru copii, în unităţile şi instituţiile de învăţământ şi medicale, şi pe cale de consecinţă s-au modificat definiţiile şi s-au înăsprit amenzile.

Principalele amendamente adoptate de Comisia pentru industrii si servicii:

„Prezenta lege stabileşte unele măsuri privind prevenirea şi combaterea consumului produselor din tutun, prin
interzicerea completă a fumatului în toate spaţiile publice închise, în spaţiile închise de la locurile de muncă şi în spaţiile de joacă pentru copii, prin inscripţionarea pachetelor cu produse din tutun, prin desfăşurarea de campanii de informare şi educare a populaţiei, informarea consumatorilor cu privire la produsele din tutun pe care urmează să le achiziţioneze, prin indicarea în produsele finale a conţinutului de gudron, nicotină şi monoxid de carbon, precum şi unele măsuri privind utilizarea ingredientelor pentru produsele din tutun, având ca scop protejarea sănătăţii persoanelor fumătoare şi nefumătoare de efectele dăunătoare ale fumatului, prevenirea răspândirii fumatului în rândul minorilor şi asigurarea unui nivel adecvat al calităţii vieţii populaţiei din România.”

„Prin spaţiu public închis se înţelege orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces , care are un acoperiş, plafon sau tavan şi este delimitat de cel puţin un perete, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent”

„Prin spaţiu închis de la locul de muncă se înţelege orice spaţiu care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin un perete, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, aflat într-un loc de muncă astfel cum este definit în Legea 319/2006 privind protecţia şi securitatea muncii;”

„Se interzice fumatul în spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, spaţiile pentru copii, cu excepția celulelor pentru deținuți din penitenciarele de maximă siguranță.”

„Se interzice complet fumatul în instituţiile şi unitățile medicale şi în cele de învățământ, de stat și private.”

„Se interzice vânzarea la bucată a ţigaretelor, țigărilor de foi și cigarillos.”

Se interzice comercializarea produselor din tutun în instituţiile şi unitățile medicale şi de învățământ, de stat și private.”

„Se interzice comercializarea cu amănuntul a produselor din tutun la o distanță mai mică de 250 metri față de orice punct de acces în spitale și în unități de învățământ. Distanţa se va măsura pe drumul rutier cel mai scurt.”

VEZI ATAŞAT RAPORTUL COMISIEI ÎN CARE SE PREVĂD NOI AMENZI

Potrivit informaţiilor de pe site-ul Camerei Deputaţilor, proiectul de lege se află, în prezent, la Comisia pentru sănătate, urmând să intre apoi în plenul Camerei Deputaţilor pentur dezbatee şi votul final. 

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Ce note a luat fiica Ancăi Serea la Bacalaureat. Ce a nemulțumit-o pe vedetă: ”Inuman și nedrept”
Fanatik.ro
CFR Cluj şi-a găsit atacant! Fostul golgheter al Serbiei semnează cu echipa lui Neluţu Varga
Capital.ro
Premieră pentru românii cu credit ipotecar. Sunt vizate sute de mii de locuințe. Vor beneficia de mai multă protecție
Playtech.ro
Cât costă să ridici o casă de 100 de mp în vara lui 2026. Preţurile au crescut, simulare de calcul
Adevarul
Cum încearcă Rusia să distrugă rețeaua de sateliți Starlink pentru a opri dronele ucrainene
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Influencerul Connor Murphy și-a găsit sfârșitul într-un lac din Thailanda, în timp ce fugea de poliție. Martorii spun că ar fi avut un comportament neobișnuit
iamsport.ro
Gigi Becali a primit ”o sumă imensă” pentru Tavi Popescu. Decizia luată de patronul FCSB
MediaFlux
Obligațiile proprietarilor de apartamente care se debranșează. ANRE clarifică regulile privind încălzirea la bloc
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?