Un articol din Codul de procedură civilă, declarat neconstituţional de CCR

Curtea Constituțională a României (CCR) a declarat ca neconstituțional un articol din Codul de procedură civilă privind soluționarea proceselor în instanță în faza de recurs.
Iulian Tudor
08 dec. 2015, 15:26
Un articol din Codul de procedură civilă, declarat neconstituţional de CCR

CCR a luat în dezbatere marți o excepție de neconstituționalitate privind dispozițiile art.493 alin. (5) din Codul de procedură civilă, cu următorul conținut: „(5) În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac. Decizia se comunică părților”.

Un articol din Codul muncii, care proteja un lider de sindicat de la concediere, declarat neconstituţional de CCR

Potrivit unui comunicat al CCR, în urma deliberărilor, judecătorii au admis cu unanimitate de voturi excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.493 alin. (5) din Codul de procedură civilă și a constatat că sintagma „sau că recursul este vădit nefondat” din cuprinsul acestora este neconstituțională în raport de dispozițiile art.21 alin. (3) și art 24 din Constituție.

Curtea a reținut că soluția de respingere a cererii de recurs pentru motivul că aceasta este vădit nefondată obligă instanța supremă la examinarea fondului cauzei.

Or, această soluție nu poate fi pronunțată în cadrul procedurii admiterii în principiu a recursului, ci doar în faza judecării căii extraordinare de atac, reglementată de dispozițiile art.494-502 din Codul de procedură civilă.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și instanței care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția a II-a civilă.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT