Curtea Constituţională a Spaniei a suspendat rezoluţia separatistă

Curtea Constituțională a Spaniei a suspendat miercuri seară, în așteptarea unei decizii pe fond, rezoluția parlamentului catalan proclamând deschiderea procesului ce ar trebui să conducă regiunea spre independență față de Spania cel târziu în 2017, informează AFP și Reuters, citate de Agerpres. 
Romania TV
11 nov. 2015, 21:18
Curtea Constituţională a Spaniei a suspendat rezoluţia separatistă

Cei unsprezece magistrați ai curții au hotărât să admită recursul depus contra acestui text de guvernul spaniol miercuri la prânz, potrivit unei surse judiciare. Depunerea recursului antrenează suspendarea automată a rezoluției adoptate luni, până la examinarea de fond, notează France Presse.

Curtea a notificat de asemenea membri de rang înalt ai parlamentului catalan, reprezentând cea mai bogată regiune a Spaniei în nord-estul țării, că dacă nu vor lua decizia în considerare, ar putea fi suspendați din posturile lor și se vor confrunta cu o acțiune în justiție, notează Reuters.

În schimb, vicepreședinta guvernului regional catalan a anunțat miercuri seară că guvernul catalan va continua să pună în aplicare proiectul separatist detaliat în rezoluția adoptată de parlamentul regional luni, în ciuda suspendării sale de către Curtea constituțională spaniolă.

„Voința politică a guvernului catalan este de a merge înainte cu privire la conținutul rezoluției aprobate luni”, a declarat presei Neus Munte, după decizia curții.

Parlamentul regional din Catalonia a adoptat luni o rezoluție, fără precedent, pentru separarea de Spania, lansând o așa-numită foaie de parcurs spre independență.

Declarația de secesiune, primul pas despre care partidele pro-independență speră că va conduce la desprinderea regiunii de Spania și la crearea unei republici independente în interval de 18 luni, a primit susținerea majorității legislativului regional.

DailyBusiness
HAOS la Finanțe! Ședință de urgență după ce Pfizer a blocat conturile ROMATSA
Spynews
Zodiile care vor avea parte de o săptămână excepțională. Norocul le surâde între 6 și 12 iulie
Fanatik.ro
Zero pentru Joao Paulo! Lovitura cruntă încasată de jucătorul FCSB tocmai la balul cu Argentina lui Messi
Capital.ro
Tragedia din Venezuela continuă să se agraveze. Bilanțul victimelor a crescut la 2.645 de morți și 12.666 de răniți
Playtech.ro
Planta cu care românii au dat lovitura în ultimii ani. Este căutată în toată lumea, este considerată „aurul cosmeticii”
Adevarul
Sute de turiști, filmați pe ascuns în camere de hotel. Imaginile intime erau vândute apoi pe Telegram
wowbiz.ro
Codruța Filip și Valentin Sanfira, surprinși din nou împreună. Fanii au crezut că nu văd bine
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tată și-a pierdut fiul de 11 ani, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în Mehedinți. Bărbatul este în stare gravă
iamsport.ro
Membrul Generației de Aur, atac uluitor în direct: ”Italian pervers și fițos, are și vreo două Mondiale câștigate! Nu ai fost antrenor niciodată și te compari cu Neymar?!”
MediaFlux
Alertă meteo. Zeci de județe intră sub avertizare de Cod Galben de furtuni și ploi puternice
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?