Lumina unei planete aflate în afara sistemului solar, văzută de NASA pentru prima oară VIDEO

Lumina unui "super Pământ", de două ori mai mare decât planeta noastră, a fost detectată de un telescop spaţial NASA pentru prima oară în istorie.
Romania TV
09 mai 2012, 09:37
Lumina unei planete aflate în afara sistemului solar, văzută de NASA pentru prima oară VIDEO

Telescopul în infraroşii Spitzer, de la NASA, a observat lumina exoplanetei 55 Cancri e, care orbitează o stea aflată la 41 de ani lumină faţă de Terra. O zi de pe exoplanetă durează doar 18 ore terestre.

Planeta 55 Cancri e a fost descoperită în 2004 şi nu este o lume locuibilă. În schimb, este cunoscută drept un super Pământ, datorită mărimii sale: este de circa două ori mai mare decât Terra şi este extrem de densă, având o masă de opt ori mai mare ca a Pământului. Însă, până acum, oamenii de ştiinţă nu au reuşit să detecteze lumina infraroşie a unei astfel de planete.

„Spitzer ne-a uimit din nou. Telescopul este pionier în studiul atmosferei planetelor îndepărtate şi deschide drumul viitorului telescop spaţial NASA James Webb, care va aplica o tehnică similară planetelor potenţial locuibile”, a declarat cercetătorul Bill Danch, de la NASA.

Spitzer a mai detectat lumina infraroşie a unei exoplanete în 2005. Dar atunci era vorba despre „Jupiter fierbinte”, un gigant gazos mult mai mare decât 55 Cancri e, care orbita steaua sa extrem de aproape. Observaţia lui Spitzer asupra lui 55 Cancri e este, însă, o premieră, întrucât s-a putut vedea lumina unei exoplanete stâncoase, precum Terra, pentru prima dată în istorie.

Noile observaţii ale lui Spitzer arată că faţa dinspre soare a lui 55 Cancri e este extrem de fierbinte, cu temperaturi care ajung până la 1.726 grade Celsius. Planeta este, cel mai probabil, o lume întunecată, fără o atmosferă care ar putea să îi încălzească partea opusă soarelui.

Studiul a fost publicat în revista Astrophysical.

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Europa se pregătește pentru era reginelor! Majoritatea tronurilor vor fi ocupate de femei
Fanatik.ro
Profeția uluitoare a lui Mitică Dragomir: „E trăsnet! El va fi viitorul portar al echipei naționale”. Exclusiv
Capital.ro
Locatarii și asociațiile de proprietari nu pot contesta în justiție. Documentele de la Primărie care trebuie acceptate
Playtech.ro
Cât costă succesiunea în 2026 și cât impozit plătești la stat dacă sunt mai mulți moștenitori
Adevarul
Mutarea strategică de la Ministerul Apărării. Adevărata miză a centrelor militare, explicată de generalul Bălăceanu
wowbiz.ro
Imagini cumplite de la priveghiul familiei moarte în accidentul din Iași! Diana va fi înmormântată ținându-și fetița în brațe: „Dacă te-ar fi cunoscut părinții tăi…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imagini sfâșietoare de la priveghiul celor doi soți care și-au pierdut viața în evenimentul din Ciortești. Detaliul important care lipsește de pe una dintre cruci
iamsport.ro
Bombă! 'Am informații 400%'. Numele selecționerului care ar urma să stea pe bancă la meciul cu Turcia. Gică Hagi ar fi refuzat
MediaFlux
Sunt vizați toți românii care au sau vor să cumpere apartamente!
stirilekanald.ro
Diana va fi înmormântată cu onoruri militare. Viitoarea mămică a murit împreună cu fetița din pântec și cu soțul afacerist, Sorin Iacob, în tragedia din Iași
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat