Autobiografia Margaretei Pâslaru va fi lansată pe 7 mai în Bucureşti

Autobiografia cântăreţei Margareta Pâslaru, "Eu şi Timpul. Viaţă, vocaţie, viziune", va fi lansată pe 7 mai, la Palatul Şuţu din Bucureşti, informează editura Curtea Veche.
Romania TV
27 apr. 2012, 15:24
Autobiografia Margaretei Pâslaru va fi lansată pe 7 mai în Bucureşti

Margareta Pâslaru se înfăţişează, după mai bine de 50 de ani de carieră artistică, şi în ipostaza de scriitoare. Lansarea cărţii va avea loc de la ora 18.30, în holul mare al Muzeului Municipiului Bucureşti (Palatul Şuţu – Piaţa Universităţii), şi va reuni, spre deliciul publicului, arta scrisului, cea a picturii, a sculpturii şi a cântului.

Această carte reprezintă un dar al mult îndrăgitei artiste pentru publicul care, de ani întregi, o înconjoară cu dragoste. Tocmai de aceea, evenimentul de lansare va fi unul cu totul deosebit. Invitaţi vor fi criticul de film Magda Mihăilescu, realizatoarea TV Elise Stan şi Constantin Vlad, redactor-şef al editurii Curtea Veche.

Pentru seara lansării, Margareta Pâslaru, în acompaniamentul muzicianului Călin Grigoriu, va interpreta o compoziţie proprie, uşor recognoscibilă, pe versuri de Virgil Carianopol.

Aceasta nu va fi, însă, singura surpriză. Preocuparea artistei pentru cultivarea tinerelor talente muzicale este deja bine cunoscută, iar în acest an premiul Margareta Pâslaru pentru originalitate interpretativă, în valoare de 1.000 de dolari, va fi decernat la lansarea volumului „Eu şi Timpul”. Artista cedează drepturile ce i se cuvin în contul premiului anual, fondat la împlinirea a 40 de ani de Festival Mamaia, în 2010.

În volumul „Eu şi Timpul. Viaţă, vocaţie, viziune”, Margareta Pâslaru reuşeşte să suprindă cinematografic şi să redea cu sensibilitate momente reprezentative din viaţa şi cariera sa, împletite inseparabil prin intensitatea trăirilor, prin colegii deosebiţi, dar mai ales prin dedicarea ce a caracterizat-o întotdeauna. Cititorii vor fi bucuroşi să descopere în cartea autobiografică 100 de ilustraţii din arhiva personală, multe dintre ele prezentate publicului în premieră.

Făcând parte dintr-o familie de artişti – bunicul său, Ion Dimitriu-Bârlad, al cărui bust va fi expus în cadrul mini-expoziţiei „Portrete de familie” din timpul lansării, a fost un sculptor renumit; bunica sa cânta la pian şi picta în stil impresionist; mătuşa era balerină, iar mama, cântăreaţă de operă -, Margareta Pâslaru a moştenit, la rândul ei, înclinaţiile spre artă, ştiind să danseze, să creeze costume, să cânte şi să interpreteze roluri interesante, având adesea alături artişti remarcabili ce au rămas în inimile oamenilor. Este vorba de nume mari, precum Toma Caragiu, George Măruţă, Rodica Tapalagă, Maria Tănase, iar lista ar putea continua la nesfârşit, pentru că Margareta Pâslaru a avut o carieră extraordinară, atrăgând ca un magnet privirile şi cucerind inimile.

Titlul volumului a fost ales, după cum declară chiar Margareta Pâslaru, ca urmare a obsesiei sale pentru ireversibilul Timp, ce a urmărit-o încă de la vârsta de 9 ani, când a conştientizat că „nu va mai serba niciodată 9 ani la 9 iulie”. Această preocupare a continuat prin cântecele compuse de-a lungul timpului: „Ceasul vrăjitor” (1967), „Timpul” (1970), „Eu şi Timpul” (1980). Momentul decisiv pentru alegerea titlului cărţii autobiografice a rămas, însă, emoţionanta redescoperire, la 69 de ani, a bustului realizat de Corneliu Medrea, ce o reprezenta chiar pe artistă la 19 ani. Fotografia ce ilustrează acest moment apare pe coperta cărţii.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Florin Prunea s-a întâlnit cu Dan Petrescu la Mamaia. A urmat un dialog incredibil: ”Tu ești sănătos la cap?” / ”Ce vrei să fac?”
Capital.ro
Alexandru Nazare vine cu vești despre pensii și CASS. Ce se întâmplă cu indexarea și contribuția pentru mame
Playtech.ro
Mai mulţi turişti din Grecia au ajuns la spital după ce au fost muşcaţi de peștele-iepure. Cum arată şi la ce să fii atent
Adevarul
Subiectele de la Evaluarea Națională 2026, publicate pe rețelele sociale în timpul examenului
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Uluitor! Florin Prunea s-a întâlnit recent cu Dan Petrescu și a rămas șocat: 'Am început să plâng. Știți ce făcea la masă?'
MediaFlux
Scrisoarea celor 23 din PNL: Aripa Veștea respinge ultimatumul lui Bolojan și cere încetarea „linșajului politic” intern
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?