Monica Macovei: Guvernul Cioloş trebuie să îndeplinească cerinţele străzii

Europarlamentarul Monica Macovei, președintele partidului M10, a criticat sâmbătă, la Bacău, într-o conferință de presă, renunțarea de către premierul Dacian Cioloș la alegerea în două tururi de scrutin a primarilor și eliminarea pragului electoral, care, în opinia sa, ar fi fost două din cele mai importante cerințe ale "străzii", care "a pus și legitimat" actualul Guvern.
Ionela Marcu
21 nov. 2015, 19:25
Monica Macovei: Guvernul Cioloş trebuie să îndeplinească cerinţele străzii

„Guvernul Cioloș are cel mai puternic mandat pe care l-a avut vreun Executiv în România. Dacă nu exista strada, adică oamenii revoltați, aveam Guvern Ponta și nu mai vorbeam de Guvernul Cioloș. Ca urmare, actualul Executiv are și cele mai mari responsabilități. Din păcate, constatăm o diferență între programul de guvernare prezentat inițial și cel publicat în Monitorul Oficial. Or, primul lucru pe care ar trebui să-l facă Guvernul Cioloș este îndeplinirea cerințelor străzii, pentru că strada l-a pus și legitimat. Datorită străzii există. Iar strada a cerut practic reforma electorală. Deci, strada vrea oameni curați în politică„, a spus Monica Macovei.

Potrivit liderului M10, Dacian Cioloș a venit cu acest mandat popular și „nu trebuie să facă ce vor PSD și PNL, pentru că nu ele l-au adus la guvernare”.

„În primul program de guvernare prezentat de Cioloș erau prevăzute două tururi de scrutin. Astăzi în Monitorul Oficial apare în programul de guvernare faptul că primarii sunt aleși într-un singur tur de scrutin. Astfel putem avea primar ales chiar și cu 15%„, a precizat Monica Macovei.

CITEŞTE ŞI Guvernul Cioloş ar putea AMÂNA majorarea salariilor bugetarilor

În opinia sa, eliminarea pragului electoral de 5% reprezintă totodată un punct esențial pentru înnoirea clasei politice.

„S-a adoptat o lege care spune că poți face partide cu doar trei membri, dar Guvernul Cioloș păstrează un prag electoral național de 5%. Așadar aceasta este o lege inutilă pentru acele mici partide ce se formează. Poate oamenii dintr-un județ doresc să formeze un partid care să propulseze un parlamentar local. Nu este posibil, dacă acel mic partid nu obține 5% la sută la nivelul țării. (…) Chiar dacă multe și mici, este necesar să apară partide noi, cu oameni curați. Astfel, electoratul va avea de unde alege, nu doar prin rotație PSD și PNL„, a susținut Macovei.

Președintele partidului M10 a combătut opiniile cu privire la încălcarea recomandărilor Comisiei de la Veneția în materie electorală. „Comisia de la Veneția recomandă să nu se schimbe legile electorale înainte de alegeri numai dacă schimbarea ar afecta structura votului, dând posibilitatea partidului aflat la putere să abuzeze. (…) Eu vă spun că în condițiile în care vom face peste șase luni sau o lună sau trei votul în două tururi la primari, Comisia de la Veneția va spune: ‘Bravo România’. Pentru că nu afectează structura votului, ci dimpotrivă aduce competitivitate și aduce reprezentativitate”, a explicat Monica Macovei.

Ea și-a arătat nemulțumirea și față de promulgarea legii votului prin corespondență de către președintele Klaus Iohannis.

„Este doar o păcăleală, un praf în ochii alegătorilor aruncat de PSD și PNL. Votul prin corespondență ar trebui să însemne faptul că alegătorul nu mai vine la consulat sute de kilometri, ci trimite un plic cu opțiunea sa. Or, legea prevede deplasarea alegătorului de trei ori la consulat — pentru preînregistrare, pentru înregistrare și, apoi, pentru a-și lua plicul. (…) Gorghiu și Dragnea au încheiat votarea în Parlament a legii cu o pupătură, (…) pentru că și-au spus că își mențin electoratul captiv din România, iar românii din străinătate tot nu vor putea vota”, a susținut Monica Macovei.

Potrivit acesteia, M10 va cere, în continuare, ca înregistrarea pentru vot să se facă on-line. „Votul prin corespondență pentru toți românii din țară și din străinătate ori votul electronic pentru toți românii ar spulbera partidele mari, PSD și PNL, și ar face loc inițiativelor politice democratice în România”, a spus Macovei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Gigi Becali a aruncat „bomba”: „Mircea Lucescu a vrut să vină la FCSB”. De ce picat mutarea
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT