Atletico Madrid a câştigat Europa League, după 3-0 cu Athletic Bilbao, la Bucureşti FOTO&VIDEO

Trofeul Europa League merge din nou în vitrina celor de la Atletico Madrid, care au câştigat competiţia şi în 2010, primul an de la schimbarea formatului acesteia. Madrilenii s-au impus cu 2-0 în faţa celor de la Athletic Bilbao, în finala disputată pe Naţional Arena, din Bucureşti.
Romania TV
09 mai 2012, 16:46
Atletico Madrid a câştigat Europa League, după 3-0 cu Athletic Bilbao, la Bucureşti FOTO&VIDEO

Atletico Madrid a câştigat partida cu Athletic Bilbao cu scorul de 3-0, graţie unei duble a lui Falcao şi a unei reuşite a lui Diego.

Columbianul Falcao a deschis destul de rapid scorul, după numai 7 minute de joc, cu un şut superb la colţul lung, direct în vinclu. VEZI VIDEO AICI

În minutul 19 a avut loc un incident din cauza căruia meciul a fost întrerupt pentru scurt timp. Doi spectatori au pătruns pe teren, însă au fost rapid imobilizaţi de oamenii de ordine. Ei purtau tricouri cu mesajul „Justice for Craiova”, trimitere la excluderea clubului Universitatea Craiova de către FRF.

Acelaşi Falcao a majorat diferenţa în minutul 34, la o fază prelungită de atac la poarta lui Iraizoz, făcându-i să amuţească pe basci, jucători şi suporteri deopotrivă.

În prima repriză, pe teren a părut că este o singură echipă, cei de la Bilbao nereuşind deloc să se regăsească. Au avut doar o ocazie şi jumătate, prin Llorente (18) şi Muniain (24). În rest, jucătorii echipei din Ţara Bascilor nu au reuşit decât să-l enerveze la culme prin greşelile făcute pe antrenorul Marcelo Bielsa.

La pauză, acesta şi-a băgat jucătorii în şedinţă şi a operat două schimbări, ceea ce s-a şi văzut în jocul echipei sale, care a căpătat o viteză în plus şi a început să insiste mai mult la poarta lui Courtois. Puştiul de 19 ani din poarta celor de la Atletico a făcut însă meciul vieţii sale şi a scos tot ce se putea scoate, aducându-l pe Bielsa în pragul disperării.

Cu 10 minute înainte de încheierea partidei, Falcao a trecut pe lângă hattrick, trimiţând mingea în bară. Scorul a devenit totuşi 3-0 în minutul 85, când Diego a pornit într-o cursă nebunească, a intrat în careu şi a depăşit doi fundaşi, înscriind apoi cu un şut în diagonală, în plasa laterală interioară.

Fluierul final i-a aruncat în braţele extazului pe jucătorii de la Atletico Madrid, în timp ce mulţi dintre tinerii fotbalişti de la Bilbao au izbucnit în lacrimi, pe care nu şi le-au putut stăpâni nici pe durata festivităţii de premiere.

ATLETICO MADRID – ATHLETIC BILBAO 3-0
Au marcat: Falcao 7
, 34, Diego 85

Componenţa echipelor:

Atletico Madrid: 13. Courtois – 20. Juanfran, 2. Godin, 23. Miranda, 6. Filipe Luis – 4. Mario Suarez, 14. Gabi – 22. Diego (19. Koke 90), 7. Adrian Lopez (8. Salvio 88), 11. Arda Turan (18. Alvaro Dominguez 90+3) – 9. Falcao. Antrenor: Diego Simeone.

Rezerve: 25. Sergio Asenjo (portar), 3. Antonio Lopez, 18. Alvaro Dominguez, 12. Paulo Assuncao, 19. Koke, 8. Salvio, 41. Pedro Martin.

Athletic Bilbao: 1. Gorka Iraizoz – 15. Iraola, 24. Javi Martinez, 5. Amorebieta, 3. Aurtenetxe (28. Ibai Gomez 46) – 21. Ander Herrera (2. Toquero 63), 8. Iturraspe (17. Inigo Perez 46), 10. De Marcos – 14. Susaeta, 9. Llorente, 19. Muniain. Antrenor: Marcelo Bielsa.

Rezerve: 13. Raul (portar), 6. San Jose, 23. Ekiza, 17. Inigo Perez, 2. Toquero, 11. Gabilondo, 28. Ibai Gomez.

Arbitri: Wolfgang Stark – Jan-Hendrik Salver, Mike Pickel – Florian Meyer, Deniz Aytekin – Stephane Lannoy (toţi Germania)

Vezi aici cum s-a desfăşurat partida:

Min. 90+3 Fluier final. ATLETICO MADRID CÂŞTIGĂ EUROPA LEAGUE, EDIŢIA 2011/2012

Min. 90+2 Courtois îi refuză lui Ibai Gomez înscrierea golului de onoare pentru Athletic Bilbao.

Min. 90+1 Susaeta (Bilbao) primeşte un cartonaş galben.

Min. 86 Tinerii de la Bilbao par să nu-şi mai poată stăpânii nervii după golul trei. Muniain este cel mai afectat, care a rămas întins pe gazon cu faţa în jos, vărsând mai mult ca sigur câteva lacrimi.

Min. 85 GOOOOOOL ATLETICO MADRID! Brazilianul Diego a luat o acţiune pe cont propriu, a intrat în careu, unde a driblat trei fundaşi şi a înscris cu un şut în diagonală, de la 7 metri lateral stânga. ATLETICO MADRID – ATHLETIC BILBAO 3-0.

Min. 81 Arda Turan a ieşit de pe teren cu o rană urâtă la nas, iar medicii i-au acordat îngrijiri.

Min. 80 Falcao trece pe lângă golul trei în acest meci, trimiţând mingea la rădăcina barei din dreapta lui Iraizoz.

Min. 79 Susaeta are din nou o bună ocazie de a înscrie, dar Courtois intervine foarte bine.

Min. 78 Arda Turan a încercat să înscrie cu un lob, însă Iraizoz a reţinut fără probleme.

Min. 77 Susaeta şutează foarte bine la poartă, dar mingea este deviată norocos şi iese în corner.

Min. 75 Inigo Perez (Athletic Bilbao) vede cartonaşul galben pentru un fault la Adrian Lopez.

Min. 73 Ibai Gomez insistă în careul lui Atletico, reuşeşte să centreze în faţa porţii, dar Courtois este la post şi respinge.

Min. 71 Încă o fază de atac la paorta lui Courtois, încă o ratare pentru formaţia antrenată de Marcelo Bielsa, care fierbe, pur şi simplu, pe marginea terenului. Ibai Gomez a şutat din voleu, însă peste poartă, din interiorul careului.

Min. 70 Ibai Gomez trimite plasat pe poartă, dar slab, fără probleme pentru puştiul din poarta lui Atletico Madrid, Courtois (19 ani).

Min. 65 Fanii lui Atletico Madrid cântă „Viva Espana!”, ceea ce stârneşte furia suporterilor suporterilor din Ţara Bascilor.

Min. 64 Amorebieta (Bilbao) vede cartonaşul galben.

Min. 63 Ultima schimbare la Athletic Bilbao: Toquero în locul lui Ander Herrera.

Min. 62 Marcelo Bielsa pregăteşte şi a treia schimbare.

Min. 60 Athletic Bilbao insistă în atac, însă nu reuşeşte să desfacă apărarea madrilenă.

Min. 59 Inigo Perez bate bine o lovitură liberă de la aproximativ 30 de metri, iar Courtois, portarul de 1,98 m al celor de la Atletico, respinge în corner. Nici de această dată lovitura de colţ nu este fructivicată de Bilbao.

Min. 57 Două cornere consecutive pentru Athletic Bilbao, rămase însă fără niciun rezultat.

Min. 55 Forcingul din debutul reprizei secunde al celor de la Bilbao s-a stins după ce acţiunile bascilor s-au lovit de apărarea foarte bine aşezată în teren a celor de la Atletico.

* Prinţul Felipe al Spaniei urmăreşte meciul alături de preşedintele UEFA, Michel Platini.

* La meciul de pe Naţional Arena asistă 52.347 de spectatori, după cum s-a anunţat la staţia de amplificare a stadionului.

Min. 48 Schimbările făcute la pauză de Marcelo Bielsa par a fi de bun augur, jocul celor de la Bilbao având un ritm mult mai bun decât în prima repriză.

