Janos Ader, votat de Parlament în funcţia de preşedinte al Ungariei

Janos Ader, un cofondator al partidului Fidesz al premierului ungar Viktor Orban, a fost ales miercuri preşedinte al Ungariei de către Parlament.
Romania TV
02 mai 2012, 11:22
Janos Ader, votat de Parlament în funcţia de preşedinte al Ungariei

Noul preşedinte a obţinut 262 de voturi în Parlament, care are 386 de mandate. Alegerea sa nu făcea obiectul nici unei îndoieli, partidul conservator Fidesz având o majoritate de două treimi.

Partidul de extremă-dreapta Jobbik a votat împotriva lui Janos Ader, în timp ce socialiştii (MSZP), ecologiştii (LMP) şi deputaţii noii formaţiuni a fostului premier Ferenc Gyurcsany DK (coaliţia democratică, centru-stânga), nu au participat la vot, argumentând că noul preşedinte, membru strategic al partidului aflat la putere, nu poate reprezenta „unitatea naţiunii ungare”, aşa cum cere Constituţia.

Ader a depus jurământul imediat după vot. El va prelua oficial funcţia la 10 mai.

Viktor Orban l-a nominalizat pe Janos Ader drept candidat la postul de preşedinte al ţării la 16 aprilie.

Predecesorul său Pal Schmitt a demisionat în urmă cu o lună, din cauza unor acuzaţii de plagiat privind doctoratul său din 1992.

Janos Ader, în vârstă de 52 de ani, a fost până în prezent europarlamentar. Între 2002 şi 2006, el era liderul grupului parlamentar al Fidesz şi este considerat un om de încredere al lui Viktor Orban.

Funcţia de preşedinte al Ungariei este în mare protocolară, deşi el este comandantul suprem al armatei.

 

Cine este noul preşedinte al Ungariei

Jurist de profesie, Janos Ader, în vârstă de 52 de ani, schimbă postul de eurodeputat al grupului Partidul Popular European (creştin-democraţi) pe cel de preşedinte al republicii.

El îi succedă în acest fel lui Pal Schmitt, care a demisionat la începutul lui aprilie după un scandal de plagiat.

Considerat un moderat în cadrul Fidesz, el este apreciat ca un mare strateg al partidului.

În 2005, în timpul alegerilor parlamentare, Ader – care în perioada respectivă era liderul deputaţilor Fidesz, în opoziţie – a reuşit să obţină alegerea candidatului partidului său, Laszlo Solyom, în detrimentul candidatului socialiştilor, care au fost mai puţin disciplinaţi.

După a doua înfrângere electorală a Fidesz la alegerile legislative din 2006, relaţiile sale cu Viktor Orban s-au deteriorat, iar el a părăsit Ungaria pentru Bruxelles.

Cariera sa de eurodeputat este interpretată drept un „exil” de presa ungară.

La revenirea sa la putere, Orban i-a acordat din nou încredere, cerându-i să redacteze două legi controversate, care au contribuit la „cimentarea” puterii Fidesz: noua lege electorală şi legea privind noul sistem judiciar ungar, care i-au adus ţării o procedură de infringement din partea UE.

Tatăl a patru copii, el a fost, de asemenea, unul dintre fondatorii Fidesz.

Ader a ocupat mai multe funcţii în cadrul partidului, al cărui preşedinte interimar a fost între 2002 şi 2003. El a ocupat şi funcţia de preşedinte al Parlamentului ungar între 1998 şi 2002 şi a condus grupul parlamentar al Fidesz în perioada 2002-2006.

Ader, supranumit „Charles Bronson” din Csorna, oraşul său natal, din cauza unei asemănări cu actorul american – mai ales la mustaţă – va avea misiunea dificilă de a reprezenta „unitatea naţiunii ungare”, conform Constituţiei. Loial Fidesz înainte de toate, el este renumit şi pentru severitatea şi caracterul său laconic.

DailyBusiness
Lobga Rangzen, un apărător al drepturilor tibetanilor, a murit după ce și-a dat foc în fața sediului ONU
Spynews
Imaginile momentului! Tatăl lui Mario Berinde, dărâmat de durere la mormântul fiului său! Ce gest a făcut | VIDEO
Fanatik.ro
Golul anulat de VAR care a împărţit lumea în două după Portugalia – Croaţia! FIFA a explicat decizia
Capital.ro
Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, și-a anunțat demisia. Guvernul de la Chișinău își încheie mandatul
Playtech.ro
Ce ajutoare financiare poate primi o familie cu doi copii în 2026. Tot ce trebuie să ştii despre banii de la stat
Adevarul
Godină, reacție în scandalul azilelor din Bihor: „Oamenii erau îngrijiți bine, dar lucrurile nu funcționau legal”
wowbiz.ro
Codruța Filip și Valentin Sanfira, surprinși din nou împreună. Fanii au crezut că nu văd bine
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cine este tânărul găsit fără suflare în apropierea unui lac din Iași! Avea doar 18 ani și dispăruse în urmă cu cinci zile
iamsport.ro
Au distrus o națională din optimile CM 2026: ”Jalnică, o tristețe de fotbal, e de neprivit!” / ”El e efectiv ultimul om care să dea lecții”
MediaFlux
Anunțul care va șoca milioane de români! Se întâmplă cu taxele pe salarii
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?