Finala Europa League a aruncat în aer preţurile camerelor de hotel

Hotelierii speră să dea lovitura cu ocazia finalei Europa League. Preţurile camerelor de hotel au crescut chiar şi cu 200-300% pentru perioada marelui meci.
Romania TV
09 mai 2012, 14:41
Finala Europa League a aruncat în aer preţurile camerelor de hotel

Finala Europa League a aruncat în aer tarifele percepute de hotelurile din Bucureşti cu o zi înaintea meciului, care au ajuns la sume cuprinse între 1.000 de euro şi 4.000 de euro pentru noaptea meciului, de 10-20 de ori mai mult faţă de o zi obişnuită, scrie Mediafax.

Hotelurile din Bucureşti au urcat preţurile pentru perioada finalei Europa League, unele cu 20-30%, altele cu 200-300%. Cele mai moderate majorări le-au avut în general hotelurile de lanţ internaţional, în timp ce hotelurile mai mici au „umflat” preţurile mult mai mult.

De exemplu, la un hotel de cinci stele din apropierea Parcului Cişmigiu, o cameră costă aproape 8.500 de lei pentru două nopţi, adică echivalentul a 1.900 de euro. Cele mai mari preţuri au fost la hotelul Parliament, unde o cameră dublă pentru două nopţi a costat  6.000 de euro. Cei care au vrut să stea doar o noapte la acest hotel, au trebuit să scoată din buzunar echivalentul a 4.000 de euro.

Politica hotelierilor din Capitală a fost criticată aspru de Radu Enache, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din Bucureşti: „Este bişniţăreală. Orice fel de eveniment creşte tarifele hotelurilor, dar nu în felul ăsta. Asemenea majorări nu vor face niciodată bine industriei”.

În hotelurile din Bucureşti există aproximativ 22.000 de locuri de cazare, iar Finala Europa League aduce în Bucureşti aproximativ 25.000 de suporteri spanioli, susţinători ai echipelor Atletico Madrid şi Athletic Bilbao.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Dezvăluiri explozive de la celebrul meci U Craiova – Rapid 2-2 din 1998: Dănuț Lupu rupe tăcerea: „Copos le-a dat prima noastră de titlu celor de la Craiova ca să stăm liniștiți!”
Capital.ro
Călin Georgescu dă cărțile pe față. Adevărul despre legăturile cu serviciile secrete: Este foarte simplu
Playtech.ro
Cum să economisești bani când toate se scumpesc. Tehnicile prin care poți reduce cheltuielile
Adevarul
România intră sub asediul furtunilor. DSU și ISU mobilizează forțe speciale în județele aflate sub Cod portocaliu
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
”Au lucrat-o pe Simona Halep, a fost o regie?”. Ion Țiriac a dat cărțile pe față
MediaFlux
Horoscop financiar pentru weekendul 16-17 mai 2026. Cele patru zodii care vor putea câștiga o sumă mare de bani
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi