Adriana Săftoiu dinamitează mandatele fostului preşedinte: BĂSESCU ASCULTA personal telefoane!

Cea mai dură acuzaţie la adresa fostului preşedinte Traian Băsescu vine de la Adriana Săftoiu, care a fost consiliera sa de comunicare pe durata primului mandat. Adriana Săftoiu a spus despre Traian Băsescu, nici mai mult, nici mai puţin decât că el personal asculta telefoanele colaboratorilor săi.
Filip Stan
02 feb. 2016, 15:23
Adriana Săftoiu dinamitează mandatele fostului preşedinte: BĂSESCU ASCULTA personal telefoane!

Acuzaţie halucinantă la adresa lui Traian Băsescu! Adriana Săftoiu a publicat un text în care evocă o întâmplare din 2007, în urma căreia a primit confirmarea că Traian Băsescu ascultă personal telefoane.

Fostul consilier de presă al lui Traian Băsescu scrie că a primit un telefon într-o duminică de la un lider PD, care i se plângea de comportamentul lui Traian Băsescu. Ea a aflat ulterior chiar de la Traian Băsescu faptul că această convorbire i-a fost ascultată, chiar dacă fostul preşedinte a încercat o explicaţie legală.

„În acea duminică, un membru PD, acum membru PNL, coleg cu mine, m-a sunat să mi se plângă de atmosfera dezolantă din PD, de îngrijorarea lor că Traian Băsescu refuză să mai comunice cu ei şi a continuat câteva minute bune în aceeaşi notă plângăcios-disperată. La un moment dat, convorbirea s-a întrerupt brusc. Nu mai ştiu exact cine a sunat înapoi, cert e că s-a încheiat discuţia cu remarca mea. I-am spus acelui membru PD că nu prea e treaba mea să mediez relaţia şi că oricum nu aş avea cum să îi ajut, pentru că Traian Băsescu este dominat de singura lui colaboratoare, Elena Udrea. A doua zi, Traian Băsescu mi-a reproşat  exact acest cuvânt: a domina. Cum mi-am permis să spun asta?”, a scris Adriana Săftoiu. 

Citeşte şi: Adriana Săftoiu: Traian Băsescu confirmă o imagine TRISTĂ, cum poate DISTRUGE puterea un om puternic

Intrigată, Adrian Săftoiu a cerut lămuriri de unde ştia ce vorbeşte ea la telefon şi aşa a aflat că fusese interceptată.

„L-am întrebat atunci de unde ştie ce am spus. Răspunsul era deja clasic: căzusem pe interceptare. Interceptare? am întrebat, neştiindu-mă vinovată de vreo faptă care să aducă atingere siguranţei sau securităţii naţionale. Mi-a răspuns că nu eu eram interceptată, ci colegul. Până în ziua de astăzi, nici eu, nici colegul nu am fost chemaţi de vreo instituţie a statului să dăm socoteală de vreo faptă de natură penală. Mi-a spus că nu are dubii asupra veridicităţii convorbirii. Nu doar că citise, dar şi ascultase!”, a relatat Săftoiu.

Fostul consilier de la Cotroceni acuză că aceste interceptări se făceau abuziv, cu încălcarea drepturilor omului şi că dezvăluiri de felul acesta ar trebui să constituie un adevărat Watergate pentru România. Cu atât mai mult cu cât, argumentează Săftoiu, nici ea, nici cel cu care vorbise atunci la telefon nu au fost anchetaţi în vreun dosar penal în ultimii 9 ani, lucru ce ar fi motivat cumva folosirea interceptărilor telefonice. 

„Cred mai degrabă că, invocând faptul că trebuie să fie bine informat, a cerut să se întocmească un dosar. Nu a căzut nimeni pe ascultare. Se făceau ascultări în ideea că poate-poate iese ceva. Şi a ieşit fix de o părere nefavorabilă, e drept, colaboratoarei loiale”, a scris Săftoiu.

Ea face o paralelă între această întâmplare şi dosarul coloanelor oficiale ale lui Gabriel Oprea, în ideea folosirii abuzive a unor resurse în interes personal.

„Aşa cum a folosit fostul preşedinte sistemul în folos propriu, aşa cum l-a folosit şi ministrul Oprea, îl poate folosi oricine se află la „butoane”. Fără o tragedie, nici un stăpân al inelelor nu e deconspirat. Iar scuza laşă este că sistemul nu poate fi învins”, se încheie textul Adrianei Săftoiu.

Citeşte şi: Gabriel Oprea poate fi urmărit penal pentru coloanele oficiale. Votul final, miercuri, în plenul Senatului UPDATE

Articolul Adrianei Săftoiu este o replică acuzaţiile pe care i le-a adus Traian Băsescu într-o emisiune tv la sfârşitul lunii ianuarie. Băsescu a spus atunci că a fost trădat de Adriana Săftoiu.

„Adriana Săftoiu și sotul dânsei au fost doi oameni în care am investit enorm ca încredere. Domnul Săftoiu a plecat din fruntea SIE după o gafă monumentală, iar doamna Săftoiu în urma unor convorbiri telefonice”, a spus Traian Băsescu, la Naşul TV.

 Citeşte şi: Traian Băsescu, atac la oamenii care l-au TRĂDAT. Cine sunt şi ce spune despre ei

 

 

DailyBusiness
Sorin Grindeanu: „PNL dă premierul până în 2027. Noi ne ținem de protocol”
Spynews
Gina Chirilă, adevărul dureros despre divorțul de Bogdan Vlădău! Prin ce durere a trecut: "Spartă în bucăți..."
Fanatik.ro
FCSB, față în față cu coșmarul din 2005 în Cupa României Betano. Trupa lui Becali, eliminată atunci de Rapid II
Capital.ro
Sistemul de pensii din România, sub presiune majoră după 2030. Avertismentul lui Iancu Guda: Aici este provocarea României
Playtech.ro
Câte zile de preaviz trebuie să primești când ești concediat. Ce spune Codul Muncii
Adevarul
„Un idiot”. Nepoata lui Trump își ironizează unchiul, după ce acesta s-a lăudat cu rezultatul unui test cognitiv
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
Ministrul Muncii a anunțat majorarea tichetelor de masă. Guvernul urmează să decidă dacă și salariul minim va crește
iamsport.ro
Surpriză! Bölöni a numit ”cel mai inteligent” atacant din istoria României: ”Un om cu un alt caracter, altă viață, deosebit de valoros!”
MediaFlux
Google va solicita datele din cartea de identitate tuturor persoanelor care au un telefon Android!
stirilekanald.ro
Șocant ce au găsit polițiștii lângă trupul neînsuflețit al doctoriței Ștefania Szabo
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai