Consiliul Local Constanţa, PARTE CIVILĂ în dosarul privind contractul de SALUBRIZARE încheiat de Radu Mazăre

Consiliul Local Municipal (CLM) Constanța a aprobat, vineri, într-o ședință ordinară, proiectul de hotărâre privind constituirea municipiului Constanța ca parte civilă în dosarul referitor la contractul de salubrizare a orașului, în care fostul primar Radu Mazăre și deputatul Eduard Martin au fost trimiși în judecată de către DNA.
Iulian Tudor
18 dec. 2015, 19:28
Consiliul Local Constanţa, PARTE CIVILĂ în dosarul privind contractul de SALUBRIZARE încheiat de Radu Mazăre

Totodată, primarul interimar al Constanței, Decebal Făgădău, le-a cerut consilierilor locali înființarea unei comisii care să analizeze contractul încheiat în 2008 de către municipalitate, pe o perioadă de 25 de ani, cu firma de salubrizare Polaris, pentru a stabili dacă este cazul rezilierii sau modificării contractului.

Citeşte şi: Consiliul Judeţean Constanţa, parte civilă în două procese în care Nicuşor Constantinescu e trimis în judecată

„Contractul se va derula în continuare și tocmai pentru a vedea cum se derulează am propus consilierilor locali înființarea unei comisii formate din consilieri ce acoperă tot spectrul politic, care să analizeze atât contractul cu Polaris, cât și modul în care acesta se derulează. (…) Vom cere consilierilor locali ce fac parte din această comisie să ne spună concluziile la care au ajuns, după ce vor începe activitatea. Executivul le va pune la dispoziție orice informație legată de contractul cu Polaris. Și nu doar consilierilor locali, ci și oricărui constănțean. (…) Evident că există suspiciuni atâta vreme cât există un dosar în instanță, dar noi nu trebuie să judecăm acel dosar din instanță, noi trebuie să apărăm interesele municipiului. Așa că, noi facem analiza acestui contract tocmai urmare a trimiterii dosarului în instanță. Nu spunem că este un contract rău sau că este un contract bun. Noi vedem ce obligații au părțile, cum se derulează contractul, dacă sunt vulnerabilități, și tocmai de aceea am propus ca această comisie să facă acest lucru”, a declarat Decebal Făgădău la finalul ședinței CLM.

În urmă cu o săptămână, fostul primar al municipiului Constanța, Radu Mazăre, a fost trimis în judecată de DNA, sub control judiciar, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, conflict de interese în forma continuată.

În același dosar, au fost trimiși în judecată deputatul Eduard Martin, acționar la compania Polaris Holding SRL, acuzat de dare de mită și complicitate la abuz in serviciu, precum și omul de afaceri Gabriel Strutinsky, pentru complicitate la luare de mită.

Potrivit DNA, ca urmare a încheierii contractului de salubritate între municipalitate și firma menționată, a fost produs Primăriei Constanța un prejudiciu de circa 200 milioane de lei, sumă care constituie în același timp un folos necuvenit obținut de societatea comercială beneficiară a contractului.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
„Am venit cu 500 de oameni”. Război total între fanii lui Dinamo și fostul președinte
Capital.ro
Ziua care va avea 25 de ore. De ce este atât de diferită trecerea României la ora de iarnă
Playtech.ro
Ai văzut pomi cu trunchiul învelit în alb? Motivul pentru care grădinarii fac asta toamna
Adevarul
Reclama românească în care Trump este ironizat subtil: „Nu se crede buricul pământului și nu provoacă conflicte”. Reacțiile internauților străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Atacantul a refuzat oferta de la FCSB și a semnat cu rivala roș-albaștrilor pe un salariu mai mic: ”Dacă nu dădeam gol, mă dădea Becali afară!”
MediaFlux
Se dau pensii mai mari. După doi ani de suspendare, creșterea pensiilor e semnificativă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat