Klaus Iohannis: Sunt cu gândul şi cu sufletul alături de familiile îndoliate

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis condoleanţe familiilor celor şapte victime ale incendiului din clubul Colectiv care şi-au pierdut viaţa sâmbătă. 
Iulian Tudor
07 nov. 2015, 14:37
Klaus Iohannis: Sunt cu gândul şi cu sufletul alături de familiile îndoliate

Şeful statului spune că este cu gândul şi cu sufletul alături de ei.

„Sunt cu gândul şi cu sufletul alături de familiile îndoliate, care au primit astăzi vestea tragică a dispariţiei celor dragi, aflaţi în suferinţă în spitale. Dumnezeu să-i odihnească!”, este mesajul preşedintelui, publicat pe pagina sa de Facebook.

Numărul celor care şi-au pierdut viaţa în tragedia de la Clubul Colectiv a ajuns la 39, după ce alţi şapte răniţi au decedat sâmbătă, cinci în spitale din Capitală şi doi în Olanda, unde au fost transferaţi.

INCENDIU COLECTIV. Numărul morţilor a ajuns la 39. ŞAPTE răniţi au decedat sâmbătă UPDATE

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT