Cererea DNA privind reţinerea şi arestarea preventivă în cazul Doinei Tudor a ajuns la Senat

Solicitarea DNA privind încuviințarea reținerii și arestării preventive a senatorului Doina Tudor, acuzată de complicitate la luare de mită, a ajuns vineri la Senat.
Romania TV
19 feb. 2016, 08:14
Cererea DNA privind reţinerea şi arestarea preventivă în cazul Doinei Tudor a ajuns la Senat

Biroul permanent al acestei Camere urmează să discute luni această cerere a DNA.

Biroul permanent al Senatului va înainta cererea Justiției Comisiei juridice în vederea formulării unui punct de vedere ce va fi transmis plenului, cel în măsură să încuviințeze sau să respingă solicitarea.

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut joi sesizarea Senatului pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive a senatoarei Doina Tudor, acuzată de complicitate la luare de mită.

Ea este anchetată în dosarul în care fostul său soț, Daniel George Tudor, la data faptei președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ulterior vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară, a fost reținut pentru luare de mită.

Averea impresionantă a senatoarei Doina Tudor: Conturi de sute de mii de euro, case în Bucureşti şi Miami

DNA precizează că, în perioada martie — mai 2013, Doina Tudor l-a ajutat în mod direct pe Daniel Tudor să primească suma de 200.000 de euro (din suma totală de 300.000 de euro primită de acesta), pentru ca, în calitate de președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, să favorizeze o firmă de asigurări care făcuse obiectul unor activități de control.

„În urma sumelor remise cu titlu de mită, la data de 26 aprilie 2013, inculpatul Daniel George Tudor a emis o decizie prin care s-au ignorat în totalitate constatările controlului respectiv (care atenționa asupra gradului de risc ridicat al societății) și a impus remedierea unor deficiențe minore și nesemnificative în raport cu situația financiară precară a societății”, susțin procurorii.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT