O româncă, faţă în faţă cu unul dintre teroriştii de la Paris: „I-am văzut privirea, voia să mă ucidă” VIDEO

O româncă a fost martoră la masacrul din Paris. Laura a povestit cu ochii în lacrimi cum unul dintre terorişti a tras asupra maşinii în care se afla împreună cu alte patru femei, inclusiv sora sa. Aceasta din urmă a fost rănită uşor.
Iulian Tudor
15 nov. 2015, 07:42
O româncă, faţă în faţă cu unul dintre teroriştii de la Paris:

Am auzit focurile de armă. Nu ne-am închipuit ce este, pentru că în Franţa nu îţi închipui niciodată că se poate auzi aşa ceva. Eram patru fete în maşina mea. Ne-am apropiat. Era la intersecţia cu strada Charonne. Atunci am văzut ce s-a întâmplat. Ne-am întors toate patru şi am văzut puşca teroristului. Era un Kalaşnikov. A început să tragă. Este groaznic momentul în care vezi, priveşti şi ştii că va trage în tine. În acel moment am accelerat, ne-am aplecat.

I-am văzut privirea, iar privirea sa era clară, voia să mă ucidă. Am accelerat rapid pentru a ieşi din linia sa de tragere. Maşina este ciuruită de gloanţe, nu ştiu cum am făcut să ieşim tefere toate patru. Sunt patru urme de gloanţe pe maşină, dar niciunul nu ne-a atins.

Acesta nu este un război. Nu tragi asupra oamenilor fără apărare, asupra copiilor. Este o laşitate. Sunteţi laşi. Dacă vă uitaţi, sunteţi laşi. Trageţi asupra unor oameni care nu au arme. Sunteţi cu toţii laşi.  Şi nu, nu ne vom opri din trăit. Vom ieşi şi vom trăi în continuare normal„, a declarat Laura.

Au apărut primele imagini surprinse în timpul atacului din sala Bataclan, din Paris, acolo unde teroriştii au ucis peste 80 de persoane care se aflau la un concert rock. În clipul care a apărut pe internet, a cărui autenticitate nu a fost stabilită încă, se aud împuşcături, iar formaţia se opreşte din cântat. Atacurile au fost revendicate de reţeaua teroristă Stat Islamic.

Bilanţul atentatelor teroriste din Paris, de vineri seara, a ajuns la 129 de morţi şi 352 de răniţi, dintre care 99 sunt în stare gravă. Aproximativ 100 de persoane au fost ucise în urma unei luări de ostatici la sala de spectacole Bataclan, unde avea loc un concert al grupului hard rock Eagles of Death Metal.

CITEŞTE ŞI: Mesaje pe Twitter, trimise chiar în timpul atacului: „Ne omoară pe toţi, unul câte unul”

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că doi cetăţeni români au fost ucişi în atacurile produse în cursul nopţii trecute în capital Franţei.

Cine sunt cei doi români morţi la Paris: „Au murit sub ploaia de gloanţe” VIDEO

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Chef Horia Manea te învață să gătești cea mai bună fasole gratinată cu conopidă! Rețeta pas cu pas
Fanatik.ro
Decizie de ultimă oră! Meciul FCSB-ului din play-out, mutat din nou! Derby-ul Rapid – Dinamo a suferit și el modificări. Update
Capital.ro
Călin Georgescu, apel național. Gestul pe care românii trebuie să-l facă sâmbătă, la 12 fix: În curte, la biserică sau la margine de drum
Playtech.ro
Poţi să faci stânga în sensul giratoriu de pe banda din dreapta? Detaliul din Codul Rutier care te scapă de amendă
Adevarul
„Autostrada cu tuneluri” din vest, la jumătate. Finalizarea ei în 2026 devine tot mai incertă
wowbiz.ro
Ea este mama ucisă de propriul fiu chiar de 8 Martie. Povestea femeii care a încercat să-și salveze copilul, dar a sfârșit într-o tragedie cumplită
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a stins din viață Gabriela Ciobanu, purtătoarea de cuvânt a IPJ Bacău
iamsport.ro
Bombă! La ce echipă va merge Mirel Rădoi din vară, după FCSB. Este în primăvara europeană: 'Am o informație'
MediaFlux
Condiția pusă de Putin pentru a salva Europa. Rusia așteaptă un semnal urgent și ferm
stirilekanald.ro
Bărbatul înjunghiat de vecin, în Crevedia, a murit: A făcut...
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj