Corina Dumitrescu, PRIMUL INTERVIU: O văd în continuare pe Ecaterina Andronescu la Educaţie

Ministerul desemnat al Educaţiei al Cabinetului Ponta a acordat în exclusivitate pentru România TV, duminică, primul interviu după desemnare şi după acuzaţiile care i-au fost aduse. Corina Dumitrescu a spus că propunerea de a face parte din noul guvern a venit direct din parte lui Victor Ponta, în timp ce dânsa se afla în străinătate.
Romania TV
06 mai 2012, 12:19
Corina Dumitrescu, PRIMUL INTERVIU: O văd în continuare pe Ecaterina Andronescu la Educaţie

„Am primit un telefon să mă întorc din străinătate unde mă aflam cu doamna preşedinte de onoare a Universităţii „Robert Schuman” din Strasbourg unde discutam despre un parteneriat între universitatea noastră, universitatea dumneai şi 4 universităţi din China. La întoarcerea în ţara am avut prima şi ultima discuţie cu domnul premier desemnat Victor Ponta. Prima mea reacţie a fost de refuz. I-am spus premierului desemnat că atâta vreme cât partidul are oameni experimentaţi în domeniul educaţiei dând exemplu pe doamna Ecaterina Andronescu, nu are rost. A fost propunerea directă a domnului Ponta”, a declarat Corina Dumitrescu la România TV.

Ministrul desemnat al Educaţiei a mai spus că a avut sâmbătă seară o întâlnire cu Victor Ponta şi că duminică seară urmează să mai aibă o discuţie cu acesta, pentru a analiza situaţia. De asemenea, Corina Dumitrescu a mai precizat că, în continuare, o vede la Educaţie pe Ecaterina Andronescu.

Întebată despre mulţumirile pe care i le-a adresat Marian Oprişan după succesul moţiunii de cenzură de săptămâna trecută, Corina Dumitrescu a declarat: „Oprişan este un prieten de familie şi cred că în entuziasmul acela şi-a adus aminte de numele meu atunci. Toţi ne-am adus aminte unii de alţii ca fiind mai prieteni ca niciodată”.

Ea a negat că ar fi avut un rol în trecerea la USL a parlamentarilor PDL Petru Filip şi Cătălin Croitoru, ambii profesori la Universitatea „Dimitrie Cantemir” al cărei rector este. „Este greu de crezut în coincidenţe, dar vă spun cu toată responsabilitatea că nu am avut nici un rol. Sunt persoane mature, serioase şi vroiau mai demult să facă acest pas”, a comentat Corin Dumitrescu.

De altfel, ea a negat că şi-ar fi exercitat influenţa pentru a obţine o funcţie de demnitate publică folosindu-se de personalităţile politice care sunt cadre didactice la universitatea sa. „Lista cuprinde nume de persoane ce la început au fost doar cadre didactice şi apoi au intrat în politică„, a spus Dumitrescu.

Aceasta a susţinut că nu sunt întemeiate speculaţiile legate de faptul că ar fi „un cal troian” al PDL în guvernul Ponta prin prisma relaţiei cu Elena Udrea, absolvent şi cadru didactic la Universitatea „Dimitrie Cantemir”. „Cu Elena Udrea sunt în aceeaşi relaţie cu care sunt cu orice absolvent al universităţii noastre”, a spus Corina Dumitrescu.

 În ceea ce priveşte acuzaţiile de plagiat, Dumitrescu a precizat că are o sentinţă definitivă prin care nu mai este considerată parte în proces. Sentinţa poate deveni irevocabilă dacă va fi confirmată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Ministrul desemnat al Educaţiei a negat şi validitatea acuzaţiilor de incompatibilitate de i s-au adus. „La aproape un an de la sesizarea făcută de către fostul preşedinte al CSM, nu am primit nici măcar o invitaţie de la un inspector de integritate să-mi prezinte dovezile”, a afirmat Dumitrescu. Presupunând totuşi că verdictul ANI i-ar fi defavorabil, ea a afirmat că ar demisiona de la minister în acest caz. „M-aş retrage, nici măcar nu aş face uz de dreptul meu de a ataca în justiţie decizia„, a spus Corina Dumitrescu.

 

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Cum arată casa lui Gheorghe Dincă după 7 ani de la crima care a îngrozit România. Locuința a ajuns o ruină | FOTO
Fanatik.ro
Anunțul momentului despre transferul lui Ștefan Baiaram de la Universitatea Craiova a fost făcut. ”Peste 5 milioane de euro”
Capital.ro
UE pregătește o nouă schimbare pentru încălzirea locuințelor. Proprietarii ar putea avea reguli noi în următorii ani. Ce se întâmplă cu centralele pe gaz și păcură
Playtech.ro
Povestea lui Lamine Yamal. Fotbalistul Spaniei a explicat ce înseamnă cu adevărat presiunea: „Mama m-a avut la 16 ani, iar tatăl meu aduna lucruri de pe stradă”
Adevarul
SURSE: Ședință tensionată la PNL. Hubert Thuma îl acuză pe Bolojan că aduce în partid oameni din POT și SOS
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lumea actoriei este îndoliată! Dana Tapalagă a pierdut lupta cu o boală gravă, la 57 de ani
iamsport.ro
Sorin Cârțu s-a supărat și a plecat de la Universitatea Craiova: ”Am zis că nu mai lucrez pentru nimeni”
MediaFlux
Pensia comunitară, beneficii în plus pentru români. Casa de Pensii anunță procedura completă
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România