Familia Regală, după călătoria-simbol de 1 Decembrie: Trebuie să fim împreună pentru un viitor mai bun

Familia Regală a încheiat, marţi seară, călătoria-simbol cu trenul regal, de Ziua Naţională a României. Principesa Margareta a declarat la sosirea în Bucureşti că 1 Decembrie a fost o zi de unitate, demnitate şi istorie şi că se gândeşte la viitor, care trebuie să fie mai bun pentru români.
Iulian Tudor
01 dec. 2015, 19:41
Familia Regală, după călătoria-simbol de 1 Decembrie: Trebuie să fim împreună pentru un viitor mai bun

Evenimentele organizate de Familia Regală cu prilejul Zilei Naţionale a României s-au încheiat marţi seară, în gara Băneasa din Capitală, unde principesa moştenitoare Margareta, soţul său, principele Radu, şi principesa Maria, cea mai tânără dintre cele cinci fiice ale Regelui Mihai I şi ale Reginei Ana, au coborât din trenul regal, după o călătorie-simbol devenită o tradiţie de 1 Decembrie.

Citeşte şi: Trenul în care se află membrii familiei regale a ajuns la Craiova

În acest an, cu ocazia Zilei Naţionale, trenul regal a efectuat, în mod simbolic, un itinerariu numit „Trenul Aducerii Aminte”. Având la bord Familia Regală, apropiaţi şi admiratori ai acesteia, trenul a refăcut traseul Drobeta-Turnu-Severin – Bucureşti, ca un omagiu adus Regelui Carol I, la 150 de ani de la venirea acestuia în ţară. Pe 8 mai 1866, principele Carol punea piciorul pe pământ românesc, la Turnu-Severin. Pe 10 mai, principele suveran intra în Capitală, iar la 29 iunie era adoptată Constituţia în care, pentru prima oară în istorie, ţara noastră era denumită „România”.

Anul acesta, principesa moştenitoare Margareta şi principele Radu, însoţiţi de principesa Maria, au parcurs, la bordul trenului regal, judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Dâmboviţa, încheind călătoria la Bucureşti.

Astfel, aproximativ 4.000 de persoane au aşteptat sosirea trenului regal, luni după-amiază, în gara din Drobeta-Turnu-Severin. De asemenea, pe tot acest traseul, trenul regal s-a oprit pentru ca membrii Familiei Regale să poate saluta publicul. Gara Băneasa a fost ultima oprire a călătoriei pe care Familia Regală a făcut-o în cinstea suveranilor cărora le este datorată Marea Unire, respectiv Regele Ferdinand I şi Regina Maria.

La sosirea în Bucureşti, Familia Regală a fost întâmpinată de peste o sută de persoane, de cele mai diverse vârste, inclusiv copii mici. Toţi au înfruntat frigul pentru a fi alături de membrii Familiei Regale, pe care au spus că îi admiră şi îi susţin.

În momentul în care trenul a oprit în gară, mulţimea a început să aplaude şi să strige „Trăiască Regele!”, „Regele Mihai!” şi „Monarhie te iubim!” şi să fluture drapele cu stema regală a României.

De asemenea, mulţimea a cântat imnul regal atunci când principesa Margareta, principele Radu şi principesa Maria au coborât pe peronul gării. La rândul lor, aceştia au salutat mulţimea şi le-au mulţumit pentru că sunt alături de Familia Regală, scrie Mediafax.

Principesa Margareta a mai spus că este foarte fericită şi că 1 Decembrie a fost o zi foarte emoţionantă pentru familia sa.

A fost o zi emoţionantă, o zi de unitate, de demnitate, istorie şi ne gândim la viitor, pentru că noi, în România, avem mândrie (…). Astăzi a fost o zi absolut minunată. Sunt foarte foarte bucuroasă (…) Cred că este o zi nouă astăzi. A fost atât de multă lume, copii, bătrâni, familii. Toată lumea a fost bucuroasă. Trebuie să fim împreună pentru ţara noastră, să ne gândim la viitor, să fie un viitor mai bun. Vă iubim”, a spus principesa Margareta.

Ea a mai afirmat că a fost foarte emoţionată atunci când a văzut cât de multă lume a aşteptat trenul regal în Drobeta-Turnu-Severin.

„Am simţit mare emoţie şi mare bucurie când am văzut atât de multă lume. Le mulţumesc tuturor”, a precizat principesa Margareta.

Pe de altă parte, cele aproximativ o sută de persoane care s-au întâlnit marţi, la gara Băneasa, cu membrii Familiei Regale au purtat în timpul manifestării, pe lângă drapele cu stema regală a României, portrete cu Regele Mihai I, buchete de flori şi pancarte cu mesajul „Regele pe tronul Ţării!”.

La rândul său, la încheierea călătoriei simbolice de Ziua Naţională a României, principesa Margareta a ţinut în mâini un buchet de flori în culorile roşu, galben şi albastru.

Înainte ca Familia Regală să părăsească gara Băneasa, mulţimea le-a urat principesei Margareta, principelui Radu şi principesei Maria „La mulţi ani!”.

Mulţi dintre cei care au venit să salute Familia Regală de 1 Decembrie sunt regalişti şi participă în fiecare an la evenimentele publice organizate de Casa Regală. Alţii sunt doar admiratori ai Familiei Regale şi au venit pentru prima dată, marţi, la gara Băneasa, pentru a-i vedea pe membrii acesteia.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Andrei Rotaru de la Insula Iubirii a lansat un nou atac la adresa Cristinei Petre! Ce a transmis de această dată
Fanatik.ro
Champions League, play-off tur, LIVE VIDEO. Duel între vechile cunoștințe ale Craiovei. Răzvan Marin e titular în Levski – AEK Atena. Update
Capital.ro
Transelectrica: Situația energetică a României este stabilă, în pofida indisponibilizării Unităților 1 și 2 de la Cernavodă
Playtech.ro
Poți cere concediu de pe o zi pe alta? Ce drepturi ai și când te poate refuza angajatorul
Adevarul
„Rămășiță din anii ’90... azi nu mai înseamnă nimic”. De ce își pun mulți șoferi stickere IPA pe mașini și ce spune legea
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
În ce stare se află femeia din Galați, lovită intenționat cu mașina de soțul ei. Cei doi se aflau în plin proces de divorț
iamsport.ro
Antrenorul care a avut rezultate cu FCSB nu ar mai colabora cu Gigi Becali: ”Aș lucra oriunde sunt respectat”
MediaFlux
Nicușor Dan, prima reacție la decizia CCR privind legea ANI: Consider că argumentele din sesizarea mea erau foarte solide. Aștept totuşi motivarea
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat