Primăria lui Onţanu, pe primul loc în Bucureşti la construcţia de grădiniţe noi

La nivelul Capitalei există un deficit îngrijorător al locurilor pentru copii în grădiniţe. Ca urmare, situaţiile în care părinţii aleargă de la o grădiniţă la alta pentru a-şi înscrie copiii sunt tot mai numeroase. Sunt întâlnite inclusiv cazuri în care copiii sunt înscrişi pe liste de aşteptare chiar şi cu un an înainte ca micuţii să împlinească vârsta necesară, tocmai pentru a prinde un loc în gradiniţe.
Romania TV
03 mai 2012, 07:19
Primăria lui Onţanu, pe primul loc în Bucureşti la construcţia de grădiniţe noi

Singurul sector din Bucureşti care a reuşit să rezolve criza locurilor în grădiniţe este sectorul 2. Primăria administrată de Neculai Onţanu a derulat un program de construire a unor noi grădiniţe, iar între 2008-2012 au fost inaugurate 18 grădiniţe noi care dispun de nu mai puţin de 2.450 de locuri.

În paralel cu programul de construcție de noi grădinițe, administrația aflată în subordinea primarului Neculai Onțanu a investit masiv și în dotarea și amenajarea vechilor unități pentru ca toți micuții să poată beneficia de cele mai moderne dotări, iar copiii să îşi desfăşoare activităţile într-un mediu plăcut.

Primarul Onţanu s-a declarat mulţumit de noile grădiniţe construite, însă a punctat că eforturile administraţiei locale ale sectorului 2 nu se vor opri aici.

„Vrem să finalizăm 25 de creşe şi grădiniţe noi în sectorul 2„, a declarat Neculai Onţanu, cu referire la planurile de mărire a numărului de locuri în unităţile de învăţământ preşcolar.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Gheorghe Mustață, atac devastator la adresa antrenorilor de la FCSB: „Să plece urgent, să dispară din club”
Capital.ro
650 de euro în mână pentru o săptămână de muncă. Povestea unui român ajuns în Irlanda
Playtech.ro
Când trebuie să ai banii în cont pentru rata la bancă. Ce se întâmplă dacă scadența pică sâmbătă sau duminică
Adevarul
Cum pierzi mii de euro cu o mașină fără să-ți dai seama. Modelele care se depreciază cel mai rapid în România
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Avertisment pentru toți românii! mai puţine locuri de muncă, dobânzi mai mari
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte