Darius Vâlcov, trimis în judecată, sub control judiciar, în al treilea dosar. Prejudiciul: aproape UN MILION de euro

Darius Vâlcov a fost trimis în judecată, sub control judiciar, într-un al treilea dosar penal, fiind acuzat de săvârşirea infracțiunilor de luare de mită (2 infracţiuni) şi trafic de influenţă.
Romania TV
26 nov. 2015, 09:23
Darius Vâlcov, trimis în judecată, sub control judiciar, în al treilea dosar. Prejudiciul: aproape UN MILION de euro

Potrivit unui comunicat DNA, în perioada noiembrie-decembrie 2012, inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan, în calitate de primar al municipiului Slatina, i-a pretins unui om de afaceri – denunțător în cauză, aproximativ 10% din sumele încasate de societatea unui om de afaceri de la Primăria Slatina, în baza unui contract semnat anterior, iar în perioada 21 ianuarie – 13 iunie 2013 a primit, în mai multe tranșe, de la respectiva societate, printr-o firmă intermediară, suma de 2.146.270 lei, astfel încât denunțătorul să nu întâmpine probleme în derularea contractului și să primească banii la timp pentru lucrările efectuate.

Citeşte şi: Darius Vâlcov, pus sub control judiciar pentru luare de mită şi trafic de influenţă

Contractul avea ca obiect elaborarea studiilor de fezabilitate, proiectelor tehnice și execuția lucrărilor pentru izolarea termică a fațadelor a 131 de blocuri din municipiul Slatina, fiind în valoare de 24.833.258 lei fără TVA.

În aceeaşi manieră a procedat inculpatul şi în cazul unui alt contract încheiat de instituţia publică pe care o reprezenta cu o altă societate comercială, privind reabilitarea Centrului istoric al oraşului Slatina, preţul contractului fiind de 7.726.919 lei fără TVA.

Astfel, în luna iunie 2012, inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan a pretins de la administratorul firmei respective, printr-un intermediar, 10% din valoarea contractului, în schimbul semnării respectivului act de către autoritatea contractantă şi efectuării la timp a plăţilor, iar, ulterior, a primit prin intermediul unor persoane suma totală de 450.000 lei.

La data de 23 iulie 2014, între S.C. Compania de Apă Olt S.A., şi aceeaşi firmă s-a încheiat un contract de lucrări având ca obiect „Continuarea lucrărilor de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi apă uzată în aglomerările Potcoava şi Scorniceşti”, preţul licitat contractat fiind de 17.000.000 lei fără TVA.

Ulterior, înaintea datei de 27 august 2014, (data emiterii primei facturi către S.C. Compania De Apă Olt S.A.), administratorul firmei respective a fost contactat de o persoană din cercul de apropiaţi ai inculpatului Vâlcov Darius-Bogdan, care i-a comunicat că acesta din urmă îi pretinde 10% din valoarea contractului respectiv pentru „a interveni la conducerea companiei în vederea efectuării la timp a plăţilor aferente contractului”, lucru cu care omul de afaceri a fost de acord.

Suma de 1.700.000 lei (echivalentul unui procentaj de 10%), pretinsă în modalitatea descrisă mai sus, urma să-i fie remisă inculpatului după primirea de către societatea respectivă a unui „avans mai mare pentru lucrările efectuate”, acesta urmând să depună diligenţele necesare în acest sens.

Astfel, în lunile septembrie 2014 şi februarie 2015, inculpatul a primit, în două tranşe, de la omul de afaceri, tot prin intermediari, suma de bani pretinsă iniţial.

Precizăm că, pentru aceleaşi lucrări, inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan a pretins şi primit anterior de la un alt om de afaceri (vezi comunicat nr. 938/VIII/3 din 21 mai 2015) un procentaj de 20% din valoarea contractului.
După primirea banilor, contractul respectiv a fost reziliat, fiind atribuit, la data de 23 iulie 2014, omului de afaceri de la care a pretins şi primit suma 1.700.000 lei, mai sus amintită.

Suma totală primită de inculpat în urma săvârşirii celor trei infracţiuni de corupţie se ridică la 4.296.270 lei.

În cauză, procurorii anticorupţie au dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri (piese de mobilier folosite la amenajarea hotelului pe care inculpatul îl deţine în municipiul Slatina), în valoare de 393.457,58 lei şi asupra sumei de 264.460 lei existente în contul unei societăţi pe care inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan o controla prin interpuşi.

Anterior, procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile începând de la data de 16.11.2015 până la data de 14.01.2016.

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Alex Dobrescu, condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de droguri! Tatăl copiilor Cristinei Cioran trebuie să plătească 7.000 lei statului
Bzi.ro
Gina Pistol a pozat goală pe plajă! Imaginile au stârnit reacții aprinse! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Mirel Rădoi a mărturisit cum lucrează cu fiul său Denis la Universitatea Craiova: „După meci doarme maximum 2 ore pe noapte”
Capital.ro
Trecerea la ora de iarnă în 2025. Weekend-ul în care dăm ceasul cu o oră înapoi. Ora 4.00 va deveni ora 3.00
Playtech.ro
Cine primește tichetele sociale de 250 de lei până la finalul anului. Lista persoanelor eligibile
Adevarul
Ramzan Kadîrov a ajuns o umbră. De la imaginea de lider dur, la pacient dependent de dializă. Cine conduce, în realitate, statul cecen
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Irynei înainte să fie ucisă în trenul din Carolina de Nord! Ce a apucat să spună înainte de atacul cumplit care i-a provocat moartea
Economica.net
Şoseaua de mare viteză care va uni două oraşe din România. O construieşte "faraonul" Umbrărescu
Prosport.ro
FOTO. Noul cuplu din lumea vedetelor. Supermodelul se iubește cu celebrul milionar
kanald.ro
Zi liberă, luni, 15 septembrie! Județul în care elevii și profesorii nu merg la cursuri
Cancan.ro
Ce scrie pe gloanțele cu care asasinul a tras în Charlie Kirk. I-au mai rămas în cartuș 3, toate inscripționate
iamsport.ro
Iubitul Anamariei Prodan l-a ”înțepat” pe Mutu: ”Putea să fie noul Hagi, dar a ales să fie actualul nimeni”. Cum a reacționat ”Briliantul”
MediaFlux
Apa de la robinet, la prețuri fără precedent!
stirilekanald.ro
Ce a spus care a ucis-o pe Iryna Zarutska, ucraineanca înjunghiată într-un metrou din SUA. Cum explică gestul șocant: „Am în creier...”
substantial.ro
El este Marius, românul care și-a pierdut viața în accidentul de motocicletă, în Italia. Urma să devină tată pentru a doua oară