Min. 46 Ocazie pentru Bilbao chiar în debutul părţii secunde. Muniain trimite bine în faţa porţii, Courtois este depăşit, dar Diego trimite în corner. Lovitura de colţ a rămas fără rezultat.

Min. 46 A început repriza a doua. Marcelo Bielsa a făcut două schimbări la pauză, scoţându-i pe Aurtenetxe şi Iturraspe şi trimiţându-i în teren pe Ibai Gomez şi Inigo Perez.

* Unul dintre spectatorii intraţi pe teren purta un tricou cu mesajul „Justice for Craiova”, trimitere la Universitatea Craiova, club dezafiliat de FRF.


Min. 45+2 Pauză pe Naţional Arena.

Min. 45+1 Corner pentru Bilbao, rămas însă fără rezultat.

Min. 45 Athletic Bilbao încearcă să reducă din diferenţă înainte de pauză şi atacă cu toată echipa. Atletico are spaţiu mare de contraatac, iar Falcao profită şi seamănă din nou panică la poarta lui Iraizoz. Şutul său nu prinde însă cadrul porţii.

Min. 43 Corner pentru Atletico, Iraizoz iese prost pe centrare, dar din fericire faza se încheie cu un fault în atac fluierat de Wolfgang Stark.

Min. 41 Falcao scapă din nou spre poartă, Amorebieta îi taie faţa pentru a-l opri din drumul spre gol, iar columbianul îl loveşte pe Gorka Iraizoz. Intrarea este involuntară, dar portarul basc încearcă să forţeze sancţionarea atacantului, care mai are un cartonaş galben.

Min. 34 GOOOOOL ATLETICO MADRID! Amorebieta pierde mingea în faţa unui adversar, acesta pasează pentru Falcao care îl întoarce pe Aurtenetxe în careu şi înscrie din nou cu stângul. ATLETICO MADRID – ATHLETIC BILBAO 2-0!

Min. 33 Lovitură liberă pentru Atletico Madrid, mingea este trimisă în careu, dar apărarea lui Bilbao se descurcă.

Min. 31 De Marcos cade în careul lui Atletico, însă nici nu se pune problema de penalty. Antrenorul lui Bilbao, Marcelo Bielsa, a devenit foarte nervos şi nu este exclus să vedem deja nişte schimbări în formaţia bascilor.

Min. 26 Falcao (Atletico Madrid) primeşte cartonaş galben pentru un fault la Iturraspe.

Min. 25 Athletic Bilbao are un moment bun şi atacă din nou poarta lui Courtois. Bascii cer un nou penalty, însă Stark nici nu tresare.

Min. 24 Courtois respinge în faţă la un şut al lui Muniain la colţul scurt. Din păcate pentru Athletic Bilbao, Llorente nu a fost la post pentru a profita de respingerea belgianului.

Min. 23 Atletico Madrid beneficiază de o lovitură liberă de la 21 de metri, după faultul asupra lui Falcao. Diego trimite mingea în zid şi este corner pentru madrileni. Lovitura de colţ a rămas fără rezultat.

Min. 22 Falcao a plecat pe contraatac, dar este oprit prin fault. Ander Herrera (Bilbao) a văzut cartonaşul galben.

Min. 21 Spectatorii români prezenţi pe stadion la finala Europa League scandează „Mitică la puşcărie!”

Min. 19 Jocul a fost întrerupt pentru scurt timp, după ce doi spectatori au intrat pe teren.

Min. 18 Llorente trece milimetric pe lângă egalare. El a primit o centrare de pe dreapta şi nu a reuşit să lovească bine balonul, dar chiar şi aşa a fost foarte aproape de a atinge ţinta.

Min. 10 Lovitură liberă pentru Athletic Bilbao, Llorente este ţinut de Juanfran în careu, cere penalty, însă centralul Stark face semn că nu a fost nimic.

Min. 7 GOOOOL ATLETICO MADRID! Falcao a deschis scorul cu un super-gol! Atacantul columbian al madrilenilor a luat o acţiune pe cont propriu, a intrat în careu unde a driblat elegant un adversar şi a înscris cu stângul, de la 13 metri, chiar în vinclul din dreapta lui Iraizoz. ATLETICO MADRID – ATHLETIC BILBAO 1-0.

