Mugur Isărescu: Prima Casă nu are ce căuta în Legea dării în plată

Programul Prima Casă nu are ce căuta în Legea dării în plată, pentru că în acest caz se pun sub semnul întrebării garanţiile emise de către stat în cadrul programului guvernamental de achiziţie de locuinţe, însă Parlamentul ar putea introduce măsurile prevăzute în Legea dării în plată în legislaţia programului Prima Casă, a declarat guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, într-un interviu acordat Radio România Actualităţi.
Alina Costache
07 mart. 2016, 06:48
Mugur Isărescu: Prima Casă nu are ce căuta în Legea dării în plată

În urmă cu o săptămână, plenul Senatului a votat în unanimitate Legea dării în plată, după ce a respins un amendament prin care erau exceptate de la aplicarea acestei legi creditele contractate cu garanţii guvernamentale, cum ar fi Prima Casă. În schimb, senatorii au limitat aplicarea legii doar pentru creditele cu o valoare de cel mult 150.000 de euro

„Este un program guvernamental. Acest program guvernamental nu are ce căuta în Legea dării în plată. A vorbi într-o lege, cum este darea în plată, despre punerea în discuţie a unei garanţii a statului român, cu alte cuvinte: o lege a statului român să pună în discuţie, sub orice formă, garanţia statului român, eu atât pot să spun: sună groaznic! Sună groaznic şi pe plan intern, şi pe plan internaţional”, a afirmat Isărescu, potrivit news.ro.

Totuşi, guvernatorul BNR vine cu o soluţie pentru parlamentarii care doresc aplicarea Legii dării în plată şi pentru programul Prima Casă.

„Dacă statul român, legiuitorul, doreşte să se adreseze, prin darea în plată, şi beneficiarilor creditelor din programul Prima Casă, are posibilitatea să se adreseze în altă lege, în legea proiectului respectiv, într-o manieră clară, fără confuzii, fără să apară niciun fel de interpretare privind garanţia statului român”, a mai spus Isărescu.

Legea dării în plată se aplică doar creditelor pentru locuinţe cu garanţii imobiliare. Dacă legea intră în vigoare, persoanele care au luat împrumuturi de acest tip pot scăpa de orice plată dacă cedează creditorului locuinţa cumpărată pe credit.

Unul dintre argumentele folosite de către opozanţii legii este faptul că actul normativ anulează garanţiile statului acordate în cadrul programului Prima casă şi ar putea chiar pune capăt programului guvernamental.

În interpretarea unor bancheri, forma actuală a legii dării în plată anulează garanţiile acordate pe stat, deoarece conţine un paragraf care interzice executarea garanţiilor acordate de către terţi, cum sunt şi cele acordate de către stat în cadrul programului Prima Casă, în cazul în care o persoană alege să beneficieze de prevederile actului normativ. Argumentul este, însă, respins de către iniţiatori.

Legea dării în plată urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor, cameră decizională.

DailyBusiness
PSD îl propune pe Sorin Grindeanu premier și cere control total asupra programului de guvernare
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Schimbare la TV! După Antena 1, încă un post din România va transmite meciurile de la Campionatul Mondial
Capital.ro
Va putea România să adopte moneda euro? Anunț direct venit de la BCE: Manifestă reziliență economică
Playtech.ro
Rezolvare subiecte matematică Evaluarea Națională 2026. Cerința care i-ar putea departaja pe elevii foarte bine pregătiți
Adevarul
SUA intră în era cuantică. Trump vrea să aibă super-computerul care poate sparge codurile lumii până în 2028
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ipoteză șoc în cazul lui Emil Gânj. Criminalist: „Probabil că și-a luat viața”
iamsport.ro
BREAKING | Gigi Becali a mai dat un jucător afară de la FCSB! Fotbalistul mai avea un an de contract, dar tocmai a semnat rezilierea
MediaFlux
Se pregătește unirea României cu Republica Moldova! Propunere legislativă depusă de S.O.S România, adoptată tacit de Camera Deputaţilor. Senatul, forul decizional
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?