INCREDIBIL A ucis un om din neglijenţă şi a primit o sancţiune de 10% din salariu VIDEO

Atât va plăti, timp de 3 luni, medicul din Sibiu, cercetat pentru că un suferind a murit după ce a căzut pe scări, chiar la spital. În plus, brancardierul care era cu pacientul în momentul căzăturii a fost găsit nevinovat de către comisia de disciplină a unităţii.
Romania TV
05 mai 2012, 05:31
INCREDIBIL A ucis un om din neglijenţă şi a primit o sancţiune de 10% din salariu VIDEO

Comisia de disciplină a spitalului a analizat declaraţiile familiei cât şi cele ale personalului medical şi a decis să-i sancţioneze pe cei implicaţi, mai puţin pe brancardierul care l-a scăpat pe bolnav pe scări.

„Comisia a stabilit următoarele sancţiuni: avertisment scris pentru medicul rezident, avertisment scris pentru medicul specialist, sancţionarea cu reducere a indemnizaţiei pentru 3 luni cu 10% şi solicitarea ca activitatea să se desfăşoare în afara staţionarului şi avertisment scris pentru asistentele din schimbul doi”, a declarat Decebal Todăriţă, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Sibiu.

Rudele bărbatului sunt nemulţumite de decizia luată de conducerea spitalului.

„Nu se poate aşa ceva. Să-i lase să mai lucreze şi decizie de 10 la sută din salariu aia nu-l mai aduce pe taică-meu înapoi”, a spus  Marcel Malanga, fiul victimei.

„Ar trebui să nu mai lucreze în spital pentru că aşa ceva, să laşi un om să moară şi să-l laşi să meargă acasă după o zi, fără să-i faci nimica”, a spus Claudia Malanga, fiica victimei.

Rudele au intentat deja o acţiune în instanţă iar în paralel s-a autosesizat şi Parchetul care face cercetari pentru ucidere din culpă.

Bărbatul de 62 de ani a murit pe 25 aprilie după ce a căzut pe scările unui spital din Sibiu, în timp ce era dus de un infirmier la raze. Acesta a suferit o hemoragie şi a murit, în urma unor cheaguri de sânge formate pe creier.

Medicii spun că au vrut să îl opereze, însă nu au riscat. Bărbatul a fost externat joi, însă în weekend a revenit la spital, iar miercuri a decedat.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Dezvăluiri despre Ricardo Pădurariu, noul star al FCSB care ”i-a distrus pe Alex Dobre și Macalou în 9 zile!” 
Capital.ro
Prețuri carburanți miercuri, 4 noiembrie. Cât plătesc șoferii pentru un litru de benzină sau motorină
Playtech.ro
Impozitul pentru balcoanele închise, explicat pe înțelesul tuturor. Ce trebuie să știe proprietarii și ce pregătesc primăriile
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT