Dacian Cioloş, la Ministerul Agriculturii: Suntem în măsură să finalizăm și să publicăm planul de măsuri sectoriale

Premierul Dacian Cioloş a început, joi, întâlnirile de lucru cu reprezentanţii ministerelor, în cadrul cărora intenţionează să discute despre măsurile ce trebuie luate de fiecare instuţie în parte.
Ionela Marcu
14 ian. 2016, 12:57
Dacian Cioloş, la Ministerul Agriculturii: Suntem în măsură să finalizăm și să publicăm planul de măsuri sectoriale

Dacian Cioloş a avut programate, joi, întâlniri de lucru la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale şi la Ministerul Energiei.

La ieşirea de la Ministerul Agriculturii, premierul a declarat că planul de măsuri sectoriale cu prioritățile ministerelor în detaliu este finalizat și va fi publicat cel mai probabil în cursul acestei zile, iar ulterior va fi trimis către Parlament, a declarat, joi, premierul Dacian Cioloș, la finalul întâlnirii de la Ministerul Agriculturii.

„În primele săptămâni de la instalare, am solicitat fiecărui ministru să își stabilească prioritățile în detaliu pe domeniul pe care îl are în coordonare, pornind și de la programul de guvernare și de la ceea ce a găsit în minister, de la proiectele în curs, de la proiectele care trebuie începute sau idei cu care a venit în echipă. Suntem acum în măsură să finalizăm și să publicăm acest plan de măsuri sectoriale, cred că în cursul zilei de azi (joi n.r.), dacă nu s-a făcut deja și o să-l trimitem la Parlament și o să-l facem și public”, a spus Cioloș.

Șeful Executivului a precizat că a început seria acestor întâlniri cu Ministerul Agriculturii deoarece cunoaște bine atât domeniul cât și ministerul, adăugând că vizitele pe care le va face în fiecare minister nu sunt controale ci „o discuție colegială cu echipele din minister”. „Am vrut să încep cu Agricultura, nu doar pentru că e un minister care începe cu litera A, ci și pentru că mi-a fost mult mai ușor, cunosc bine și ministerul, cunosc bine și domeniul. Astăzi am discutat, conform priorităților stabilite de minister și prezentate de domnul ministru (Achim Irimescu n.r.), în primul rând despre activitatea celor două agenții de plăți, care au un rol esențial în aplicarea Politicii Agricole Comune, care reprezintă cea mai mare parte a ministerului, atât realizarea la timp a plăților directe în agricultură, dar și derularea în bune condiții a implementării Programului Național de Dezvoltare Rurală„, a subliniat Dacian Cioloș.

Șeful Executivului a precizat că a cerut conducerii ministerului „să gândească într-un mod mai imaginativ aplicarea PNDR”, deoarece PAC oferă posibilitatea de a aplica anumite măsuri în pachet. „Aici am incitat ministerul să gândească într-un mod mai imaginativ aplicarea PNDR, care conform noii Politici Agricole Comune dă posibilitatea de a gândi și de a aplica anumite măsuri în pachet, care să includă pentru anumită categorie de beneficiari și o susținere pentru investiții și pentru instalarea unui tânăr fermier, dar și parte de consultanță și sprijin financiar pentru forme asociative, care pot fi gândite în pachet pe anumite domenii, pe anumite sectoare sau categorii de beneficiari”, a adăugat premierul.

Cioloş a anunţat, miercuri, că se va deplasa la toate ministerele pentru discuta în detaliu modul în care conducerile acestora îşi propune să implementeze măsurile convenite.

„Pentru a discuta în detaliu modul cum v-aţi gândit să implementaţi aceste măsuri, o să vă propun să ne întâlnim – cel puţin la ministerele care au măsuri prevăzute în programul de guvernare – în zilele următoare, în următoarele două, trei săptămâni, o să mă organizez în aşa fel încât să vin la dumneavoastră la ministere pentru a discuta împreună cu dumneavoastră şi cu conducerea ministerelor modul în care v-aţi propus să vă organizaţi pentru aplicarea, implementarea, acestor măsuri, pentru că o să le urmărim împreună”, le-a spus Cioloş miniştrilor.

Premierul a mai spus că Guvernul a finalizat planurile de acţiuni sectoriale pentru fiecare minister şi le-a sintetizat într-un document care va fi trimis Parlamentului până la finalul vacanţei parlamentare.

CITEŞTE ŞI UNPR susţine condiţionat Cabinetul Cioloş. Gabriel Oprea: „Noi nu suntem datori nimănui cu nimic”

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Ce este "Sindromul Grinch" și cum se manifestă. Cum au ajuns mulți români să urască Crăciunul
Fanatik.ro
Gică Hagi, transformat total după ce a devenit bunic! Anunțul fiului Ianis: „Am 27 de ani și nu am văzut partea asta a lui”. Video
Capital.ro
Impozit pe apartamente. Schimbare radicală de la 1 ianuarie 2026. Românii care vor plăti cu până la 750% mai mult
Playtech.ro
Cum îşi aleg câinii stăpânii: detaliul care contează pentru patrupede
Adevarul
Avertisment dur de la London School of Economics. România e pe drumul dintre „trogloditismul intelectual” și prăbușirea iminentă
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un ciclon puternic amenință Europa! Cum se va manifesta fenomenul și ce țări vor fi afectate
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB a câștigat 330.000 de euro la pariuri sportive: ”S-a terminat istoria! De atunci nu am mai jucat”
MediaFlux
Bolojan taie tot. Urmează ajutoarele de șomaj și metodele de pensionare anticipată
stirilekanald.ro
VIDEO Dezastru pe autostradă! 13 persoane au murit și peste 150 au fost rănite
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”