Min. 2 Prima ocazie a meciului aparţine celor de la Atletico Madrid. Arda Turan a primit în careu şi a reluat cu capul, însă pe lângă bara din stânga lui Gorka Iraizoz.

Ora 21.45 A început meciul.

Ora 21.40 Înaintea intrării pe teren a celor două echipe, pe teren a avut loc o festivitate în cadrul căreia 108 copii au arătat plăcuţe cu logo-urile tuturor celor 54 de cluburi care au participat în acest sezon în Europa League. VEZI GALERIA FOTO

Ora 21.30 Naţional Arena s-a umplut şi toată lumea aşteaptă acum startul marelui meci.

Ora. 21.10 În tribune este prezent şi selecţionerul Spaniei, Vicente del Bosque, dar şi prinţul Felipe al Spaniei.

Ora 21.05 Cele două echipe sunt pe teren, la încălzire. În tribune sunt deja peste 30.000 de spectatori, cu 40 de minute înainte de startul partidei. Fanii basci domină clar ostilităţile, reuşind să-i acopere, cel puţin deocamdată, pe susţinătorii rivalei din această seară.

Ora 20.45 Presa spaniolă a scris că în centrul vechi al Capitalei a avut loc un incident relativ minor între suporterii spanioli. Un grup de 40 de suporteri radicali ai celor de la Atletico Madrid i-a provocat pe fanii basci scandând lozinci politice de extremă dreapta. Oamenii de ordine aflaţi în zonă au intervenit însă rapid şi au prevenit agravarea situaţiei.

Ora 20.30 Jucătorii au inspectat deja terenul înaintea partidei.

Ora 20.15 Pe stadion sunt deja în jur de 5.000 de spectatori.

Ora 20.00 Crainicul delegat de UEFA pentru finala Europa League a comis o gafă de proporţii. El şi-a început discursul cu salutul „Bună seara, Budapesta!”.

DailyBusiness
RAR publică date oficiale privind consumul și emisiile de CO2 ale autoturismelor înmatriculate în România. Ce trebuie să știe șoferii
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Marian Golea prezintă zodiacul chinezesc iulie 2025. Ce zodii au karma grea în plină vară
Capital.ro
Permisul auto va fi înlocuit. UE a dat ordin României. Șoferii vor circula cu un nou tip de document
Playtech.ro
Vară deşertică în România. Prognoza meteo pentru următoarele săptămâni îngrijorează meteorologii
DailyBusiness
Pensiile românilor în pericol. Angajații din casele de pensii au declanșat un protest în urma măsurilor fiscale luate de Ilie Bolojan
Adevarul
Dezvăluiri din dosarul generalilor Coldea și Dumbravǎ: acuzații de filaj la avocați, afaceriști si magistrați. Cine e Sorin Georgescu
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Cum să îți răcorești locuința în zilele toride, fără aer condiționat. Trucul ingenios fără niciun cost
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Imaginile durerii de la Hunedoara! Rămasă fără cuvinte, soția lui Mihai Leu a fost consolată de sute de oameni
kanald.ro
Cod portocaliu de caniculă în peste jumătate din România! Temperaturile maxime ating 40 de grade Celsius în următoarele zile
Cancan.ro
Nicușor Dan, mai bogat cu 12 milioane de euro! Banii urmează să îi fie virați pe card
Playsport.ro
O nouă meserie a apărut, iar firmele sunt disperate să-i angajeze: „Sunt plătit să repar toată ziua greșelile făcute de...
Capital.ro
Elena Udrea, în lacrimi de fericire. A fost răzbunată. A primit după gratii vestea bombă!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
stirilekanald.ro
Șefa s-a urcat pe ea și a sufocat-o. Sfârșit tragic pentru angajata de 26 de ani dintr-un supermarket
Irina Columbeanu își schimbă viața! Fiica lui Irinel Columbeanu pleacă din Malibu și nu va mai locui cu Monica Gabor
MediaFlux
Se recalculează pensiile pentru 5 milioane de pensionari! Anunțul CNPP
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
România arde, iar în trei țări se moare de frig! Temperaturile extrem de scăzute au dus la moartea a zeci de persoane