Avocatul Poporului s-a sesizat în cazul celor doi tineri din Dolj care s-au sinucis

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu cu privire la cei doi tineri instituţionalizaţi în vârste de 13 ani, respectiv 19 ani, care s-au sinucis în Dolj.
Iulian Tudor
15 dec. 2015, 13:29
Avocatul Poporului s-a sesizat în cazul celor doi tineri din Dolj care s-au sinucis

„În acest sens, au fost efectuate vizite la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj, căsuţe de tip familial şi Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova. Au avut loc discuţii cu directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj, cu preşedintele Comisiei pentru Protecţia Drepturilor Copilului, cu manageri de caz şi psiholog, cu şeful Complexului de Servicii Specializate de tip rezidenţial şi cu asistenta maternală.

La vizită au participat reprezentanţi ai instituţiei Avocatul Poporului-Domeniul privind prevenirea torturii în locurile de detenţie, reprezentantul Organizaţiei Neguvernamentale „Organizaţia Apărării Drepturilor Omului”-Filiala Dolj, medici desemnaţi de Colegiul Medicilor din România, asistent social desemnat de Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România şi psiholog desemnat de Colegiul Psihologilor din România.

În privinţa aspectelor constatate urmează a fi întocmit un Raport de vizită care va fi publicat pe site-ul oficial al instituţiei Avocatul Poporului-secţiunea MNP”, se arată într-un comunicat de presă al Avocatului Poporului.

În noaptea de 5 spre 6 decembrie, un tânăr de 19 ani aflat într-un centru de tip familial din Craiova s-a sinucis, aruncându-se de pe un bloc în construcție din oraș, iar cu câteva zile înainte o fată de 13 ani, tot dintr-un centru de tip familial din Craiova, s-a spânzurat de o țeavă de gaze din imobilul în care locuia. Adolescenta a lăsat un bilet de adio cu mesajul „Mami, te iubesc!”, referindu-se la asistentul maternal care o îngrijise până la vârsta de 11 ani și de la care, în urmă cu trei ani, a trebuit să plece, după ce femeii i-a fost retras atestatul profesional. Atunci, fata a fost mutată în centrul de tip familial.

Înainte de a se sinucide, tânărul a postat pe Facebook un mesaj de adio: „Suferința din sufletul meu nu o poate calma nimeni. Așa că prețuiți viața pentru că e una singura. Vă pup. Adio”, a scris băiatul.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT