Preşedintele CNAS: Ne gândim la un subprogram dedicat oncologiei pediatrice

Specialiștii Casei Naționale de Asigurări de Sănătate vor să realizeze, în cadrul programului de oncologie, un subprogram dedicat cazurilor pediatrice, a anunțat joi președintele CNAS, Vasile Ciurchea.
Iulian Tudor
26 nov. 2015, 14:21
Preşedintele CNAS: Ne gândim la un subprogram dedicat oncologiei pediatrice

„Sigur că ne gândim și încercăm să creionăm un subprogram în cadrul programului de oncologie dedicat oncologiei pediatrice. Urmează în perioada imediat următoare să discutăm cu specialiștii din domeniu, cu psihologi, cu absolut toți cei care pot să contribuie cu ceva la acest subprogram, ca să putem oferi tot substratul de care are nevoie acest program, nu doar în a aloca niște sume. Extrem de important este tot ce înseamnă suport în această boală și atunci sigur că vom găsi soluții și pentru psihologie și pentru kinetoterapie și chiar pentru a face viața mai ușoară acestor copii în clinici”, a spus Ciurchea, în cadrul celei de-a IV-a conferințe naționale dedicate problematicii cancerului la copii și tineri „Intervenția pe termen lung — condiție esențială pentru integrarea optimă a copilului cu cancer!”.

Preşedintele CNAS: Se încearcă crearea unei linii bugetare dedicată bolilor rare

Potrivit acestuia, în cadrul subprogramului ar putea fi realizate câteva centre de oncologie pediatrică. „Tot în programul de anul viitor, (…) încercăm să mai facem câteva centre de oncologie pediatrică. Dacă mai apar centre noi, în acele centre noi trebuie să se facă fix ceea ce se face și în IOB la București sau la Cluj sau Iași. Nici nu este o soluție să aducem toți copiii în București sau la Cluj, se vor aglomera foarte mult”, a explicat Ciurchea.

Șeful CNAS a precizat totodată că vor mai fi introduse molecule noi pentru tratarea afecțiunilor oncologice. „Este extrem de important dacă putem să punem un diagnostic foarte rapid sau mult mai rapid decât cum îl punem până acum. Este extrem de important dacă putem să oferim tratamente mai ușor suportate de copil decât de un adult. S-au introdus molecule noi în oncologie, se vor mai introduce și altele. Tocmai au fost la Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale câteva zile de analiză pentru moleculele care nu primiseră acceptul de a intra pe listă. A fost perioadă de contestații, s-a analizat și vor intra. Nu știu dacă sunt toate, nu știu dacă sunt absolut toate tratamentele disponibile în acest moment la noi, de care are nevoie patologia oncologică și în special patologia din oncologia pediatrică”, a spus Ciurchea.

DailyBusiness
ÎCCJ acuză Guvernul că pune presiune pe justiție după sesizarea CCR: „Procesele se soluționează în sala de judecată, nu în spațiul public”
Spynews
Casa Alinei Pușcaș s-a inundat! Prezentatoarea a golit apa cu gălețile: ”Nu am mai trăit așa ceva”
Fanatik.ro
Inna, mesaj emoționant la un an de la moartea lui Mihai Leu. Cântăreața nu l-a uitat pe legendarul sportiv
Capital.ro
Restricții privind accesul copiilor la rețelele sociale în întreaga UE. Anunțul este așteptat în septembrie
Playtech.ro
Autostrăzile și drumurile expres care ar urma să fie deschise până la finalul lui 2026. Lista completă a șantierelor
Adevarul
Atunci când iadul s-a pogorât pe Pământ. Unul dintre cele mai terifiante cazuri de posedare din istorie, rămas deocamdată un mister științific
wowbiz.ro
Răsturnare șoc în cazul morții lui Radu Mărginean. Ce s-a descoperit la necropsie. Raportul medico-legal a fost finalizat
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Singureanu, fost concurent la un show de talente, dispărut de o lună în Portugalia. Familia îl caută cu disperare
iamsport.ro
Dinamo încearcă să dea lovitura verii în SuperLiga! ”Câinii” negociază transferul fotbalistului de 2.000.000 de euro
MediaFlux
PAPARAZZI Ileana Badiu mai în formă ca niciodată după operație! Vedeta a trecut peste toate greutățile și a început să le care FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?